De cine se apără cu cruci la hotar localnicii din Boz?

Laura Oană

Satul Boz, comuna Brănişca, în apropiere de Deva. Un loc li­niştit în aparenţă, cu oameni harnici şi gospodării frumoase. O localitate plină de verdeaţă, la ţară, unde oricine şi-ar dori să trăiască. Locul ascunde, însă, poveşti şi legende de coşmar. Totul se trage de la o pădure aflată la marginea satului: Pădurea Prislop. Este o pădure blestemată, spun oamenii. Zeci de ani s-au petrecut acolo fenomene inexplicabile, de la sinucideri la apariţii de coşmar, strigăte şi voci care se auzeau noaptea. Şi cine e atent, încă poate simţi urmele “lucrurilor slabe”. Nea Miron are 95 de ani. A fost pe front trei ani, iar sfârşitul războiului l-a prins în Cehoslovacia: „În 9 mai, sara, în 45, când s-o gătat războiu’, eram în Cehia, în Praga”, poveşte omul cu ţinere de minte. Nu îşi aminteşte bine doar lucrurile din război, ci şi tragediile din sat, multe legate de Pădurea Prislop: “Ce să se audă?! Lucruri slabe! Lucruri cu… dracu! Să vorbim aşa pă faţă, că aşa-i! S-o-ntâmplat chiar de la noi din sat de o fost un om şi s-o aruncat acole-n fântâna aia. În pădurea aia, o fost o fântână de-a lu’ Baronu. Venea acolo ciurda de porci din Brănişca şi stăteau acolo, aveau şi îngrijitor de şedea cu ei. Şi într-un an, un om de ‘ci din sat o plecat noaptea şi acolo s-o aruncat. L-o biruit ceva, bag sama. Era un om mai în etate. Erau acolo lucruri slabe, or fost sigur! Povesteau bătrânii de te-nfricoşai, acum nu se mai aud treburi ca alea. Mulţi plecau sara şi să-ntorceau numa’ dimineaţa, îi purta ăla tătă noaptea pă hotar. Lucruri slabe erau”, povesteşte Miron Tămaş din Boz, care la 95 de ani încă are grijă de şase vaci. În vremuri astea şi pe lumina zilei, nea Miron nu mai are grija duhurilor şi îşi păzeşte vitele umblând după ele cu un scăunel de pescar purtat peste cap.

Urlete, muzică şi morţi misterioase

Nea Miron ştie şi istoria pădurii: “În pădure, ce să fie!? Acolo, o fost odată loc arabil, s-o lucrat, s-o săpat, o fost şi o pădure de-a lu’ Baronu, după aia s-or plantat gorunii de să văd azi. Ruga (cruce – n.n.) îi făcută de Ţîcu Andronic, omu’ o fost sătean din Boz şi era cântăreţ la biserică. Era un om de viaţă şi o fost şi primar câţiva ani. Asta să-ntâmpla în timpul războiului. O făcut-o că erau grozăvii. Acolo or murit oamenii, pă drum, unii or fost bolnavi, alţii din cauza beuturii, alţii de accident, tăt pă drumu’ ăla, pă pantă-n sus. Cât ţâne dealu’, îi tăt pădure”, zice moşul. La anii lui, e plin de vitalitate şi ştie multe despre lucrurile neobişnuite petrecute în sat. Sătenii ţin să creadă că necuratul şi-a făcut de cap zeci de ani în sat şi în împrejurimi. Oamenii se temeau să iasă seara la câmp sau chiar şi în grădina casei. “Înainte se auza – tăt urlete şi muzică noaptea p-acole prin pădure, chiar acole-n vârf, unde-i fântâna. Povesteau bătrâni că auzeau muzică noaptea la unu’, la două, la tri, da’ cine să duce?! Nu merea nime că le era teamă!”, poveşte un sătean. Până şi tatăl lui a păţit-o:”Chiar tata meu… Era Prislopu’ acilea şi făcea metăre, cu fierăstrăiele, cum era atunci ‘năinte şi vindeau prin zonă. Tata s-o ajuns şi el într-o noapte pe aci. O fost cu caru’ şi mi-o povestit că, acolo-n dâmb, când o ajuns, o-nceput să cânte muzica. Era pe la unu noaptea. El o fost om curajos la viaţa lui şi venea ‘naintea animalelor. Cum o vinit el tăt ‘năinte şi muzica după el! O vinit până-n margine, până unde o intrat cătră Boz, cătră casă-ncoace! El nu s-o spăriet, că era om curajos, da’ o venit acasă şi ne-o povestit – „Iote, mă, ce-am păţât!” Ăilalţi din sat să temeau, dar io! Generaţia asta mai nouă nu prea mai aude şi vede spirite”, crede Gheorghe Lucaci.

