Hunedoara ascunde peisaje rurale unice în lume. Pe Valea Sibişelului, găsim o bucată de rai, undeva, la poalele Munţilor Retezat. Când ajungi în Valea Dinozaurilor, dai peste un loc unde odinioară trăiau creaturi înspăimântătoare care au rămas în folclor drept balauri. Satul din zonă pare şi acum desprins din „Aventuri în epoca de piatră.”, iar oamenii trăiesc după un alt ritm. Cresc animale, îşi clădesc gardurile din bulgări mari de piatră şi încă îşi spală hainele în vâltori, strămoşul maşinilor de spălat.
Satul cu garduri din granit
“Ya bada bba doo”, îţi vine să strigi precum Fred Flintstone de îndată ce vezi straniul, dar fermecătorul peisaj arhaic. De-a lungul drumului, te îndrumă către piscurile înzăpezite ale Retezatului, grohotele – sunt garduri masive clădite din bulgări de granit, unii chiar de câteva tone. “Frumuseţea satului vine de la aceste grohote care au farmecul lor aparte. Noi, cei din Ohaba-Sibişel, suntem unicii în lume care avem aşa ceva. Grohotele sunt pietrele acestea foarte mari pe care străbunii le-au scos de pe terenuri ca să poată să facă agricultură şi ca să poată trăi. S-au transformat în garduri între case, curţi şi grădini. Cred că acestea ar trebui protejate, ar trebui dată o lege sau o hotărâre de Consiliu Local ca să nu se mai distrugă”, explică Nistor Beucă, un localnic care a refuzat să-i lase pe muncitori să-i toarne asfalt pe uliţă, dar ca să păstreze cât mai bine aspectul arhaic al locului. Toate uliţele din Ohaba-Sibişel par şi acum ridicate în epoca de piatră şi, dacă nu ar fi casele din zidărie ai aluneca cu siguranţă către alte vremuri. Grohotele nu sunt singurele lucruri care dau aspectul arhaic al satului. Viaţa de aici şi-a păstrat vechiul ritm, iar, în sat, nu pare să prindă conceptul de fermier. De după o grohotă, se aude: “Hai, fată! Hai!”, zice o femeie care merge la pas şi ţine calul de dârlogi. “Ioane, dai cu ghierăle?”, întreabă un sătean şi omul care ţine de coarne îi strigă: “Cu plugu’, mă!”.
Moara lui Herţeg
Mai sus, pe malul râului Sibişel, dai de vechea moară care odinioară funcţiona cu ciutură, apoi aceasta a fost înlocuită cu rulmenţi. Este moara familiei Herţeg, care e monument de arhitectură rurală: “Mai demult, chiar şi când eram eu copil, nici măcar energie electrică nu era pe sate, aşa că o parte din lucrările tradiţionale din sat se făceau în moară care era acţionată pe baza apei. Tot cu apă se debita şi lemnul de construcţii ca să obţină scândură”, spune Niculiţă Mang, primarul comunei Râu de Mori. Pe vremuri, întreaga comună era împânzită cu mori de apă de unde se trage şi numele aşezării, dar, în ultimele zeci de ani, multe s-au prăbuşit sau au fost lăsate în paragină.
