Este apelul unei tinere care, printr-o scrisoare deschisă, invita artiştii să îşi arate sprijinul pentru un monument din satul în care s-a născut. Cunoscuta actriţă Oana Pellea, fata marelui Amza Pellea, s-a mobilizat prima, iar acum biserica de lemn din satul Vălişoara are şansa să renască într-o parte de rai unde viaţa nu se supune ritmului noului secol.
“Biserica din satul nostru a fost construită în anul 1787 şi a rezistat destul de mult timpului. Este o bisericuţă ortodoxă de lemn, cu clopotniţă, situată într-un peisaj de o rară frumuseţe. Este un petec de Rai” – sunt câteva dintre cuvintele Mariei Maiorescu, care par să fi ajuns firesc la sufletul Oanei Pellea şi a altor artişti, care strâng deja rândurile pentru a salva monumentul uitat din comuna Balşa. Scrisoarea publicată de Cronicipebune.ro a venit în momentul potrivit. Videoclipul “Despre smerenie” al trupei Taxi, în care apar 33 de personalităţi din lumea muzicii, televiziunii, a teatrului şi a literaturii, părea să fi despărţit România în două. Şi, cu toate nesfârşitele comentarii pro şi contra, donaţiile către Catedrala Mântuirii Neamului au crescut, la fel şi interesul pentru bătrânele bisericuţe de lemn. Ca şi alte sute de mii de români, actriţa Oana Pellea nu a văzut bisericuţa din comuna Balşa decât în fotografii sau în imaginile de la televizor, însă ceea ce a văzut a făcut-o să exclame: “superbă”. Acum şi Ministerul Culturii pare dispus să dea o mână de ajutor, iar mai multe vedete au răspuns şi ele pozitiv, mobilizate de actriţa Oana Pellea, care a scris pe o reţeaua de socializare: “Valuri de vorbe, de dragoste, de ură, de înţelegere, neînţelegere, candidaturi, demisii, jigniri, laude… Ce e val, ca valul trece… Toţi suntem supuşi greşelii… În urmă rămân faptele şi cum Dumnezeu este peste tot… în spaţii mici, mari, în suflete… în Univers… deasupra şi în noi… Mulţumesc tuturor celor ce vor să ajute la restaurarea acestei bijuterii… Poate fi un început: sunt atâtea biserici, spitale, şcoli, oameni ce au nevoie de ajutor! Faptele rămân! Atât! (…) Mulţumesc tuturor ce vor să ajute… Prefer să fac decât să desfac, să înfăptuiesc decât să desfiinţez… Am timp puţin la dispoziţie, iertaţi-mă, o viaţă doar şi refuz să mi-o cheltuiesc cu discuţii sau comentarii. Şi, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am aflat că poţi alege să vezi doar frumosul şi binele în Viaţă. Se pot face minuni de bine dacă gândul e smerit şi fapta curată.”
Apel către vedete
“Dumnezeu preferă lemnul/ Lemnul şi spaţiile mici”, cântă în videoclip artiştii, cei care, mobilizaţi de actriţa Oana Pellea, pot readuce speranţa în vatra satului Vălişoara. În preafrumoasa aşezare răspândită peste munte mai trăiesc vreo 50 de suflete, iar cel mai tânăr om este părintele care slujeşte din când în când acolo, într-o biserică renovată, dar şede în Voia, un sat unde are asfalt la poartă şi mai mulţi oameni de păstorit. În Vălişoara, ţăranii au numai un drum de ţară care şerpuieşte printre văi curate şi pline de flori. E linişte de se aud albinele, e frumos şi cam pustiu în satul unde nu s-au mai născut copii de mai bine de un deceniu. Cimitirul e plin de cruci străvechi, unele nici nu mai au puterea să se ţină drept. Câteva au căzut în îmbrăţişarea narciselor şi, din unele morminte, au rămas doar gâlmele de pământ. Printre semnele vieţii de apoi, turnul de lemn încă îşi ţine bine crucea către cer. Bisericuţa din Vălişoara este de o frumuseţe fără seamăn, însă este tare bătrână. Lăcaşul de lemn a fost construit în secolul al XVIII-lea şi are hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Înainte de uşă, preotul Eugen Mărtescu arată către un cuier străvechi cu colţii lungi din lemn, unde credincioşii îşi lăsau pălăriile înainte de a intra în sfântul lăcaş. E vechi şi ştirb pe alocuri, dar parcă te îndeamnă să-ţi treci palma peste fibra netezită de veacuri. Peste tot se văd semnele de bătrâneţe ale vechiului lăcaş de cult – de la acoperişul şubred, la tencuiala care se desprinde şi lemnele care se macină încet sub povara timpului. Şi totuşi bisericuţa are un farmec aparte – pe ea poţi lesne desluşi vârsta grinzilor cioplite din stejari de mâinile vechilor meşteri. Când calci pragul monumentului, e ca şi când ai păşi în alte vremuri.
