Adaptările incredibile ale unui om care nu vede! Trece strada dirijat de câinii comunitari

După 23 de ani, timp în care hunedorenii care au probleme cu vederea au fost nevoiţi să se adreseze organizaţiei din judeţul Alba, de care aparţineau, de câteva zile judeţul Hunedoara are o asociaţie proprie a nevăzătorilor. Cum e viaţa în lumea umbrelor şi care sunt problemele de care se lovesc hunedorenii cu probleme de vedere din judeţ ne spune chiar preşedintele asociaţiei, Csaba Szekely.

Ada Beraru

A fost dintotdeauna un copil normal. E drept, avea ceva probleme de vedere, care îl făceau să nu vadă prea bine la tablă, dar învăţătoarea, părinţii şi apoi profesorii au sperat că o pereche de ochelari vor rezolva acest neajuns. I-au luat, deci, ochelari. „Nici ochelarii nu m-au ajutat prea mult, însă nu pot să spun că nu vedeam deloc”, recunoaşte hunedoreanul. Vremea a trecut, la 18 ani hunedoreanul nostru s-a angajat şi a lucrat ca instalator, iar apoi ca mecanic pentru maşini-utilaje. Apoi, din cauza problemelor de vedere, s-a mutat cu munca într-un birou. 18 ani avea când s-a angajat. Şi a mai muncit încă 18. „Am lucrat la Combinat până în 2001, când m-am pensionat de boală. Am făcut un efort mare, ca să am, cât de cât, câţiva ani pentru cartea de muncă… Să pot să am şi eu o pensie.” Când avea 36 de ani, boala de ochi de care suferă şi care, până atunci, dormitase aproape inofensivă, s-a declanşat virulent. „A fost un şoc pentru mine! Un şoc! Vederea mi se degrada de la o zi la alta, aşa că într-o lună am ajuns de abia mai zăream”. Degenerescenţă tapeto-retiniană. Ăsta a fost diagnosticul. Băbeşte spus, pete pe fundul de ochi.

„Trec strada odată cu câinii vagabonzi”

Dacă stai de vorbă cu el, în primele minute nici nu-ţi dai seama că are o problemă de vedere. Csaba Szekely pare un om absolut normal. Doar o uşoară înclinare a capului şi felul neobişnuit în care te priveşte, cumva pieziş, cu coada ochiului, îţi dă de bănuit. Cu toate astea, Csobi, cum îi spun prietenii, trăieşte într-o lume a umbrelor. Spune că vede culorile şters de tot. Nu o dată, pentru el rozul a fost gri, ori a încurcat, la propriu, borcanele prin bucătărie. Ca să le găsească, trebuie să ştie exact unde sunt obiectele. Să le pună el, cu mâna lui, pe fiecare la locul care-i este destinat. „Da… Ştiu că nu prea se observă. Cu toate astea… să ştiţi că am luat şi oameni în braţe pe stradă!” „Ce faci, omule?! Nu vezi?! Eşti orb?!”, l-au apostrofat hunedorenii. Da, Csobi e aproape orb şi, pentru el, viaţa nu e tocmai uşoară. „Când trec strada mă orientez cât pot cu coada ochiului, cu puţina vedere periferică de care mă mai pot folosi, mă mai uit la câinii care trec pe verde şi trec şi eu o dată cu ei, ascult maşinile care merg în aceeaşi direcţie cu mine. Nu e uşor deloc. Cu toate astea, trebuie să ne descurcăm”, mărturiseşte preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor – Filiala Hunedoara.