“Alba-Lux” arhaică cu bule
Dacă trăieşti în Ohaba –Sibişel, poţi foarte bine să uiţi de detergenţi şi automate de spălat. Sătenii folosesc încă vâltorile, perfecte mai ales cand vine vorba de spălat covoare şi ţesături mari, care în jumătate de oră sunt perfect curăţate. Gratis şi lesne. “Noi îi zicem văiagă şi aci se spală pături, covoare, tot ce-i ţesut din lână. Dacă-s prea murdare, le punem în troacă cu sodă, d-amoi, dup-aia le aducem aici la clătit, aşa cum spălau bunicii. O pătură, un covor – tot aici spălăm şi noi şi vecinii, toţi consătenii. Cine vrea să vină, lăsăm pe toată lumea”, povesteşte Neluca Daj. Femeia nu cere bani pentru folosirea văioagii: ““Îi de gratis că apa o lăsat-o Dumnezău. Nu ne trăbă nimic pentru ie.” Femeia lasă un covor cam jumătate de oră, la învârtit, hainele doar câteva minute. Când sunt gata, rufele se scot cu un cârlig mare din lemn şi se aşează la scurs pe o bârnă aşezată între copacii din livadă. Mai natural de atât, nu se poate. În Ohaba-Sibişel, mai sunt patru sau cinci vâltori funcţionale. Una îi aparţine familiei Avramescu: “Vâltorile în satul ăsta îs făcute de vreo 100 de ani. E apa asta băgată de bătrâni, e dusă pe alt fir decât cel natural şi, sus, la intrare în sat, avem un deversor care, atunci când vine apa mare, o bagă pe cealaltă parte. Vâltorile de aici nu sunt construite de firul geografic. Aici spală oamenii covoare, preşuri, haine. E automatică pe bule de aer”, glumeşte Aurel Avramescu. Locuieşte în sat de 20 de ani şi a preluat obiceiul locului. Ba chiar, cum este tâmplar de meserie, şi-a făcut singur propria vâltoare după ce a deprins tainele construirii ei de la bătrâni: “Am putea să le facem şi din lemn obişnuit, dar cel mai mult ţin cele făcute din lemn de arin, da’ să fie verde. Dacă-i verde, rezistă mai mult la apă şi ţine aproximativ 20 de ani. Dacă-i lemnul uscat, nu ţine mai mult de patru-cinci ani pentru că se formează muşchi pe văiagă şi, unde sunt spaţiile între scânduri, pe unde iese apa, se pun muşchi şi se înfundă instalaţia. Se aşează acolo toată mizeria care vine pe apă – muşchi, frunze, câteodată mâl, mai ales când vine toamna”, explică bărbatul de 42 de ani, care a şi avut împreună cu fraţii lui atelier de tâmplărie. Asemenea vâltori nici nu sunt greu de făcut: “Cu jgheab cu tot folosesc cam un metru cub de lemn maxim, poate cam 800 de centimetri cubi. Şi aş cere cam cât îi materialu’, şi dublu preţu’, în jur de două mii de lei. Cu asta economisim detergenţi şi aşa nu poluăm nici apa. Sunt multe care s-au stricat, dar le-am reparat că îs convenabile, ne tot ajutăm de ele.” Trebuie doar să îndrepţi firul apei către văiagă, iar, în cuva de scânduri, curentul învârte cu putere rufele aşezate la curăţat.
O poveste veche de 70 de milioane de ani
Sute de vite şi cai pasc pe păşunile Văii Dinozaurilor unde odinioară întâlneai animale ciudate ale căror fosile au fost descoperite în pântecul dealurilor din zonă. În locul vacilor şi al oilor păşteau aici dinozauri ierbivori pândiţi de prădători. „Valea Dinozaurilor este de fapt Valea Sibişelului. Râul sapă acolo o vale foarte frumoasă şi, ce e foarte interesant e că, de fapt, râul Sibişel „calcă” pe urmele unui râu de acum 72 de milioane de ani. Atunci, pe malul acelui râu trăiau tot felul de animale din cretacicul superior: dinozauri, crocodili, broaşte ţestoase… Sibişelul dezgroapă acum ceea ce râul preistoric a îngropat”, explică Cristian Ciobanu de la Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. El ştie să spună care este povestea grohotelor: „Satele Sibişel şi Ohaba Sibişel sunt foarte importante pentru noi pentru că ilustrează foarte bine ceea ce înseamnă un geoparc – acele garduri tradiţionale construite din piatră au o poveste frumoasă care merită spusă complet: ele sunt rămăşite ale unui eveniment important din istoria Pământului. Sunt din granit, bulgări de granit. Aceşti bulgări sunt de fapt părţi rupte din Munţii Retezat, rulaţi şi rotunjiţi de către apele repezi rezultate în urma topirii gheţarilor. Acum vreo zece mii de ani, când s-au topit gheţarii, când s-a terminat glaciaţiunea, râurile repezi din Retezat au creat aceste pietre care acum sunt un peisaj cultural extraordinar. Câmpurile de granit sunt rămăşiţe ale topirii gheţarilor. Găsim granituri mai mici sau mai mari, dar e interesant cum ele încă influenţează percepţia oamenilor – sunt, în acelaşi timp, parte din civilizaţie şi un peisaj natural.”, povesteşte doctorul în geografie. Dincolo de Sibişel, dai şi de locul fosilifer cu dinozauri unde locul a fost amenajat cu plăcuţe care conţin desene cu reconstituiri ale dinouaurilor şi câteva informaţii pentru turişti.