Cultura grâului în bisericuţă
Icoane vechi, scaune în care păianjenii şi-au întins pânzele, prapuri de dantelă şi o pictură cum alta nu-i! Ochii nu se mai satură să adune în priviri atâta frumuseţe: “Este un loc binecuvântat. La vremea aceea, bisericile se făceau din lemn, mai ales din stejar, o esenţă tare. Pictura este foarte veche, iar chipurile sfinţilor au un aspect foarte plăcut, cu expresii care te pătrund. Uşile bisericeşti sunt făcute într-o tehnică rar întâlnită, iar meşterii se vede că au lucrat migălos în lemn masiv, până şi cuiele sunt făcute din lemn. Sunt numeroşi prapuri, dintre care mulţi sunt făcuţi chiar de credincioşii din această parohie”, desluşte preotul. Nu s-a lucrat decât în anumit lemn: „Foloseau stejar şi pe atunci oamenii nu scoteau lemnul din pădure cum fac în zilele noastre. Mergeau la copac cu smerenie şi îşi cereau iertare când îl tăiau. Numai aşa te ajuta pomul şi îi era de folos omului”, spune un sătean care priveşte cu drag în jurul lui, deşi bisericuţa se prăbuşeşte încet. Octavian Popa s-a mutat acum câţiva ani la Vălişoara, din Deva, pentru a-şi găsi liniştea la ţară. Priveşte pictura care se desprinde în fâşii de pe pereţi, mai ridică o bucată de lemn prăpădit, mai şterge un păianjen gros sau îndreaptă o icoană. Într-un colţ, tavanul s-a prăbuşit şi apa năvăleşte prin rana bisericii la fiecare ploaie. În alt colţ, câteva boabe de grâu căzute din cununa prapurilor au încolţit şi se înalţă verzi, mângâiate de razele care se strecoară printr-o spărtură din perete. Scara către pod este încă trainică, iar podeaua, încărcată de măcinătură de lemn, ascunde cărţi vechi bisericeşti, ale căror foi se sfarmă la cea mai mică atingere. În bârnele groase de lemn şi-au găsit adăpost peste iarnă o turmă de buburuze care acum îşi poartă spinările roşii către clopotniţă, la soare. Frânghia groasă e tentantă pentru curioşi: câteva mişcări puternice şi clopotul bate a chemare către lume.
Comoara uitată din Vălişoara
De la înălţare, în biserica monument istoric de la Vălişoara de Balşa s-au mai făcut ceva reparaţii la turnul bisericii, prin 1966. În bisericuţa monument, s-au ţinut slujbe până în 2014, când sătenii au preferat să renoveze alt lăcaş de cult mai mic şi fără statutul de monument istoric. „În anul 1787, obştea din fostul sat Porcurea, cum s-a numit aşezarea până acum vreo jumătate de secol, a decis înlocuirea unei vechi biserici, probabil tot din bârne, cu actualul lăcaş finalizat pe 1 mai, în acelaşi an, potrivit pisaniei româno-chirilice de deasupra intrării. Pisania menţionează data ridicării, cine era episcop al Transilvaniei, împărat la Viena la acea dată, numele crâsnicului şi al preotului. Este o biserică valoroasă din punct de vedere arhitectural, dar şi pictural. Ea păstrează o pictură din acea perioadă, însă doar la nivelul tâmplei (tâmplă-perete ca un paravan, acoperit de icoane, care separă altarul de restul bisericii), dar, în restul bisericii, s-a suprapus, pe la 1820, un alt decor iconografic realizat de un pictor rămas anonim. Biserica este înscrisă pe lista monumentelor istorice din România şi este greu de intervenit la aceste construcţii, e nevoie de proiecte, de experţi buni, de firme specializate în patrimoniu”, explică preot dr. Florin Dobrei, specialistul în istorie al Episcopiei Devei şi Hunedoarei. La sfârşitul lui 2011, Episcopia a editat un „Repertoar al bisericilor de lemn din judeţul Hunedoara”, unde este cuprinsă şi biserica din Vălişoara, cu un scurt istoric şi fişa analitică în care se constată starea de degradare atât a bârnelor, cât şi a picturii interioare. Parte din valoarea ei este şi sculptura unică la intrarea în naos, îmbodobită cu patru rânduri de chenare, pe motivul frânghiei, al crucilor piezişe, al dintelui de lup şi motivul frunzei de iederă. În traducere, pisania înseamnă: „1787, în anul acela au fost împărat Iosif al II-lea, cu mila lui Dumnezeu, vlădică Ghedeon; eu popa Solomon, popa Petru Crâsnic în 1787 mai 1, meşter milostiv Vasile Rancea.”