Despre “ăl rău”

Omul este crâsnic la biserică. A  trăit pe propria piele o astfel de experienţă: “Io-s crâsnic la bi­se­rică şi am rămas într-o noapte ca să dau Paşte că nu tătă lumea poate vini la Înviere. Şi părintele aşe mi-o zis să rămân să împărt în continuare că mai vin oameni. Şi or fost spirite în noaptea aia! Or pomnit odată acolo, sus, în biserică de m-am cutremurat! Prima dată am crezut că o vinit cineva ş-o dat cu uşile… Mă duc şi mă uit, nu era nime! Era vreme faină, să vede. Astă ziuă, i-am spus la părintele: „Dom’ părinte, iacă-tă ce s-o-ntâmplat!” Şi el către mine: „Dom-le, îs spirite care umblă noaptea la anumite ore. Atuncea m-am spăriat. Pă moment nu mi-o fost frică, numa după ce mi-o zis el ce-o fost”, mărturiseşte omul. Este sigur că sunt anumite locuri bântuite unde nu e bine să umbli noaptea: „Cum să vă spun eu… Îs anumite locuri pe aici, pe la noi, unde într-adevăr este spirit rău, că prin locurile alea or păţât mulţi, tăt felu’. După panta drumului, or murit noaptea vreo patru oameni. Pe lânga asta, câţi n-or păţit-o! O fost un băiat cu ne­vastă-sa la târg la Ilia, cu cine­va cu căruţa. Ea era sus, în căruţă, el o fost în spate şi ăl de avea căruţa era ‘năinte. Când or apucat pe panta aia, n-or mai putut să mai mişte. S-o-nţepenit căruţa. Da’-nţepenită! Or strigat: hai!, ne! Nu s-o mişcat nici încoace calul, nici încole! Nu pute trage căruţa. Or bătut calul şi nimic. Până la urmă l-or dezlegat şi căruţa tăt înţepenită o rămas. Aşa, pe şosea. Or întors calul şi or şezut până or auzât cocoşii cântând în sat, la Bretea. Atunci or prins calul, ş-or plecat. Necuratu’ ţâne de căruţâ! Este! Spirit necurat este fară-ndoială! Poate altu’ nu cre­de, poate trăieşte într-o zonă unde nu este, dar aci, există!”, este sigur Gheorghe Lucaci. Aflat la sapă la crumpi, bărbatul arată către pădurea din apropiere: „Tăte lucrurile rele să-ntâmplă în partea aia de pădure, unde-i fântâna de s-o aruncat un om. Ăl rău, l-o adus de aci, de la Boz, noaptea la doişpe. Ginerele lui o legat poarta cu sârmă groasă şi, până s-o băgat el în casă să ieie ceva, ăla o desfăcut tăt, da’ cine l-o ajutat, nu să ştie… Or căutat după el păstă tăt şi după aia l-or găsit acole aruncat.”

Satul apărat de rugi şi cruci

De acolo vine răul, spun sătenii. Şi au poveşti de groază despre ceea ce s-a întâmplat, timp de zeci de ani în Boz. Satul hunedorean este apărat de spiritele rele de peste zece cruci de hotar ridicate de oameni în jurul şi în interiorul localităţii. Culmea ironiei este că pădurea se numeşte Prislop, la fel ca mănăstirea unde îşi duce somnul de veci părintele Arsenie Boca. Ca să se apere de duhuri şi necuratul, oamenii au tot ridicat, în ultimele decenii, cruci de hotar, troiţe sau rugi, cum se numesc în zonă. Se pare că aceste cruci au avut efect şi lucrurile s-au mai aşe­zat. Se fac, însă, mereu slujbe la toate rugile: “Din bătrâni, s-a auzit că îs anumite fenomene. După ce s-o ridicat crucea acolo-n Prislop şi acolo mere preotul de face slujbă la Rusalii. Slujeşte la crucile în tătă zona satului – o dată dincoace, o dată dincolo, şi nu s-o mai auzât chiar aşe. Da’ noi nu vrem să se desfiinţeze crucile de-acolo, că-i un apărător de duhuri. Se auzeau strigăte de răsuna pădurea de la urletele care se auzeau. Io nici n-am îndrăznit să merg acolo aproape nici acuma când lucrurile s-or mai limpezit de când cu rugile”, povesteşte o nană, care locuieşte în satul unde, chiar şi pe tabla de intrare în sat scrie, pe lângă numele aşezării: “Dumnezeu să vă binecuvânteze”. Muzeograful Daniel Iancu a adunat de-a lungul anilor o mulţime de informaţii despre satele hunedorene. Spune că sătenii obişnuiau să aşeze două tipuri de cruci – cele de hotar, pe care nu scrie nimic, care sunt un soi de borne şi alte cruci, numite “rugi”, care se întâlnesc şi în pădurenime, ridicate la răspântie de drumuri sau la izvoare: “Am întâlnit şi eu cruci pe care scria “ridicat împotriva…” ori “să te apere…”. Asemenea cruci erau aşezate de săteni în anumite locuri ca să îi apere de duhuri rele, dar aveau pe ele anumite semne, aşa că puteau fi folosite şi ca punct de reper, mai ales noaptea sau în timpul iernii, ca să-şi dea seama omul unde este şi să nu se învârtă în cerc”. Acum, la câţiva metri de pădurea de groază, se construieşte autostrada Lugoj-Deva. Şi, culmea!, tot în zona aceasta, constructorii tronsonului au dat peste un cimitir. Aşa că a fost nevoie de strămutarea osemintelor. Oamenii din Boz spun că ei, acum, sunt apăraţi de spiritele malefice. Nu însă şi cei care vor circula pe autostrada Deva- Lugoj şi vor trece la câţiva metri distanţă de pădurea blestemată.