Inedit! Picturile stranii care împodobesc bisericile hunedorene: scene deocheate, diavoli şi tablouri stranii

O lume mai puţin înţeleasă se dezvăluie privitorilor în picturile unor biserici vechi din judeţul Hunedoara. Scene ciudate, în care apar femei şi diavoli goi, dar şi tablouri ale Judecăţii de Apoi, rea­lizate cu multă pricepere de artiştii locali, fac parte din ineditul bisericilor hunedorene din secolele trecute. 

Foto 1

Numeroase poveşti circulă pe seama bisericii din Densuş, una dintre cele mai misterioase construcţii din Ţara Haţegului. Este veche de peste şapte secole şi a fost clădită pe locul unui templu dacic. Sub temelia ei se spune că se află mormântul generalului roman Longinus, capturat de regele Decebal, iar o încăpere secretă din turla ei a adăpostit vreme îndelungată o tânără fecioară, sfâşiată de durere. În zidurile bisericii din Densuş au ajuns blocurile de calcar din fostul oraş daco-roman Ulpia Traia­na Sarmizegetusa, pietre funerare şi coloane, însă aşezarea uimeşte şi prin picturile care o împodobesc. O icoană stranie îl înfăţişează pe Mântui­tor în costum popular românesc, iar o altă pictură îl prezintă pe apostolul Toma în timpul schingiuirii sale, având pielea scoasă de pe trup (Foto 1). Cu timpul, unele dintre picturi au fost distruse, iar ochii sfinţilor au fost scoşi, cel mai probabil, de turcii care au ajuns în Ardeal în secolele trecute.

Umorul negru al artistului popular

Foto 2

Biserica de lemn din Almaş Sălişte, un sat mic de pe Valea Mureşului, a devenit cunoscută pentru tabloul Judecăţii de Apoi, în care grupuri de credincioşi sunt schingiuiţi de draci. Atât oamenii, cât şi fiinţele supranatura­le au un lucru în comun: sunt goi, iar părţile intime le-au fost scoase în evidenţă de artistul popular. Una dintre scenele tulburătoare este cea înfăţişată cu explicaţia „muierea care nu face prunci” şi prezintă o femeie pe care şerpii o muşcă de sâni (Foto 2). În acelaşi tablou, apar femei şi bărbaţi goi, amestecaţi, legaţi cu toţii şi târâţi de un alt dia­vol. „Pufi” şi „Kufi”, după cum sunt numiţi doi dintre diavolii ilustraţi (Foto 3), cară cu o roabă la Judecata de Apoi pe „juraţii care au judecat strâmb”, iar „omului care păcătuieşte pentru că doarme duminică dimineaţa” i-a fost dat un coşciug, în care să fie chinuit de draci. O ultimă înfăţişare de pe frescă este menită să facă de ruşine pe „femeia somnoroasă şi leneşă”. Picturile datează de circa două secole, dar în prezent au

Foto 3

fost acoperite astfel încât să nu mai poată fi văzute de enoriaşi. „Pictura interioară, executată în 1819 de un autor anonim, se remarcă prin prospeţime, vigoare şi har narativ. În scena Judecăţii de Apoi, pictorul s-a inspirat din realitatea sătească, numind personajele zugrăvite cu porecle şi nume locale. Pictura constituie, în studiul artei moderne din Transilvania, o lucrare de refe­rinţă dintre cele mai importante”, sunt informaţi cei care ajung la biserica din Almaş Sălişte, prin pancarta din curtea monumentului istoric. Totuşi, scenele controversate care arată păcătoşii goi stau acoperite de câţiva ani.

