Retrospectiva media a săptămânii

Articolul a fost vizualizat de 959 ori

Glasul Hunedoarei

Raluca Stroia

În Hunedoara va fi înfiinţat primul centru de reproducere a zimbrului

 

Municipiul Hunedoara va avea primul centru de reproducere a zimbrului din judeţ. Acesta va fi înfiinţat în cadrul grădinii zoologice din localitate, demersul reprezentând prima etapă din programul de resălbăticire a acestei specii valoroase.

Rewilding Europe şi WWF-România fac primul pas spre înfiinţarea unui centru de reproducere a zimbrului în cadrul grădinii zoologice din Hunedoara. Este o etapă importantă din programul de resălbăticire a acestei specii valoroase, pe care cele două organizaţii, împreună cu parteneri din ţară, l-au iniţiat, în 2013, în Carpaţii de Sud-Vest. Miercuri, 25 mai, doi zimbri, un mascul şi o femelă, au fost donaţi şi relocaţi din Germania şi Belgia. Aceştia provin de la grădina zoologică Bielefeld şi rezervaţia Grottes de Han, care susţin eforturile de refacere a populaţiei sălbatice din Carpaţi. Femela s-a născut în Germania în centrul de reproducere Springe şi a fost găzduită în Belgia mai bine de un an. Zimbrii au fost însoţiţi de Etienne Brunelle, directorul parcului pentru animale sălbatice din Han sur Lesse. „În anumite condiţii o grădină zoologică poate să aibă o implicare directă în conservarea unor specii ameninţate cu dispariţia, oferind un spaţiu relevant, confortabil şi asistenţă profesionistă pentru specia vizată. În acest caz încercăm să creem un centru de reproducere, unde zimbri născuţi în captivitate rămân în cadrul unei grădini zoologice, însă toţii puii născuţi aici vor fi introduşi în sălbăticie, contribuind la efortul de a readuce o specie care a fost, nu demult, foarte aproape de dispariţie totală înapoi în natură”, a precizat Magor Csibi, director WWF- România.

Puii născuţi la Hunedoara vor fi eliberaţi în Carpaţii Meridionali

În cazul de faţă, puii de zimbru care se vor naşte în centrul de reproducere de la Hunedoara vor fi eliberaţi într-unul din cele două nuclee de resălbăticire din Carpaţii Meridionali (Munţii Țarcu şi Munţii Poiana Ruscă), iniţiate de WWF şi Rewilding Europe. Pentru a evita consangvinizarea, în anii ce urmează, mai multe femele din grădini zoologice şi rezervaţii din Europa vor fi relocate aici pentru reproducere. Eliberarea acestor pui, moştenitori ai unor exemplare nou venite în România, va reduce stresul rezultat din relocarea de la mii de kilometri distanţă ce poate pune în pericol viaţa acestora. Pentru a demara acest proiect pilot, WWF- România şi grădina zoologică din Hunedoara au încheiat anul trecut un protocol de colaborare, iar cu sprijinul autorităţilor locale din Hunedoara a fost amenajat un ţarc special pentru zimbri, de 6.000 mp. Acest demers se desfăşoară în cadrul proiectului „Măsuri urgente pentru refacerea populaţiei de zimbru în România”, implementat de WWF- România şi Rewilding Europe, finanţat de către Comisia Europeană prin programului Life. „În fiecare zi, pe mapamond dispar cel puţin 11 specii şi este datoria noastră să ne luptăm pentru acelea pe care încă le mai putem salva. Este în puterea noastră să protejăm animalele sălbatice şi habitatele naturale care asigură sănătatea mediului în care trăim”, a menţionat Alexandru Bulacu, specialist WWF în cadrul iniţiativei de resălbticire a zimbrului.

Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa. Odinioară era prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei. Acum însă este mai rar decât rinocerul negru, doar 3.403 exemplare rămânând în toată lumea, în libertate sau semi-libertate. România este una dintre cele nouă ţări europene cu zimbri care trăiesc în sălbăticie. Zimbrul este o specie cheie pentru fenomenul de „resălbăticire”, alimentaţia sa având un impact real asupra vegetaţiei. El consumă iarbă, dar şi mărăcini, puieţi şi arbuşti, formând astfel ochiuri de pădure şi un peisaj mozaicat. De asemenea, contribuie la fertilizarea pajiştilor, bătătorindu-le, răscolind nisipul şi noroiul, iar în felul acesta ajută la menţinerea unei diversităţi biologice ridicate.

http://glasul-hd.ro/hunedoara-va-fi-infiintat-primul-centru-de-reproducere-zimbrului/

 

Mesagerul Hunedorean

Maximilian Gânju

Delapidare de proporţii la un CAR din Petroşani

 

