Mai puţin de 8.000 de oameni locuiau în Hunedoara la sfârşitul anilor 1940. În câţiva ani, oraşul urma să treacă prin cea mai mare transformare din istoria lui: a devenit unul dintre marile centre industriale ale ţării şi şi-a mărit suprafaţa şi populaţia de câteva ori. Arhivele judeţului Hunedoara păstrează mărturii inedite din Hunedoara pitorească a anului 1949, aflată în prag de sistematizare.
O serie de documente păstrate în Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara prezintă în ipostaze mai puţin cunoscute Hunedoara la sfârşitul anilor 1940, un oraş aflat la acea vreme în faţa celei mai mari provocări din istoria sa. În 1949, Hunedoara avea 7.000 de locuitori, însă, datorită Uzinelor de fier, era privită ca un centru muncitoresc important. Autorităţile locale elaborau primul plan de dezvoltare al oraşului, pe care urmau să îl transmită Comitetului Provizoriu al Judeţului Hunedoara. Proiectul cuprindea propunerile administraţiei locale „pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi cultură a celor ce muncesc” şi oferea o descriere pitorescă a Hunedoarei din zorii sistematizării.
Prioritate! Cumpărarea de roabe pentru salubrizare
La acea vreme, Hunedoara devenise un orăşel muncitoresc aglomerat, spre care se îndreptau familii din întreaga ţară, dar şi un loc din ce în ce mai murdar. „Oraşul nostru este un centru aglomerat în raport cu suprafaţa lui. Murdăriile aruncate pe străzi stau zile întregi neridicate. Lipsa unei motocisterne care să ude străzile în timpul prea cald transformă oraşul într-un coşmar urât. Pentru ca în viitor să nu mai dăinuie această situaţie am prevăzut în plan cumpărarea unei autocisterne şi confecţionarea unui număr suficient de roabe necesare transportului de murdărie de pe străzi”, se arată în planul realizat de primăria Hunedoarei în 3 iunie 1949, păstrat în Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara. Administraţia locală prevedea un necesar de 1.100.000 de lei pentru întreţinerea curăţeniei, despre care afirma că lasă mult de dorit. Din această sumă urma să fie achiziţionată o motocisternă şi roabele necesare transportului gunoaielor.
Străzi cu aspect neomenesc
Străzile din centrul Hunedoarei erau pavate, însă în timpul ploilor se umpleau de mizerie. „Puţine sunt străzile oraşului nostru care au un aspect omenesc. Datorită faptului că oraşul este foarte umblat, noroiul de pe străzile nepavate este adus în centrul oraşului, care are, mai ales în urma ploilor, un aspect de mahala. Propunem deci pavarea mai multor străzi”, informa Primăria Hunedoara, în iunie 1949.
Curent fără contor
Multe dintre străzile principale din oraş erau lipsite complet de lumină, din cauza lipsei de materiale necesare pentru reţeaua de iluminat public, informau reprezentanţii primăriei. Reţeaua electrică era veche, iar pierderile de energie erau mari. Transformatoarele electrice erau insuficiente şi se impunea procurarea unora noi. „Pentru întreţinerea reţelei electrice existente, care în momentul de faţă lasă de dorit din toate punctele de vedere, am propus aprobarea sumei de 1.200.000 lei, sumă din care vom putea cumpăra sârmă nouă, becuri şi dulii atât de necesare în momentul de faţă. Pentru a putea ilumina în bune condiţiuni străzile oraşului care în momentul de faţă sunt pe alocuri lipsite de lumină, am prevăzut necesarul de 600 de becuri, a căror procurare impune aprobarea a 120.000 de lei. Stâlpii existenţi ai reţelei sunt aproape toţi putrezi, zilnic având cazuri de răsturnare. Va trebui ca în anul 1950 să înlocuim cel puţin 60 de stâlpi”, se arăta în raportul administraţiei locale. Cei de la primărie se plângeau că nu puteau controla consumul de curent din oraş, în lipsa contoarelor, iar localnicii erau taxaţi după calcule aproximative. „Întrucât în oraşul nostru se construieşte un Oraş Muncitoresc şi alte locuinţe, consumul de electricitate pe anul 1950 va fi mult mai mare, de aceea am prevăzut în plan un spor de 28 la sută faţă de 1949”, informa Primăria Hunedoara, în iunie 1949.
şcoli insuficiente
Școlile din Hunedoara anului 1949 nu mai făceau nici ele faţă nevoilor localnicilor. Se aflau într-o situaţie de completă delăsare, afirmau reprezentanţii primăriei. „Este inutil să descriem situaţia fiecărei şcoli în parte, întrucât această descriere ar necesita o sumedenie întreagă de neajunsuri. Amintim doar că, raportată la numărul de elevi, capacitatea acestora este extrem de redusă. Astfel, şcoala elementară centru are o capacitate de 300 de elevi, iar în 1950, după datele statistice, determinate de recensământul tinerilor, numărul elevilor va fi de 715. Școala elementară maghiară centru, construită pentru o capacitate de 50 de elevi, va funcţiona în 1950 cu 150 de elevi. Grădiniţa de copii centru are o capacitate de 120 de elevi şi va funcţiona cu un număr de 230 de elevi. În aceeaşi situaţie se află toate celelalte şcoli. Va trebui să le mărim capacitatea şi să le înzestrăm cu mobilierul necesar, iar cheltuielile de întreţinere vor fi şi ele mari. În situaţia actuală şcolile nu pot funcţiona normal, ba mai mult, parte din pavilioanele vechi în care se joacă copiii prezintă pericolul de a se dărâma prinzându-i între ruinele lor. În 1950 se înfiinţează o nouă şcoală (grădiniţă de copii), întrucât numărul copiilor fiind prea mare, cele două grădiniţe existente nu pot face faţă”, arătau reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Valoarea investiţiilor în dezvoltarea sistemului şcolar era estimată la 3.411.900 lei şi valoarea întreţinerii şcolilor la suma de 1.250.000 lei.
