Editorial: Ce votezi anul ăsta? Stânga-dreapta sau penali-nepenali?

Gradul de dezvoltare democratică a societăţii româneşti nu ne permite încă să votăm pentru proiecte politice serioase, care să ducă România mai repede înainte. Din 1989 încoace suntem puşi în situaţia ca, din patru în patru ani, să ne prezentăm la urne doar ca să salvăm democraţia. Restauraţia comunismului sub Iliescu – PDSR (PSD), extremismul sălbatic marca Vadim – PRM, confiscarea ţării de moguli aka Voiculescu – Vântu – Patriciu sau pesederizarea totală a României sub Ponta au fost, de-a lungul timpului, temele şi temerile majore în jurul cărora s-a dus confruntarea la urne.
Nici acum, la al şaselea ciclu electoral, nu mergem la vot ca la nuntă. Avem şi de data asta o miză electorală uriaşă, care, paradoxal, lasă competiţia între partide cumva în plan secund. Este pentru prima dată când ideea principală în jurul căreia gravitează alegerile este o dilemă cu iz
shakespearean: “votăm sau nu votăm penali?”.
Prin competenţa recuperată în ultimă instanţă de DNA şi Justiţie, de la ultimele alegeri şi până acum, acuzaţiile de corupţie au prins concreteţe în anchete, dosare penale, procese şi condamnări. Ca într-o erupţie de pojar, obrazul lumii politice s-a pătat progresiv cu cercetaţi penal şi condamnaţi de toate calibrele. Raţia de penali a fost împărţită echitabil, să ajungă la toată lumea. Aşa, într-o evaluare spot, observăm că Victor Ponta a început să facă drumuri la Înalta Curte, PNL contopit cu fostul PDL au la rândul lor în dotare anchetaţi şi condamnaţi, cei din anturajul fostului preşe­dinte Traian Băsescu, şi el însuşi la fel. Bonus, corupţii din UNPR, UDMR, ALDE (PC) şi ce mai vreţi dumneavoastră.
Dar cea mai şocantă speţă în acest context toxic este cea a lui Liviu Dragnea. Ce ţară mai e şi asta în care staff-ul celui mai mare partid se adună ciorchine ca să cocoloşească condamnarea cu închisoare a şefului cel mare? Nu există niciun argument decent ca să justifici o astfel de atitudine! Din contră, ea are valoarea unui flagrant în a demonstra că primul partid important care-şi arată, pe faţă, natu­ra interlopă, chiar înainte de alegeri, este PSD.
Jenele penale ale domnului Dragnea expun obrazul ţării în faţa tuturor! Cu suspen­dare sau fără, o condamnare este până la urmă o condamnare, şi numai într-un stat în care hoţia face legea în partide, cei condamnaţi pot rămâne pe funcţii, în loc să fie ejectaţi ca nişte măsele stricate. Savuros în contemplarea frăţiei ghiulului din PSD este că, în loc să plece coruptul, a fost exclus nea Valeriu Zgonea (contează mai puţin omul), preşedintele Camerei Depu­taţilor şi vice în partid. În democraţia pesedistă dacă observi că regele e gol şi-i ceri să plece pleci tu, exact ca în strămoşul PCR.
În context nu mi se pare deloc extraordinar că se vorbeşte de numele lui Victor Ponta ca înlocuitor al lui Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor. Alături de cei doi cruciaţi ai luptei împotriva Justiţiei, Tăriceanu şi Ponta, Liviu Dragnea încearcă să facă din Parlament un instrument politic şi mai puternic în apărarea corupţilor aleşi.
Cel puţin acestea par a fi calculele de moment ale şefului PSD. Domnia sa reali­zează că atâta timp cât este condusă de un preşedinte penal, social-democraţia este rănită letal, dar dintr-un egoism rău-prevestitor decide să sacrifice partidul speculând pupincurismul şi disperarea de care suferă liderii săi. Nu trebuie să fii analist politic ca să înţelegi că un preşedinte de partid condamnat, un acuzat nu poate lupta împotriva corupţiei! Iar capitolul penal din CV-ul lui Dragnea compromite în PSD totul, inclusiv oferta candidaţilor curaţi şi de bună-credinţă ai a­cestui partid.
Acesta este momentul în care, loviţi dur de lege, fără multe soluţii legale de scăpare, corupţii României îşi joacă ultima carte ca să se perpetueze ca specie de răpitori. Ea se numeşte „întoarcerea la popor”, poporul jefuit fireşte. Calculul e pe cât de cinic, pe atât de josnic. Dacă politicianul-candidat corupt îşi poate trece cu succes prin scrutin şi dosarul său penal, putem vorbi deja de o reabilitare de instanţă supremă, cea a poporului român. Sunt două concluzii care se pot trage dacă acest lucru se va întâmpla. Unu: naţiunea română mai dă o şansă corupţiei. Doi: până îl leagă sau condamnă, candidatul penal mai primeşte acces la un mandat de îmbuibare cu somon din banii noştri de medicamente, abecedare şi autostrăzi.
Prin urmare, în anul de graţie 2016 avem la urne, de la stânga la dreapta, doar două opţiuni mari şi late: partidul penalilor şi restul lumii! Nu-mi pot ima­gina însă ceva mai ruşinos pentru neamul românesc decât un succes al penalilor la urne! Ar fi ca şi când am deveni o naţiune de complici la furt. Pentru binele gene­ral, sper ca acest lucru să nu se întâmple. Vom şti însă exact în momentul în care avem răspunsul la întrebarea: „Mai putem scoate o dată democraţia din latrină?”