Preşedintele unei Case de Ajutor Reciproc din Petroşani, Olimpia Marinca, de 49 de ani, este acuzată de delapidare prin realizarea unor contracte de împrumuturi fictive. Femeia a luat împrumuturi chiar şi pe numele unor morţi, iar paguba estimată de procurori se ridică la 1.000.000 de lei. Suspecta va fi cercetată sub control judiciar, au decis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani.
Escrocheria de proporţii a ieşit la iveală după ce mai mulţi pensionari s-au trezit cu pensia tăiată, deşi nu luaseră împrumuturi. Oamenii au aflat că sunt datori la un CAR din Petroşani, la care nu au fost niciodată şi au depus plângere pentru înşelăciune. ”Eu am fost internată în spital, am fost bolnavă şi bănuiesc că cineva care a avut acces la actele mele a făcut o copie după cartea de identitate şi a dat-o unei angajate de la o Casă de Ajutor Reciproc din Petroşani. Au luat un împrumut pe numele meu fără ca eu să ştiu de el şi, după ce nu s-a plătit nicio rată, mi-a venit somaţie acasă. Eram înştiinţată că mi se reţine din pensie şi am depus plângere la Poliţia Petroşani. Eu nu am luat niciun credit, nu am semnat nimic. Sunt mai mulţi pensionari care au păţit ce am păţit eu”, declara, luna trecută, pentru Mesagerul Hunedorean, una dintre victime.
Procurorii au decis, ieri, să o reţină pe fosta şefă a CAR-ului, Olimpia Marinca, pentru ca mai apoi, după audieri, să o lase să plece acasă, fiind sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile. Poliţiştii Biroului de Investigare a Criminalităţii Economice Valea Jiului au dovezi că femeia a înşelat 240 persoane în decursul a trei ani de zile. ”Poliţiştii au stabilit că suspecta, în calitate de casier şi ulterior de preşedinte al unei instituţii financiare nebancare, în perioada 2012 – 2015, a întocmit peste 240 de contracte de împrumut fictive, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei, folosind documente false în numele titularilor de contracte şi ale giranţilor (unii dintre aceştia fiind chiar decedaţi la data acordării împrumutului), însuşindu-şi sumele de bani obţinute”, a declarat, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt IPJ Hunedoara.
Potrivit unor surse, femeia ar avea şi complici care puteau pune mâna pe documentele personale alte victimelor şi i le livrau în schimbul unei recompense.

http://www.mesagerulhunedorean.ro/delapidare-de-proportii-la-un-car-din-petrosani/

 

Hunedoaraplus.ro

Deja s-au înregistrat  6 cazuri de intoxicţii cu ciperci  în judeţ. Aveţi grijă ce consumaţi!

 

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara atrage atenţia că este anotimpul perfect pentru dezvoltarea ciupercilor din flora spontană!

Ciupercile cu pălărie, prin forma, culoarea, varietatea şi frumuseţea lor, au exercitat dintotdeauna o atracţie asupra omului, care le-a apreciat şi datorită gustului sau aromei lor. Însă, pe lângă ciupercile comestibile, în natură cresc şi specii de temut, cunoscute sub titulatura consacrată de ciuperci otrăvitoare. Consumate provoacă intoxicaţii uneori grave sau chiar mortale. Deja în judeţul nostru s-au înregistrat 6 cazuri de intoxicaţii cu ciuperci. Anul trecut au fost 3 intoxicaţii înregistrate, în timp ce în 2014, 11 persoane au suferit cumplit din cauza intoxicaţiilor cu ciuperci.

În Romania există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare. Cazurile de otrăviri involuntare cu ciuperci sunt cauzate de ignoranţa persoanelor care le culeg sau al celor care le procură de la persoane necunoscute. Simpla experienţă, fie ea şi  îndelungată, nu scuteşte de accidente. Toţi culegători cu adevărat cunoscători confirmă faptul că în ciuda atenţiei, cunoştinţei şi a experienţei, au cules de-a lungul anilor şi specii otrăvitoare, pe care le-au putut elimina doar la o a doua verificare atentă.

Orice intoxicaţie cu ciuperci constituie o urgenţă medicală şi trebuie tratată ca atare, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112, şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă.

Intoxicaîiile cu ciuperci otrăvitoare pot fi împărţite, după debutul bolii, în intoxicaţii cu debut rapid,  0,5- 6 ore, care se manifestă digestiv, sau intoxicaţii cu debut tardiv, 6-48 ore, când toxinele au timp să acţioneze asupra diferitelor organe şi sisteme încă înainte de apariţia primelor simptome.