Nici abatorul nu mai făcea faţă
Hunedoara avea un abator, care însă nu mai făcea faţă nevoilor localnicilor. În abatorul comunal puteau fi procesate circa 60 de vite lunar, însă nu mai corespundea cerinţelor, întrucât populaţia oraşului a crescut şi necesităţile ei erau mult mai mari, ridicându-se la 120 de vite lunar, informa raportul primăriei. „Pentru a putea depozita supraprodusele rezultate din tăiere (maţe, seu, piei etc.) am prevăzut construirea unei magazii, construcţie care se ridică la suma de 80.000 de lei. În prezent aceste produse sunt depozitate într-o magazie deschisă (şopron), unde pătrund muştele şi apa de ploaie”, se arată în raportul păstrat la arhive.
Autorităţile adăugau că hunedorenii aveau nevoie de noi locuri de petrecre a timpului liber. „Credem că nu este just ca acest centru muncitoresc cu mari perspective de dezvoltare să nu aibă cinematograf ca lumea, o sală de teatru şi o bibliotecă serioasă. Propunem construirea unui cămin cultural cu o capacitate de 1.000 de locuri. Având în vedere că toate aceste propuneri ale noastre nu sunt fantezii, ci sunt lucrări dictate de necesităţile actuale, vă rugăm a studia amănunţit fiecare punct în parte şi a aproba lucrările expuse în fişe, în ordinea urgenţei lor”, arăta conducerea Primăriei Hunedoara, în raportul trimis Comitetului Provizoriu al Judeţului Hunedoara, în 3 iunie 1949.
Castelul Corvinilor, reparat de urgenţă
La sfârşitul anilor 1940, după mai multe decenii, Castelul Corvinilor a intrat în reparaţii de urgenţă. În 1948 şi 1949, administraţia locală a făcut mai multe demersuri în care solicita fonduri pentru restaurarea monumentului. „Castelul Huniazilor este unul dintre cele mai importante monumente istorice din ţară. A fost restaurat în ultimul timp de Comisiunea monumentelor istorice Maghiare, restaurarea rămânând întreruptă în 1914. De atunci s-au mai făcut lucrări de întreţinere, închizându-se golurile cu tâmplărie provizorie de brad la un rând, reparându-se învelitorile şi consolidându-se zidăria unde a fost nevoie, În starea de azi sunt necesare lucrări de întreţinere care trebuiesc neapărat făcute pentru a pune la adăpostul ploilor acest monument restaurat cu atâta trudă. Lucrările constau în consolidarea crăpăturilor existente, reparatul învelitorilor, înlocuindu-se toate ţiglele zburate de vânt, completatul tâmplăriei lipsă sau stricată, de pe urma ocupaţiei castelului în timpul războiului de armata străină, completarea geamurilor lipsă, sparte de piatră, păsări sau diferite alte cauze. Cu ocazia aceasta ar fi bine să se repare învelitoarea locuinţei Corvineştilor, vecină cu castelul, a cărei şindrilă aşezată în 1912 a putrezit complet”. Lucrările erau estimate la 600.000 de lei, de arhitectul Ștefan Balş, într-un memoriu adresat guvernului, din vara anului 1948. În 17 iulie 1948, Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, a dispus să se trimită Primăriei Hunedoara suma de 200.000 de lei pentru imediata începere a lucrărilor de restaurare la Castelul Huniazilor. Au fost efectuate reparaţiile necesare, iar din 1956 Castelul Corvinilor a fost din nou inclus într-un proiect amplu de restaurare, finalizat la începutul anilor 1960.
Hunedoara de peste un deceniu
La un deceniu după redactarea planului de dezvoltare al oraşului, Hunedoara ajunsese să aibă o populaţie de aproape 40.000 de locuitori, care locuia în centrul vechi – zona administrativă şi istorică, OM – oraşul muncitoresc, zonă locuită de 12.000 de oameni la acea vreme, dar aflată în plină construcţie şi OT – oraşul tineretului, din zona gării, unde erau barăcile şi locuinţele provizorii ale muncitorilor din combinat. Toate acestea gravitau în jurul combinatului, devenit unul dintre marii producători de oţel, fontă, cocs şi laminate din Transilvania, scria istoricul Octavian Floca. „Hunedoara zilelor
noastre apare sub forma peisagistică a unui oraş şantier. Oriunde arunci privirea, în orice direcţie te mişti, în zi sau în noapte, totul freamătă de ritmul unei activităţi însufleţite şi neîntrerupte. De la periferia oraşului până în inima cetăţii oţelului, străbaţi cu greu printre coloanele nesfârşite de maşini. Gonesc trenuri, urcă şi coboară ascensoare, iar în înălţimi, pe funiculare, aleargă una după alta „coşărei”, încărcate cu minereu de la Teliuc, pentru a potoli foamea nesăţioaselor furnale”, a afirmat istoricul Octavian Floca, în volumul „Regiunea Hunedoara, Ghid Turistic”, publicat în 1957.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.