Editorial: Cine-i cel mai mare liberal?

Scriam cu ceva timp în urmă că, începând cu Radu Câmpeanu, trădările la vârf în PNL au devenit un fel de cataclisme periodice menite să zguduie din temelii singurul partid cu blazon istoric rămas pe piaţă, PNL. Asta dacă facem distinc­ţia că moştenirea PCR-istă a PSD-ului nu e un blazon, ci o ocară.
Să ne reamintim când, după 1990, Radu Câmpeanu a resuscitat PNL-ul numai ca să-l ţepuiască atunci când i s-a dat cu şutul pentru rezultatele jalnice obţinute la alegerile din 1992 (3%). Câmpeanu a organizat un congres paralel al “PNL”, în care a fost ales preşedinte. Numai că tribunalul nu a recunoscut mutantul politic, dând câştig de cauză adevăratului PNL, condus la acea dată de Mircea Ionescu-Quintus. Pentru Câmpeanu manevra a fost piatra funerară pe mormântul său politic.
Au plătit trădarea şi Valeriu Stoica şi Teodor Stolojan atunci când, în 2006, au manevrat şi au reuşit să rupă o halcă din PNL, pe care au lipit-o la PD-ul lui Băsescu, rui­nând o parte din bazinul electoral al liberalilor. Gestul, cum spuneam, i-a retrogradat politic până la statutul de “băiat în casă” pe lângă puterea de atunci.
Ultima, dar poate nu cea mai de pe urmă, trădare ilustră la liberali s-a numit Tăriceanu. Practic, fostul şef liberal, făcut prim-ministru de PNL, a jucat politica egoist, la individual, cu riscul împlinit de a rămâne în istorie şi el ca o Iudă liberală.
Părăsind PNL-ul după ruperea USL, atunci când partidului îi era cel mai greu, domnul Tăriceanu a dovedit cu fapte că tot liberalismul domniei sale nu a fost decât o coţofăneală de politruc. Să ne amintim cum, în minutul doi după ce devenise ţuţărul lui Victor Ponta, Tăriceanu scutura deja cu sârg punga cu cei 30 de arginţi PSD-işti şi aşteapta ca liberalii să-i vină la picioare sub flanela roşie a social-democraţilor. În timp, domnul Tăriceanu şi-a cultivat cântecul de sirenă cu aria „Spărgătorului de DNA” care, să recunoaştem, îi atrage acum în ALDE chiar şi pe cei care au rău de social-democraţie, dar se dreg cu gândul la o posibilă restauraţie a zilelor corupţiei libere de procurori.
Domnul Tăriceanu îşi dă măsura micimii sale de caracter atacând PNL-ul din care a plecat, la fel ca iluştrii săi predecesori la cârma partidului care au pierdut cândva alegerile interne în partid sau au fost ra­diaţi şi nu s-au descurcat să-şi metabolizeze decent înfrângerea. Dacă Tăriceanu ar fi fost măcar un moment un libe­ral veritabil, stătea, degradat, acolo la partid, propunea un proiect alternativ la cel al lide­rului de atunci, Antonescu, şi-l discuta cu colegii lui la viitorul congres. Era mai democratic, mai fair-play şi mai bărbăteşte. Rămânea liberal cu adevărat! Dar de unde bărbăţie politică la un om care se dă lovit de o biată dietă ca să evite o candidatură ce îi poate salva partidul de la dispariţie.
Modul şerpesc în care a procedat faţă de proprii săi colegi li­berali îl fac pe Tăriceanu persona non-grata în PNL, partid care şi-a radicalizat poziţia faţă de el, faţă de membrii care au descoperit cât de interesant e jocul la două capete şi au fost exmatriculaţi, şi faţă de PSD, care este, de fapt, păpuşarul-tătuc din spatele ALDE. Pentru că, să fie foarte clar, orice câştig al ALDE în alegeri e o victorie a PSD-ului. De asta, social-democraţii sunt destul de relaxaţi înainte de aceste alegeri şi nu se agită prea mult: lucrează prin interpuşi!
Ca domnul Tăriceanu şi partidul domniei sale, care sunt simple scule de rotunjire a votului în Parlament, aflate pe bancul politic de lucru al lui Liviu Dragnea. De aici până la concluzie nu mai este decât un pas: dacă, după cum se proclamă, domnul Călin Popescu Tăriceanu şi membrii partidului domniei-sale sunt singurii liberali autentici, iar toată mustăria asta tăriceano-voiculesceană este la remorca PSD rezultă, prin ceea ce matematicienii numesc tranzitivitate, că cel mai mare liberal în viaţă se numeşte de fapt Liviu Dragnea.
Dacă asta nu se poate, şi nu se poate, singura soluţie care ar fi logic acceptabilă, este că liberalismul românesc poate fi căutat oriunde, numai în pedigree-ul politic al domnului Tăriceanu şi al ALDE nu!
Dacă nu e convingătoare demonstraţia mea, întrebaţi orice profesor de matematică avizat!