Povestea femeilor care trăiesc singure într-un bloc cu 15 apartamente

Blocul cu 15 apartamente ridicat la sfârşitul anilor 1960, în sălbăticia Munților Poiana Ruscăi, mai are de câțiva ani doar două locatare: Ana Bursuc şi Ana Şodrâncă. Uitate de autorități, bătrânele trăiesc fără prea mari speranțe la mai bine în izolare și se tem că acoperișul blocului se va prăbușească din cauza degradării.

Ana Bursuc (76 de ani) şi Ana Şodrâncă (82 de ani) își împart singurătatea în încăperile unui bloc muncitoresc părăginit, singurul de pe Valea Govâjdiei, la granița dintre comunele Ghelari și Lelese. Cele două pensionare sunt bolnave şi necăjite pentru că niciun reprezentant al vreunei autorități nu s-a interesat în ultimii ani de soarta lor. „Ne este din ce în ce mai greu și mai frică de starea în care se află blocul. Nu mai avem putere să mai facem reparații, iar atunci când plouă, în locuinţele noastre, singurele în care încă se mai poate sta, intră apa”, povestește Ana Bursuc.

Cea mai mare parte a pereților clădirii ridicate în anii 1960 s-a degradat. Cei care ajung la blocul părăginit unde s-au refugiat bătrânele îi pot vedea cărămizile putrede, măcinate de ploi și igrasie, acoperișul încovoiat de vânt și găurit și geamurile sparte. În alte încăperi, zidurile sunt crăpate, iar la etaj, bucăți din tavan s-au prăvălit peste podea. În vreme de ploaie, femeile scot gălețile în fața blocului, pentru a le umple cu apă pluvială, pe care să o folosească la spălat. Iarna și în zilele răcoroase trăiesc un adevărat calvar. Din cauza igrasiei, a neputinței de a-și mai încălzi locuinței, sunt nevoite să rabde frigul. Ambele s-au îmbolnăvit din această cauză, iar Ana Șodrâncă „s-a mutat” pentru o perioadă la spitalul din Hunedoara. Nu a putut sta însă departe de prietena sa și s-a întors în blocul de pe Valea Govâjdiei.

Cele două bătrâne povestesc că au solicitat de mai multe ori ajutor autorităților din Ghelari, comună de care, din punct de vedere administrativ aparține imobilul. Nu au fost băgate în seamă nici măcar în timpul campaniei electorale, recent închietate, când se așteptau să primească vizita unor candidați și să li se promită că vor fi ajutate. „A trecut doar unul dintre candidaţi pe la noi, dar abia de ne-a dat bună ziua. Apoi a plecat fără să ne mai spună nimic. Nu aveam speranțe că vor fi ajutate. Am fi vrut să știm ce e cu blocul, dacă să facem reparații la el și care este situația lui acum, pentru că el a fost al uzinei și noi, deși stăm de-o viață în el, încă nu ne-am rezolvat toate actele”, se plâng cele două femei.

Rămase captive în blocul fantomă

Până în anii 1990, povestește Ana Bursuc, toate apartamentele blocului erau ocupate de familii de muncitori în exploatările de talc, dolomită şi calcar din apropiere. Clădirea cu locuințe muncitorești de confort redus a fost ridicată pentru muncitorii de la exploatările de talc, dolomită şi calcar din Lelese. La carieră lucrau, la un moment dat, 400 de oameni. Cariera a intrat în conservare de la începutul anilor 2000, iar uzinele şi celelalte secţii înfiinţate de comunişti, pentru a aproviziona combinatul siderurgic din Hunedoara cu materiale, au fost închise definitiv şi dezafectate.

Cele două pensionare, venite în tinereţe din zona Moldovei, pentru a lucra la cariera de dolomită, nu au avut unde să plece, deşi între timp toţi ceilalţi locatari s-au mutat, la fel cum au făcut-o şi oamenii care aveau case în jurul blocului părăginit. Ultimul a fost soţul Anei Şodrâncă. Omul a murit în urmă cu câţiva ani. Rămase singure, bătrânele s-au obişnuit să aibă una grijă de cealaltă, în singurătatea lor, deşi ambele sunt foarte bolnave. Își duc viața fiecare în câte un apartament, una de-asupra celuilalte, în blocul vechi din cărămidă, ros de igrasie, cu geamuri sparte şi pereţi scorojiţi, care pare că stă să se prăbuşească peste ele. Fac focul în sobe, cu lemne din pădure, aduc apă de la un izvor, iar televizoarele nefuncţionale din căminele lor au devenit piese de decor pentru ele. În ultimii ani, de fiecare dată când și-au părăsit pentru câteva zile blocul, au făcut-o doar pentru a merge la spital.„În mai multe rânduri, am stat în spital, grav bolnavă cu plămânii, iar Ana a rămas singură în bloc. Apoi m-a trimis medicul acasă şi mi-a zis să mai vin la spital dacă mi-i rău din nou. În fiecare dimineață, am ajuns să o strig: babo, babo! să văd dacă n-a păţit ceva. Alteori vine ea la mine şi bate cu bastonul în uşă. Dacă i se întâmplă vreuneia dintre noi vreo nenorocire, oricum prea mult ajutor n-o să aibă. Suntem ca pustnicele, în mijlocul sălbăticiei, şi de-abia ne mai putem mişca de aici”, spune Ana Bursuc.

Autorităţile locale din Ghelari şi Lelese, comune care împart teritoriul pe care se află blocul, susţineau că le vor oferi ajutor. De atunci, situaţia locatarelor s-a înrăutăţit, iar puținii oameni care se mai interesează de soarta lor și le mai ajută sunt rudele din Hunedoara și Spania.

Furnalul de la Govâjidia

La câțiva kilometri de blocul muncitoresc de pe Valea Govăjdiei se afla cel mai vechi furnal din țară, a cărui clădire s-a păstrat. O legendă veche, controversată, spune că în furnalul de la Govâjdie s-a produs fonta necesară realizării unor elemente din baza turnului Eiffel. Nu se cunoaşte originea relatării, însă decenii la rând, legenda furnalului care a produs fontă pentru turnul din Paris s-a perpetuat, ajungând chiar în manualele de specialitate, dedicate industriei siderurgice.Furnalul a fost inaugurat în 1810, iar pe faţada clădirii furnalului a fost aşezată o placă memorială cu inscripţia „Augusto Imperante Francisco I. exstructum 1810”. Investiţia a contribuit la dezvoltarea economică a zonei, chiar dacă furnalul nu a fost rentabil decât pentru câţiva ani. În prezent, monumentul istoric, deși este considerat o atracție turistică, a rămas însă, la fel ca blocul celor două bătrâne, o „clădire fantomă”.