Sănătate: Leziunile genunchilor

Regiunea situatã la ­joncţiunea coapsei cu gamba poartã denumirea de genunchi. Articulaţia genunchiului uneşte femurul, cel mai lung os din corpul uman, cu tibia şi cu rotula. Adaptarea perfectã a suprafeţei articulare a ­femurului cu cea a tibiei este asiguratã prin existenţa a douã formaţiuni ­fibrocartilaginoase, denumite meniscuri. Stabilitatea ­acestei articulaţii este ­asiguratã de ligamente foarte puternice. Ligamentul încrucişat anterior este o bandã de ţesut conjunctiv, de legãturã, care uneşte porţiunea posterioarã a femurului cu partea ­anterioarã a tibiei, de mãrimea degetului mic. În interiorul articulaţiei genunchiului, atunci când tibia este rotatã spre interior (în sens opus direcţiei acelor ceasornicului pentru genunchiul drept şi în sensul acelor ceasornicului pentru genunchiul stâng), ­ligamentul încrucişat anterior alunecã peste o altã fascie de ţesut de legãturã, care poartã numele de ligament încrucişat posterior, dând astfel naştere unei cruci, de unde provine şi denumirea de ligamente încrucişate.

Ligamentele încrucişate furnizeazã stabilitate şi ­limiteazã astfel mişcãrile de rotaţie internã a tibiei, previn hiperextensia genunchiului, limiteazã deplasarea ­anterioarã a tibiei în timpul flexiei (îndoirii) genunchiului.

Entorsa genunchiului este o leziune a ligamentelor genunchiului, mergând de la simpla întindere (entorsa benignã) la ruptura completã (entorsa gravã). Ea este adesea cauzatã de o mişcare de torsiune forţatã a piciorului, ce apare în timpul practicãrii anumitor sporturi ca fotbalul sau schiul. Entorsele benigne se ­manifestã printr-o durere şi o umflare a articulaţiei. Purtatul unui simplu bandaj sau al unui gips timp de 3 sãptãmâni permite calmarea durerii. Entorsele grave se caracterizeazã printr-o durere vie şi hemartrozã (acumulare de sânge în ­cavitatea articularã). În ­aceastã situaţie, dacã se stã în picioare, persoana respectivã are impresia cã îi fuge genunchiul.

Leziunile ligamentului apar atunci când articulaţia genunchiului este flectatã, rotitã (şansele de ­accidentare sunt mai mari când aceste mişcãri se ­asociazã), sau în cazul unui contact dur: piciorul este fixat la sol şi o forţã bruscã loveşte din exterior genunchiul întins sau uşor flectat (lovitura din partea unei persoane sau a unui obiect) .

Lezarea acestui ligament apare frecvent la cei care practicã un sport ce ­presupune schimbãri rapide de direcţie, opriri şi alergãri repetate sau aterizãri din sãriturã, precum fotbal, rugby, baschet, ski, ­gimnasticã, arte marţiale.

Ratarea unei trepte la coborârea scãrilor sau pãşitul într-o groapã poate genera, de asemenea, lezarea ligamentului încrucişat anterior.

Rezistenţa ligamentului încrucişat anterior devine mai micã odatã cu înaintarea în vârstã, lucru valabil pentru orice altã parte a corpului. Astfel, ­rupturile apar mai uşor la persoanele cu o vârstã mai mare de 40 ani.

Ce simptome avem în cazul leziunii ligamentelor ­încrucişate:

– auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul ­genunchiului în timpul ­accidentãrii

– durere localizatã în ­exteriorul şi în spatele ­articulaţiei genunchiului

– tumefierea (umflarea) genunchiului în primele ore dupã accidentare; acesta poate fi un semn de ­sângerare în interiorul ­articulaţiei. Tumefierea care apare brusc este un semn de leziune importanta a structurilor articulaţiei genunchiului

– limitarea mişcãrilor genunchiului din cauza durerii, a tumefacţiei

– senzaţie de genunchi ­instabil.

Ceea ce este bine de ţinut minte este cã, dupã ­accidentare, durerea ­limiteazã activitatea în desfãşurare, dar permite reluarea mersului. Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului încrucişat anterior îl ­constituie instabilitatea genunchiului, asociatã ­uneori cu durere şi ­tumefacţie. Aceastã situaţie apare atunci când o leziune acutã nu e tratatã ­corespunzator.

Simptome dureroase ­similare rupturii ligamentului încrucişat anterior pot fi ­generate şi de afectarea altor structuri ale ­genunchiului, precum: ­cartilajul articular, ­meniscurile (70% dintre ­persoanele care au o leziune a ligamentului încrucişat anterior prezintã şi o afectare meniscalã),­ ­ligamentele colaterale ­medial sau lateral sau chiar o fracturã a oaselor care alcãtuiesc articulaţia genunchiului.

Incidenţa afectãrii ­ligamentului încrucişat ­anterior este de opt ori mai mare în cazul femeilor ­comparativ cu bãrbaţii.

Ruptura completã a unui ­ligament lateral necesitã o imobilizare gipsatã de 6 ­sãptãmâni. Ruptura unui ­ligament încrucişat anterior nu necesitã imobilizare ­gipsatã, excepţie fiind ­intervenţia chirurgicalã în vederea reparãrii.

Leziunile meniscurilor genunchiului, frecvente la sportivii de performanţã, sunt în principal rupturi, mergând uneori pânã la ­ruptura completã. Tratamentul lor este ­chirurgical. Dupã intervenţie, este recomandatã reluarea mersului cât mai repede posibil.

Luxaţia genunchiului se ­caracterizeazã prin pierderea contactului între suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei; leziunile arterei poplitee şi ale ­nervului sciatic, care trece prin spatele regiunii poplitee, sunt posibile. Luxaţia genunchiului necesitã o reparaţie chirurgicalã.

Am enumerat cele mai frecvente afecţiuni acute ale genunchilor şi sper cã am reuşit sã vã conving de importanţa executãrii corecte a diverselor mişcãri sau sporturi, ce presupun implicarea genunchilor, ­precum şi un antrenament corect.