8,5 milioane
Utilizatorii de Internet din România deţin, la ora actuală, 8,5 milioane de conturi înregistrate pe Facebook, iar 84,21% dintre aceştia şi-au setat oraşul, arată datele contorizate de portalul Facebrands.ro, serviciul de monitorizare a paginilor româneşti create pe reţeaua de socializare, Potrivit statisticii Facebrands, persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani (28,3% din total) deţin supremaţia la capitolul accesării cu frecvenţă ridicată a Facebook. Pe locurile următoare se situează persoanele cu vârste între 18 şi 24 de ani (22,1%), cele între 35 şi 44 ani (20,6%), respectiv utilizatorii cu vârste între 45 şi 54 de ani (11,3%). În ceea ce priveşte clasamentul general al celor mai accesate pagini înregistrate pe Facebook de către vedetele din România, pe prima poziţie se clasează Inna, cu 12,06 milioane de fani, urmată de trupa Akcent (3,66 milioane de fani) şi Alexandra Stan (3,47 milioane fani).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.