De ce păcătoşii sunt goi

Foto 4

Biserica Arhanghelul Mihail din Gurasada se numără printre cele mai vechi biserici de piatră ridicate în România. Lăcaşul ortodox de pe Valea Mureşului nu uimeşte doar prin istoria de şapte secole, dar şi datorită picturilor care îl împodobesc, reali­zate în cea mai mare parte de meşterul Ioan de la Deva, în secolul XVIII. Pereţii din tinda vechii biserici au fost acoperiţi cu o serie de picturi misterioase. Sunt ilustrate scene ale Judecăţii de Apoi (Foto 4), au fost înfăţişate grupuri de oameni goi care îşi primesc pedepsele pentru păcatele săvârşite, nuduri feminine încadrate de diavoli, oameni spânzuraţi sau schingiuiţi. „Artistul îşi varsă tot veninul asupra femeilor şi a duşmanilor păgâni. E ceva izvorât din simplicitatea şi originalitatea sufletului ţărănesc şi ar fi interesant să se studieze această pictură mai amănunţit”, scria Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara”, din 1930. Preotul Ovidiu Stretean afirma că aceste picturi mai puţin obişnuite din pronaos pot fi conside­rate un îndreptar, în care meşte­rii au vrut să le arate oamenilor cum sunt pedepsiţi pentru păcatele pe care le-ar comi­te: unde ajungeau, de exem­plu, femeile care făceau avorturi, cei care nu ţineau post, tâlharii, păgânii sau criminalii. La acea vreme, foarte puţini ştiau să citească, astfel că desenele reprezentate în biserică îi ajutau pe localnici să înţeleagă mai bine rânduielile creştine. Păcătoşii ajunşi în Iad erau înfăţişaţi goi probabil pentru că autorul a vrut să le arate goliciunea sufletescă, relata părintele.

Sfinţi cu ochii scoşi în straie colorate

Foto 5

Biserica din satul Strei datează din secolul al treisprezecelea, potrivit unor istorici, şi este unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult creştine din România. La fel ca în biserica din Densuş şi în picturile murale ale lăcaşului din Strei toţi sfinţii înfăţişaţi pe pereţii bisericii au ochii scrijeliţi. „Se spune că icoanele din biserică au fost profanate de turcii care au invadat aceste locuri în trecut, dar mai este credinţa populară că ochii sfinţilor au fost scoşi de vrăjitoare, care credeau astfel că, luându-le ochii, iau puterea”, relata Petre Pandele, săteanul care avea în grijă monumentul. Deşi au fost vandalizate, iar timpul a fost necruţător cu ele, picturile din lăcaşul religios sunt impresionante: ele datează din secolul XIV şi sunt realizate de meşteri străini. „Un argument în acest sens îl constituie picturile murale care decorează biserica din Strei, picturi a căror expresie stilistică nu s-ar putea explica fără participarea unui artist format în ambianţa italo-adriatică (Foto 5). Deşi ne aflăm într-un lăcaş ortodox, nu va surprinde iconografia încărcată de teme provenind din mediul catolic, cunoscut fiind faptul că arta veche românească a dovedit o mare capacitate de absorbţie. În dorinţa de a ridica lăcaşuri reprezentative, ctitorii autoh­toni erau nevoiţi să recurgă şi la serviciile unor artişti străini, aşa cum s-a întâmplat şi la Strei”, relata Vasile Drăguţ, în volumul Arta gotică în România, apărut la Editura Meridiane, în 1977. Picturile în culorile albastru, ocru şi roşu, ce poartă semnătura meşterului Grozie, împodobesc interiorul bisericii vechi din vremea cnejilor, pe care au transfor­mat-o în cel mai colorat monument al Văii Streiului.

Ciudăţenia unei biserici părăsite

Foto 6

Biserica veche a satului Bretea Română de pe Valea Streiului a fost ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, potrivit unor date isto­rice. Din anii 1980, oamenii au abandonat-o şi, treptat, a devenit o ruină. Acoperişul s-a prăbuşit, iar crucea aşezată în turnul ei a fost îndoită de fulgere. Slujbe religioase nu mai au loc în biserica părăsită, chiar dacă oamenii continuă să îşi îngroape morţii în cimitirul ei. Locul este înconjurat de bălării, iar în inte­riorul clădirii au crescut tufe şi copaci. Ocolită de localnici, bi­serica a devenit un loc de popas pentru turişti. Puţini dintre cei care ajung în curtea ei cunosc, însă, secretul acesteia. Din pictura religioasă care în trecut îi împodobea pereţii, un singur chip pictat a rămas aproape neatins, în timp ce restul icoanelor s-au desprins de pe ziduri o dată cu tencuiala ori s-au prăbuşit împreună cu pereţii. „Icoana” rămasă întreagă înfăţişează un diavol, care ridică un pocal. Unii dintre localnici cred că pictura neatinsă este un semn rău (Foto 6).