Lucrările de modernizare a şoselei spre Sarmizegetusa Regia au ajuns la final, iar la sfârşitul acestei luni proiectul va fi inaugurat. Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, susţine că pe tronsonul de patru kilometri accesul maşinilor ar putea fi, în continuare, restricţionat.
Ultimii patru kilometri ai noii şosele spre Sarmizegetusa Regia vor fi inauguraţi până la sfârşitul lunii mai, susţine Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Doar o porţiune de circa 80 de metri mai trebuie realizată. „Sperăm ca, până la sfârşitul acestei luni, drumul să fie redeschis”, a afirmat Adrian David. Șeful Consiliului Judeţean Hunedoara a precizat că, dat fiind numărul mare de turişti aşteptaţi la Sarmizegetusa Regia, şi a şoselei înguste pe ultimii patru kilometri, tronsonul respectiv ar putea rămâne închis traficului rutier. O posibilitate luată în calcul de reprezentantul Consiliului Judeţean Hunedoara este punerea la dispoziţie a unui mijloc de transport în comun, iar o alta este ca tronsonul cu o lăţime de patru metri să rămână pietonal, aşa cum este aleea cu piatră cubică de la intrarea în sit.
Lucrările la întregul tronson al Drumului Judeţean 705 A Costeşti – Sarmizegetusa Regia, în lungime de circa 18 kilometri, au început în luna august a anului trecut. Proiectul de modernizare a DJ 705 A a fost finanţat din fonduri de la Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi a avut ca termen de finalizare luna decembrie a anului 2015. Contractul a fost atribuit prin licitaţie publică SC Trans Construct Import Export SRL, pentru un preţ de 18,2 milioane de lei. Constructorilor li s-a dat termen ca până la finalul anului 2015 să finalizeze lucrările de modernizare a tronsonului rutier. În 21 decembrie 2015 a fost deschis traficului rutier doar un sector de 14 kilometri al şoselei, între Costeşti şi zona de la poalele Sarmizegetusei Regia, urmând ca al doilea tronson să fie realizat în această primăvară.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.