Hunedoara în campania electorală din 1926

Articolul a fost vizualizat de 1,197 ori
IMG_0101
Hunedoara din urmă cu nouă decenii era considerată cel mai bogat și industrializat județ al acelor vremuri, iar politicieni importanți, ca Iuliu Maniu, Petru Groza și Tancred Constantinescu râvneau la un loc în Parlament, ca reprezentanți ai ținutului. Campaniile electorale au fost disputate cu înverșunare și s-au soldat cu tragedii, iar protagoniștii lor au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-i atrage de partea lor pe alegători.

 

Daniel Guță

Arhivele județului Hunedoara păstrează documente inedite despre atmosfera tulburătoare din campaniile electorale, desfășurate în trecutul Hunedoarei. Un episod aparte a fost cel al alegerilor din vara anului 1926, organizate în mandatul generalului Alexandru Averescu, aflat în fruntea Guvernului României. Unul dintre principalii actori ai alegerilor parlamentare desfășurate în Hunedoara anului 1926 a fost Tancred Constantinescu. De profesie matematician, politicianul PNL a îndeplinit funcția de ministru al Industriei și Comerțului în Guvernul Ion I.C. Brătianu, între anii 1923 și 1926, vreme în care a fost senator de Hunedoara. Tancred Constantinescu a dat numele Legii minelor din 1924, ce prevedea mai buna valorificare a zăcămintelor miniere. A candidat pentru un nou mandat de senator în vara anului 1926, iar în afișele sale electorale se declara fericit că a fost ales să candideze în Hunedoara. „Fraților, am fost foarte fericit când reprezentanții acestui frumos și mândru ținut mi-au făcut cinstea a-mi cere să candidez pentru un loc de senator din județul dumneavoastră și mi-au oferit sprijinul lor. Am fost fericit pentru că această dorință constituia pentru mine o mărturie a încrederii lor în Ministrul Industriei și comerțului. Și această încredere îmi producea o atât mai mare mulțumire cu cât venea de la reprezentanții autorizați ai celui mai industrial și mai bogat județ din țară. Am primit cu plăcere să candidez în județul dumneavoastră cu atât mai mult cu cât doresc să contribuiesc și ca ministru și ca parlamentar la dezvoltarea sa economică și comercială”, a fost mesajul ministrului liberal.

Investiții și retehnologizare, printre promisiuni

candidatTancred Constantinescu se lăuda hunedorenilor că în mandatul său de senator de Hunedoara a reușit să înființeze la Deva o Cameră de comerț și industrie, astfel încât județul Hunedoara să nu mai depindă de Camera de Comerț din Arad. Grija cea mai mare a liberalului a fost însă dezvoltarea Uzinelor din Hunedoara și Cugir, potrivit mesajului său electoral. „Ca ministru al industriei voi face totul pentru ca Uzinele de la Hunedoara și Cugir să se dezvolte. Toate cuptoarele de la Hunedoara trebuiesc în curând să se funcționeze. Trebuie să se instaleze noi laminatoare. Trebuie să se mărească atelierele de turnătorie, forje și cazangerie. Trebuie ca Hunedoara să poată fabrica orice munițiuni necesare României Mari. În fine, trebuie ca și Atelierele de la Cugir să fie reînnoite și să funcționeze cu un mai mare număr de lucrători. Voi face să se dea acestor instalațiuni industriale tot ce este necesar pentru o cât mai mare dezvoltare și voi intensifica lucrările pentru extracțiunea minereului de fier”, afirma Tancred Constantinescu.

Gaz metan la Hunedoara

Omul politic le promitea hunedorenilor aducerea gazului metan de la Copșa mică în Hunedoara, Cugir și Deva, lucrări care urmau să fie cât mai curând executate, pentru a ieftini combustibilul necesar industriilor și populației acestor regiuni. Același candidat afirma că va face să fie îmbunătățite legăturile feroviare dintre Hunedoara și Deva, că va lua măsuri pentru alimentarea mai rapidă a Hunedoarei cu alimente și cu petrol și că va ridica nivelul de trai al țărănimii. „În fine, ca autor al naționalizării minelor de cărbuni de la Petroșeni și ca ministru al Industriei voi face tot posibilul ca aceste mine să prospere și ca și muncitorimea de acolo să obțină toate avantajele cuvenite, potrivit cu munca pe care o depun și cu nevoile lor de trai. Voi fi la dispozițiunea tuturor pentru orice nevoi și pe viitor. Prin meseria mea sunt un om al faptelor, iar nu al vorbelor goale și vă rog, deci, a avea încredere în mine și a o manifesta dându-mi votul dumneavoastră”, era mesajul electoral din afișele de promovare ale lui Tancred Constantinescu.

Tragedia din ziua alegerilor

Campania electorală din Hunedoara a fost tulburată de incidente, iar la finalul ei, omul politic liberal a decis însă să se retragă din cursa electorală, după o tragedie petrecută în satul hunedorean Ruși. În 4 iunie, ziua alegerilor, la secția de votare din Ruși s-au înregistrat incidente între susținătorii PNL și organele de poliție și jandarmi, soldate cu doi morți și răniți din partea civililor. La 11 iunie 1926, prin președintele organizației PNL din județul Hunedoara, Alexandru Constantinescu, a fost depusă o petiție Comisei electorale centrale, din Deva, în care se anunța retragerea lui Tancred Constantinescu. Rivalul său politic în județul Hunedoara, Petru Groza, atunci ministru al lucrărilor publice în Guvernul Generalului Averescu, era confirmat ca ministru fără portofoliu, după alegeri. În anul 1927, Parlamentul a fost din nou dizolvat și a fost anunțat dizolvarea Parlamentului și organizarea de noi alegeri, la data de 7 iulie, la Camera Deputaților și în zilele de 11 – 14 iulie, pentru Senat. Alegerile au fost câștigate de PNL. Tancred Constantinescu a fost considerat element dușmănos regimului comunist și ca urmare, a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 și a murit la Sighet în Închisoarea de la Sighet, la 14 ianuarie 1951.

About Administrator