SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ NE BUCURĂM!

Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul contrastant pentru sportul românesc. Personal, am fost extrem de trist pentru ceea ce s-a petrecut pe stadionul din ”Ștefan cel Mare”, acolo unde se disputa meciul de fotbal din ”play-off” dintre Dinamo Bucureşti şi Viitorul Constanţa. A venit acel fatidic minut 70, în care camerunezul Patrick Ekeng, jucătorul ”câinilor”, a căzut ca ”secerat”, fără ca nimeni să-l fi atins. Au urmat scene şi minute de coşmar, care din păcate s-au terminat cu decesul tânărului fotbalist, care la cei 26 de ani nu a mai putut fi salvat. Nu sunt în măsură să apreciez dacă Ekeng putea fi salvat sau nu, dar este cert că se putea face mult mai mult în acele momente, dacă se acţiona cu mai mult profesionalism. Ancheta care se derulează ne va lămuri probabil dacă a existat o culpă medicală, dar ceea ce este sigur, fotbalistul camerunez nu se mai află printre noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Trecând peste aceste momente tragice şi nedorite de nimeni, noi românii trebuie să fim bucuroşi sau, mai degrabă, să învăţăm să ne bucurăm, pentru succesele majore obţinute de sportivii care au reprezentat România, în două competiţii extrem de importante, turneul de tenis de câmp, care s-a derulat în capitala Spaniei, Madrid, şi ”Final Four” la handbal feminin, care s-a desfă­şurat la Budapesta.

CSM Bucureşti, regina handbalului feminin european

După performanţa extraordinară obţinută la sfârşitul anului trecut în Danemarca, acolo unde naţionala de senioare a României a câştigat medaliile de bronz, la turneul final al Campionatului Mondial, urmată în acest an de calificarea fără echivoc la Jocurile Olimpice care se vor desfă­şura în luna august la Rio, a venit rândul unei echipe de club să ne aducă o bucurie imensă. Handbalistele de la CSM Bucureşti, la prima lor participare în Liga Campioni­lor, au reuşit un rezultat de senzaţie, cucerind, în premieră, preţiosul trofeu. Practic, fetele noastre plecau cu şansa a patra în acest ”Final Four”, care avea să desemneze câştigătoarea preţiosului trofeu. Ca român, mă bucurasem că ajunsesem până în această fază a competiţiei şi nu mă gândeam la ce va urma, mai ales că celelalte competitoare erau mult mai titrate. În fazele premergătoare, bucureşten­cele pierduseră ambele me­ciuri atât în faţa celor de la Vardar Skopje, cât şi în ”dubla” cu ETO Gyor, iar cu deţinătoarea trofeului, muntenegrencele de la Buducnost, reuşiseră în grupe un egal în deplasare, fiind învinse acasă. Semnele bune au venit însă în sferturile de finală, atunci când surprinzător, dar pe deplin meritat, fetele antrenate de danezul Kim Rasmussen au trecut de favoritele de la Rostov pe Don, prin două succese (26-25 acasă şi 29-28 în Rusia). Semifinala cu macedonencele de la Vardar a fost de vis, Brădeanu şi coechi­pierele ei făcând un joc perfect, conducând la un moment dat cu un incredibil 22-11, pentru ca la final să fie 27-21, victorie care le-a trimis în finala mare, acolo unde aveau să dea piept cu repre­zentanta gazdelor, Gyor, care eliminase în cealaltă partidă pe deţinătoarea trofeului, Buducnost, grupare la care joacă cea mai bună handba­listă a lumii, conaţionala noastră Cristina Neagu. A fost o încleştare fantastică, o adevărată finală de Champions League. Un meci extrem de echilibrat, cu multă tensiune şi suspans, în care cele două combatante nu au putut fi departajate decât la aruncările de la ”7” metri. Conduse pe finalul celor 60 de minute regulamentare cu 22-21, handbalistele de la CSM au egalat cu trei secunde înainte de fluierul final, trimiţând partida în prelungiri. Acolo unde Gyorul s-a distanţat la două ”lungimi”, dar, spre lauda lor, fetele noastre nu au cedat şi au egalat la 25, urmând să se execute câte cinci aruncări de departajare, de la ”7” metri. Cu brazilianca Pessoa intrată între buturi, care a parat două din aruncările de penalitate, dar şi cu cele patru care au transformat pentru noi aruncările, CSM Bucureşti a reuşit această extraordinară performanţă, în faţa a peste 600 de suporteri, care i-au dominat pe cei 10000 de maghiari aflaţi în sală. Ce poţi să mai spui, decât: ”Jos cu pălăria”! Aţi fost formidabile, aţi meritat cu prisosinţă să învingeţi. Aţi crezut în voi şi ne-aţi făcut mândri că suntem români.

Simona Halep, redivivus!

O altă mare bucurie ne-a adus-o tenisul de câmp, acolo unde românii au strălucit realmente, în turneul de ”Premier 5”, care a avut loc la Madrid şi al cărui proprietar este Ion Ţiriac. Chiar dacă Monica Niculescu a părăsit concursul încă din primul tur, dar cu o Patricia Ţig venită din calificări şi cu o Sorana Cîrstea beneficiară a unui ”wild-card”, la care li s-au adăugat Irina Be­gu şi Simona Halep, cele patru au avut un parcurs încântător, ajungând “in corpore” până în faza sferturilor de finală. Ţig s-a întrecut pe sine, Cîrstea ne-a demonstrat că poate re­ve­ni în tenisul mare, iar Begu a avut un sfert de finală de senzaţie cu Simona, luându-i un set la zero. Avea să fie, de altfel, singurul set pe care Halep avea să-l piardă în acest turneu, pe care l-a dominat de o manieră categorică. Eram sceptic că Simo va mai putea reveni în acest an, unul pe care l-a început aproape catastrofal prin rezultatele pe care le înregistrase până acum, fapt care s-a reflectat şi în căderea ei în ierarhia ”WTA”, acolo unde începuse anul pe locul secund şi ajunsese pe 7. Cu un joc consistent, mult mai bogat în execuţii tehnice, cu un serviciu îmbunătăţit, cu multă putere şi dăruire, dar şi cu un moral ridicat, Halep ne-a demonstrat că este capabilă în continuare de rezultate mari, care s-o readu­că spre vârful ierarhiei. Un sincer bravo şi celor doi jucători de la dublu, Horia Tecău şi Florin Mergea, care s-au înâlnit ca adversari în finala turneului de dublu de la acelaşi turneu şi, ca de obicei, Horia, alături de olandezul Roger, a câştigat. Un sincer bravo tuturor pentru performanţele obţinute.