Editorial: Ambalaje electorale

Ce e până la urmă o campanie electorală? O competiţie oficială a minciunii? O bătaie în noroi dusă prin viu grai? O manipulare la sentiment a electoratului?
În esenţă, nimic din toate acestea! O campanie electorală este o CERERE! Ni se oferă un spectacol costisitor, câteodată comic, câteodată enervant sau penibil, dar niciodată tragic, pentru care suntem rugaţi, sugestionaţi, ameninţaţi, manipulaţi să plătim cu votul. Evident, mulţi dintre politicieni ar da un ordin, ar da ceva să poată renunţa la corvoada asta, dar, în democraţie, pur şi simplu, nu se poate. Cu o campanie electorală toţi mai marii zilei sunt datori.
Am auzit chestiunea asta de sute de ori: vrem campanie decentă! Nu vă lăsaţi păcăliţi! E şi asta o manipulare de candidaţi-mironosiţă. Decent într-o campanie electorală nu înseamnă mai mult decât preferinţa de a spune „fund” în loc de „cur”. În rest, Dumnezez cu mila! Dai, primeşti, scuipi, tragi de păr, te joci cu jumătatea lui cinci, orice merge dacă aduce voturi. Şi, mai ales, arzi cu fie­rul roşu slăbiciunile adversa­rului. La Deva, de exem­plu, bătălia se duce clasic între doi politicieni, recte primarul en-titre şi fostul primar de lung parcurs. Ar pă­rea o luptă umăr la umăr, dar nu e. Mircia Muntean este un condamnat definitiv. În plus, domnia sa a oferit publicului larg instantanee savuroase de „rupt în gură” pe DN 7. Are, prin urmare, tot ceea ce nu ar trebui să aibă în CV un candidat eligibil într-un municipiu care se respectă cât de cât. Normal că Petru Mărginean îl taxează la cazier! Practic, toată muniţia de campanie a primarului Devei i-a fost furnizată chiar de rivalul său, domnul Muntean. Prost să fie Mărginean să nu o folosească! Campanie indecentă? Aş! Cu nimic mai murdară sau mai curată decât mutra lui Moloţ lipită în 2012 pe un păpuşoi gonflabil în direct la TV, sau expune­rea penibilă a propriei familii la care s-a pretat chiar Mircia Muntean în dramoleta „Hărţuiţii de pe DN 66” de acum patru ani. Asta e campania, nu e pentru fete mari!
La Hunedoara, avem o cu totul altă situaţie. Practic, actualul primar nu are, în lumea reală, un contracandidat vala­bil. Nici dacă-l omoară în alegeri pe Viorel Arion, domnul Bobouţanu nu poate scoate la urnă mai mult de-un egal. E o diferenţă prea mare de clasă politică între cei doi, iar domnul Bobouţanu mai are un handicap: face parte din PSD, un partid condus de un condamnat la puşcărie. Cine este pasionat de campanii electorale poate studia la Hunedoara însă originalitatea luptei politice virtuale dintre primarul Arion şi o comunitate de bloggeri. Da, pare ciudat, dar la Hunedoara, şi bloggerii candidează. La început, atâta timp cât am crezut-o dezinteresată, vigilenţa acestora în a puncta pe NET lipsurile oraşului şi de a ţine primăria permanent în corzi m-a entuziasmat. Aşa trebuia să arate o faţă curată a civismului! Am fost destul de naiv, dar m-am vindecat când am înţeles interesul din spatele acestei furii civice: un fotoliu de consilier local! Şi pentru că Homo Civicus a degenerat în Homo Politicus, primarul Arion a devenit o marotă a 10-20 de postaci hunedoreni, care-l acuză convulsiv de ne­cinste şi proastă administrare a oraşului. Dacă pică o cloambă, Arion e de vină. Dacă o cioară se uşurează în zbor, Arion e de vină. Orice băltuţă născută după ploaie, groapă, chiştoc sau fir de praf pe parbriz găsite prin oraş sunt fotografiate gospodăreşte şi postate rapid să vadă lumea fără întârziere „mizeria administra­ţiei Arion”. Eu nu zic că Arion e Bruce Lee-ul primarilor, dar, pentru Dumnezeu, arătaţi-mi şi mie în ţara asta oraş unde nu găseşti o groapă în asfalt, sau o hârtie aruncată pe jos. Nu există! Iar până ce mascaţii îi vor bate la uşă, dacă-i vor bate vreodată, Arion rămâne om cinstit!
Campania nu e doar o luptă murdară, sau o stoică măcăneală feisbucistă. Are câteodată părţile ei de entertainment. Uite, de exemplu, domnul Florin Oancea, candidatul ALDE la Primăria Deva, postează pe emoţional o fotografie cu frumoasa sa familie. Presa, cu ochi vulturesc, observă însă textul scris pe tricoul purtat de fiica domnului candidat: „School sucks”!, adică pe ardeleneşte „şcoala e de rahat!”. Orice, dar absolut orice text putea să scrie pe tricoul din poza electorală de familie a domnului Oancea, mai puţin ăsta. Pentru că, dată fiind istoria complicată a examenelor susţinute de candidat la o sorbonică locală cu nume de stea, primul gând care îţi vine pe scoarţă este că fetiţa ar fi purtat, de fapt, tricoul capului de familie. Domnul Oancea a şi retras fotografia de pe contul său de Facebook, după ce a constatat că din cauza ei trecutul acade­mic aventuros al domniei sale îl bântuie şi acum. Pe urmă, altă chestiune oarecum hazlie este pâra asta voioasă pe afişele electorate apărute după interzicerea lor de lege. E caraghioasă până la suspin această interdicţie a legii electorale, care permite însă, „în compensaţie”, candidatura politicienilor penali.
Urmăriţi, vă rog, campania electorală! Nu ţine mult! Teoretic, 30 de zile, practic puţin mai mult. Aveţi şansa să beneficiaţi de cea mai mare expunere publică a politicia­nului arondat intenţiei dumneavoastră de vot. Scoateţi-l din ambalaj! Observaţi-i atent declaraţiile, atitudinile, opinii­le faţă de chestiunile care vă interesează. Analizaţi-i la sânge afişul electoral, isto­ricul de traseist şi cazierul. Daţi prioritate celui care v-a putut arăta practic ce poate face şi abia apoi celor care vorbesc despre ce ar face. Şi înainte de orice nu vă încărcaţi cu duşmănie! Nu uitaţi că primul gest al ori­cărei noi legislaturi este: „pupat Piaţa Independenţei”.