  • mituri despre ciuperci

– Ciupercile atacate de către limacşi sau de către insecte nu sunt toxice – fals, chiar şi unele mamifere reacţionează altfel decât omul la ingerarea de ciuperci. De exemplu, cea mai toxică ciupercă pentru om, buretele viperei (amanita faloides), este inofensivă pentru cobai.

– Schimbarea culorii unei secţiunea ciupercii poate indica toxicitatea ei – fals este o reacţie de oxidare ce nu se produce datorita toxinei.

– Toate ciupercile cu miros şi gust plăcut sunt comestibile – fals, există specii de temut cu gust şi miros plăcut.

– La contactul dintre o ciupercă otrăvitoare şi un obiect din argint acesta din urmă se înnegreşte – fals,  înnegrirea argintului este determinată de degajarea hidrogenului sulfurat şi nicidecum de compuşii toxici din ciupercă.

– Dacă se gătesc sau se ţin ciupercile în oţet, acestea îşi pierd toxicitatea – fals, acidul acetic nu neutralizează nicio toxină izolată până acum din vreo ciupercă toxică

– Prin aruncarea apei în care s-au ţinut sau gătit ciupercile, se micşorează toxicitatea acestora – fals, toxinele de temut sunt insolubile în apă

– Formarea de hibrizi între speciile toxice şi cele comestibile ar explica toxicitatea unor ciuperci culese de către persoane cu experienţă  – fals, în natură nu au loc hibridări interspecifice, acele persoane „experimentate” culegând de fapt ciuperci toxice.

http://hunedoaraplus.ro/deja-s-au-inregistrat-6-cazuri-de-intoxictii-cu-ciperci-in-judet-aveti-grija-ce-consumati/

 

Servus Hunedoara

Petronela Tămaş

Liberalii hunedoreni acuză social-democraţii de dezastrul CEH

 

Liderii Partidului Naţional Liberal din judeţul Hunedoara au organizat ieri o conferinţă de presă, în cadrul căreia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de poziţia Partidului Social Democrat în ceea ce priveşte situaţia în care a ajuns Complexul Energetic Hunedoara. La eveniment au participat reprezentanţii PNL Hunedoara, dar şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Mihai Voicu.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Hunedoara, Bogdan Țîmpău, s-a arătat deranjat de modul în care Ponta şi Dragnea fug de responsabilităţi, în ceea ce priveşte Complexul Energetic Hunedoara. „În anul 2012, când a fost format CEH, situaţia arăta în felul următor. CEH avea zero datorii. CEH, pe componenta energetică, se află într-o aproape de profit. Avea stocurile de iarnă asigurate şi avea toate reviziile tehnice la zi. Situaţia prezentă este una dezastruoasă. După ce i-am avut ca şi directori generali pe domnul Alic, pe domnul Andronache şi pe domnul Niculescu, toţi membri ai PSD, iată ce s-a întâmplat aici. Toate aceste persoane au condus destinele CEH, astfel încât, în prezent, datoriile depăşesc 1,6 miliarde de lei. În fiecare zi în care complexul energetic funcţionează, acesta pierde peste un milion de lei. Și venirea chinezilor a fost o mare minciună, prezentată angajaţilor CEH. Principalii responsabili sunt Ponta, Dragnea şi Laurenţiu Nistor”, a declarat Bogdan Țîmpău.

(…winking

http://www.servuspress.ro/liberalii-hunedoreni-acuza-social-democratii-de-dezastrul-ceh_126384.html

 

Gazeta de Dimineaţă

Carmen Cosman-Preda

Sute de oameni înşelaţi cu locuri de muncă în străinătate

 

Doi tineri din judeţul Hunedoara sunt bănuiţi  că au comis sute de infracţiuni de înşelăciune.

 

Poliţiştii de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care coordonează ancheta, spun că, din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că cei doi tineri, în perioada ianuarie 2015 — ianuarie 2016, au solicitat victimelor diferite sume de bani, sub pretextul unui comision pe care firma angajatoare l-ar percepe, pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii unui loc de muncă în străinătate.

”În urma investigaţiilor desfăşurate a rezultat faptul că tinerii au indus în eroare 243 de persoane vătămate din Bucureşti şi din ţară, determinându-le să le remită diverse sume de bani, prejudiciul total creat fiind estimat la suma de 100.000 de lei. Bănuiţii au fost depistaţi în Hunedoara, judeţul unde aceştia domiciliază şi au fost conduşi pentru audieri la sediul Secţiei 19 Poliţie”, au precizat anchetatorii.

Cercetările sunt continuate de către Poliţia Capitalei şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române precum şi de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

 

http://gazetadedimineata.ro/actualitate/sute-de-oameni-inselati-cu-locuri-de-munca-in-strainatate/

 

About Administrator