„E greu să nu ajungi în depresie”

Cât de greu i-a fost, de fapt, ghiceşti, aşa, cumva printre cuvinte. Când recunoaşte, parcă ruşinat, că da, acum 15 ani când a izbucnit boala care l-a transformat într-un semi-invalid, a intrat în panică. Zice că e greu să nu intri în depresie când vezi cum de la o zi la alta ochii ţi se întunecă şi ajungi tot mai neputincios. Ce i-a dat lui putere? Desigur, organizaţia pe care acum o şi conduce. „Mi-a fost de mare ajutor la început. Veneam aici şi realizam că mai sunt şi alţii în situaţia mea, ba poate chiar mai rău decât mine. Şi, atunci, parcă începeam să văd altfel viaţa. Aşa am ajuns să mă acomodez. Să accept că ăsta e destinul meu şi că trebuie să găsesc puterea de a merge mai departe”, mărturiseşte, Csaba Szekely, emoţionat ca un şcolar care a fost scos la tablă în ora de matematică. Cine i-a fost de ajutor în tot timpul ăsta? Spre deosebire de alţi nevăzători, hunedoreanul se numără printre norocoşii care au o familie. Fiica şi soţia l-au susţinut mereu, aşa că n-a cunoscut nici însingurarea, nici tristeţea neîmpărtăşită de care au parte alţi membri ai asociaţiei.

Deplasarea: misiune imposibilă

Ce-şi doreşte astăzi Csaba, hunedoreanul care vede „ca prin sită”, doar cu colţul ochiului drept? Spune că deplasarea este un coşmar pentru nevăzători, că aceştia nu pot merge, practic, niciunde, dacă nu sunt însoţiţi, mai ales dacă vorbim de cazurile de orbire totală. Au făcut şi ei comparaţie cu ceea ce se întâmplă în ţările vestice, acolo unde trotuarele sunt semnalizate cu benzi tactile, iar în intersecţii sau pe anumite porţiuni există chiar şi ghidaj audio. Şi-ar dori, desigur, aşa ceva şi la Hunedoara. Au organizat multe acţiuni până acum, însă pentru că sucursala de la Hunedoara nu avea personalitate juridică proprie, totul era coordonat de la Alba-Iulia. Tocmai de aceea, hunedorenii s-au mişcat mai greu. Acum, că şi-au luat destinul în propriile mâini, spun că, ar vrea să crească numărul de activităţi culturale, sportive, sociale, concursurile de cultură de generală şi competiţiile de şah, cu piese speciale pentru nevăzători, însă, în primul rând, cei 300 de membri ai organizaţiei, dintr-un toal de 2.800 de nevăzători din judeţ, îşi doresc să reabiliteze sediul cel vechi din cartierul Micro 5 al Hunedoarei. Indemnizaţia pe care o plătesc membrii asociaţiei este, în acest moment, de numai 6 lei pe lună pentru nevăzătorii de grad doi şi de 10 lei pe lună, pentru nevăzătorii de gradul unu. Şi tocmai pentru că veniturile din indemnizaţii sunt prea mici pentru intenţiile lor, membrii noii filiale a Asociaţiei Nevăzătorilor Filiala Hunedoara spun că vor încerca să aplice la finanţare pe proiecte şi să obţină sprijinul autorităţilor din judeţ.

Nevăzătorii: „Vrem să fim utili celor din jur”

„Odată ce nu mai suntem doar o sucursală, dependentă de filiala de la Alba-Iulia, putem avea o altfel de colaborare cu autorităţile locale şi judeţene. Ne dorim mult ca şi hunedorenii să ne privească altfel. Avem nevoie de susţinerea lor, pentru că, de fapt, tot ce vrem noi este să fim utili societăţii. Să ne integrăm. Să facem parte din comunitate. Un nevăzător este capabil de multe meserii, cu condiţia ca acestea să fie statice, să nu presupună deplasare. Cu toţii ştim că nevăzătorii fac treabă foarte bună ca maseuri sau fizioterapeuţi, de asemenea, în condiţiile în care tehnica s-a dezvoltat foarte mult şi putem lucra pe computer, un nevăzător poate fi un foarte bun profesor… Nevăzătorii sunt buni la lucrul cu mâinile, pentru că, mai ales la cei care nu au văzut niciodată, simţul tactil este foarte dezvoltat. Cred că nu greşesc dacă spun că un om cu astfel de probleme vede, la propriu, cu mâinile. Totul este să fim susţinuţi pentru a deveni şi noi utili.”