Ferestra către preistorie
Biologul Dorin Cărăbeţ pregăteşte la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva o „fereastră” către această lume. Diorama va prezenta vegetaţia şi fauna din cretacic, iar acum specialistul lucrează la reconstituirea unui înfricoşător aligator. Allodaposuchus precedens este un crocodil de talie mică care trăia în râurile şi lacurile Bazinului Haţeg. Se presupune că nu era un pericol real pentru majoritatea dinozaurilor adulţi, dar puii erau atacaţi în apropierea apelor, iar urmele de dinţi de pe oasele de dinozauri i-a determinat pe specialişti să creadă că se hrăneau şi cu resturi de animale. „Am început acest proiect în urmă cu cinci luni, când m-am gândit să-l numesc „Insula Dinozaurilor”. Este prezentat bazinul Văii Haţegului în cretacic, acum 65 de milioane de ani, cu reconstituirea reliefului, a vegetaţiei şi acum lucrăm şi la faună, la animale. Vorbim de cu totul alte animale faţă de ceea ce există acum. Pe baza fosilelor găsite de paleontologi, au fost identificate mai multe specii dintre care eu lucrez la patru dintre ele – un aligator preistoric, un Struthiosaurus, dinozaur cu carcasă, cu platoşă, doi carnivori – elopteryx, plus o broască ţestoasă străveche, Kallokibotion bajazidi. În zonă, a mai fost descoperit un pterosaur, pe care l-am reprodus în pictură – este Hatzegopteryx, unul dintre cei mai mari care au trăit pe pământ şi care avea o anvergură a aripilor de peste 12 metri şi un craniu de peste doi metri. Tot atunci au fost descoperite primele mamifere din care vreau să reproduc măcar unul, de dimensiunea unor şobolani. Cam aşa arătau primele mamifere din lume. La finalul proiectului, toate acestea vor fi aşezate în dioramă pentru ca vizitatorul să îşi poată imagina mai uşor cum arătă peisajul în aceea perioadă”, spune Cărăbeţ.
Când Haţegul era tropical
Animalul la a cărui reconstituire lucrează acum Dorin Cărăbeţ, Struthiosaurus transylvanicus, este un dinozaur ierbivor şi patruped, întâlnit rar în săpăturile arheologice din zonă. Corpul lui era acoperit cu o armură solzoasă din plăci şi spini care îi proteja gâtul, spatele şi coada împotriva carnivorelor. „Vorbim de animale mai mici decât cele continentale pentru că pe o insulă întotdeauna condiţiile de hrană sunt limitate. Şi animalele erau astfel mai reduse ca dimensiuni. Tot ce o să fac sunt la scară de 1 pe 1. Pe baza studiilor făcute de către geologi, s-a constatat că, în timpurile respective, Munţii Retezat erau mult mai înalţi şi aşa sunt şi arătaţi în dioramă. Dacă acum au două mii, atunci aveau poate trei mii, poate şi mai mult, dar, prin erodare, s-au redus. Era o climă tropicală, era foarte cald, cu foarte mulţi palmieri, ferigi, multe plante specifice zonei calde şi umede. Un lucru foarte interesant aici a ridicat serioase probleme palentologilor vis a vis de Sânpetru şi anume – faptul că nu s-au găsit schelete întregi. Acest lucru se explică însă – vorbim de o zonă inundabilă şi din cauza asta apa se retrăgea, venea peste uscat şi descompleta scheletele. Existau anumite zone unde se formau vârtejuri şi unde se depuneau părţi din anumite animale.”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.