Cu mila lui Dumnezeu
Preotul Florin Dobrei confirmă ceea ce observi şi în biserică – aceasta este într-un stadiu avansat de degradare, care îi ameninţă existenţa: o parte din tavanul pronaosului deja s-a prăbuşit din cauza acoperişului deteriorat, iar prin turn şi învelitoarea bisericii se infiltrează apa de ploaie. Aceste infiltraţii au afectat şi pictura din naos şi chiar pe cea de secol 18 de pe catapeteasmă – sunt desprinderi pe zone extinse, exfolieri ale peliculei de culoare şi înegriri cauzate de fumul lumânărilor. Şi la exterior, o mare parte din stratul de tencuială de pământ aplicat pe faţade s-a desprins, lăsând la vedere stinghiile de susţinere folosite. Chiar dacă mare parte dintre icoanele vechi împărăteşti au fost înlocuite cu unele mai noi sau cu fotografii, biserica mai are două icoane vechi, care îi reprezintă pe Iisus Hristos şi Maica Domnului cu Pruncul. În timp, din cauza scăderii numărului de locuitori, obştea nu a mai avut posibilitatea de a interveni pentru reparea ei. Sunt puţini locuitori permanenţi în localitate şi toţi cu vârste înaintate. Cu glasul înecat în lacrimi, un sătean ne spune: „Biserica aceasta este lucru mare pentru noi, dar nu mai avem putinţă să grijim de ea. Când îi păşeşti pragul este o plăcere să intri, este o mulţumire că Dumnezeu ne primeşte acolo, cu puterea lui. Când vezi pictura de pe pereţi, când vezi biserica şi îi ştii viaţa, te rogi cu totul altfel”.
Apelul către vedete făcut de tânăra plecată odinioară din sătucul de munte are mari şanse să salveze un extrem de valoros monument de arhitectură religioasă românească. Mulţi români, dar şi Ministerul Culturii se implică în strângerea de fonduri pentru reabilitarea lăcaşului aflat într-o stare avansată de degradare.
Biserica are nevoie de o mână zdravănă de ajutor, pentru a-şi chema din nou credincioşii la slujbă, crede părintele Eugen Mărtescu: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, poate această biserică va fi salvată – urgenţa ar fi acoperişul, pentru ca apa să nu mai pătrundă înăuntru, dar cam toată biserica are nevoie de intervenţie, lucru care se va dovedi costisitor. Ar fi minunat să fim sprijiniţi şi de alte organizaţii sau oameni care să contribuie cu fonduri. Dumnezeu ştie timpul şi locul, dar va rândui pe cineva, pentru că adevărat este că Dumnezeu lucrează prin oameni.”
SOS – 11 biserici de lemn în stare critică
În judeţ, sunt mai bine de 100 de biserici considerate monumente istorice, dintre care peste jumătate sunt din lemn. 11 bisericuţe de lemn sunt într-o stare critică şi au nevoie de intervenţii de urgenţă. Unul dintre aceste monumente este chiar bisericuţa din Vălişoara, comuna Balşa. Reprezentanţii Episcopiei spun că judeţul adăposteşte foarte multe asemenea monumente, care îşi aşteaptă salvarea, care ar putea veni de la fondurile europene: “Suntem bucuroşi că, în anul acesta, s-au publicat ghidurile, atât pe POR, cât şi pe PNDR, cu care putem obţine finanţare europeană pentru monumentele istorice. Pentru prima dată, cultele sunt eligibile ca beneficiare pe axele de finanţare. În cursul lunii februarie, am avut deja o primă întâlnire cu preoţii din parohiile unde există monumente, unde le-am prezentat ghidurile şi am încercat să-i motivăm să identifice soluţii pentru accesarea de fonduri europene. În luna mai, urmează să avem o nouă întâlnire cu preoţii şi facem paşii concreţi pentru restaurarea bisericilor vechi. Am participat şi la o întâlnire cu cei de la ADR Vest Timişoara, unde s-au prezentat ghidurile şi soluţiile de finanţare la îndemână pentru restaurare. Ar fi păcat să se piardă aceşti bani. Eu cred că dacă se salvează şi o biserică monument istoric este un lucru deosebit”, crede preotul Gabriel Miricescu, în numele Episcopiei. Acesta spune că încă de la începuturile Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în 2010, s-a conştientizat problema care există legat de bisericile monument istoric, la nivelul judeţului Hunedoara: „Prin lucrarea lui Dumnezeu, judeţul nostru este unul foarte bogat în biserici de patrimoniu, lucru care ridică probleme când vine vorba de reabilitarea lor, pentru că intervenţille sunt extrem de pretenţioase şi de costisitoare. Noi am făcut demersuri pentru găsirea lor, expertizarea chiar şi identificarea de surse de finanţare pentru restaurare. Avem bucuria ca în Parohia Boz să se salveze o biserică prin strădania preotului paroh şi, în acord cu Episcopia, s-a reuşit accesarea de fonduri pentru un al doilea proiect pentru alt lăcaş care este monument istoric.” Ordinul Arhitecţilor din România împreună cu Fundatia Dala au făcut în anii 2007-2008 un inventar al bisericilor de lemn care au nevoie de intervenţii de urgenţă. Specialiştii în patrimoniu spun că degradarea bisericilor de lemn este simultană cu cea a arhitecturii ţărăneşti de lemn. Gospodăriile se
distrug şi, odată cu acestea, se stinge şi un set de valori, norme, obiceiuri şi ocupaţii tradiţionale care au guvernat până acum satul românesc.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.