S-a născut orb, dar a ajuns doctor în filosofie

Articolul a fost vizualizat de 1,100 ori

Daniel Solonca

Aşteaptă liniştit pe scaunul său, în spaţiul Filialei Asociaţiei Nevăzătorilor Hunedoara, al cărei vicepreşedinte este de câteva săptămâni. Daniel Solonca e nevăzător din naştere şi, deşi familia lui a umblat în copilăria sa prin multe centre medicale, starea lui de sănătate nu s-a ameliorat. Cu toate acestea, hunedoreanul şi-a înfrânt neputinţa, dovedind că este un student, dar şi un profesor de nota 10!

 

Fără lumină, în abisurile gândirii lui Nietzsche

Din 1982 a intrat la cursurile şcolii speciale pentru nevăzători din Cluj, iar în 1990 a susţinut examen de admitere la liceul special pentru deficienţi de vedere, care a fost reînfiinţat în acelaşi oraş. A obţinut la examen nota zece. În 1994 a încheiat studiile liceale ca şef de promoţie şi a absolvit examenul de bacalaureat. În toamna aceluiaşi an avea să susţină examen de admitere la Facultatea de Istorie şi Filosofie, secţia Filosofie a  Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca. A încheiat facultatea cu un nou zece la licenţă şi au urmat numeroase tatonări. În acelaşi an, s-a angajat la Casa Corpului Didactic, ca profesor metodist, unde elaborează acum suporturi de curs pentru formarea continuă a dascălilor hunedoreni. Însă Daniel Solonca nu s-a oprit aici: „Pentru că la Casa Corpului didactic nu puteam să acumulez vechime, am decis să mă înscriu la doctorat”. Era modalitatea de a putea să îşi echivaleze titlul de doctor cu gradul didactic unu. „Influenţa lui Nietzsche asupra filosofiei franceze recente”. Aşa s-a numit lucrarea lui, care avea să devină un volum de filosofie în toată puterea cuvântului. L-a avut coordonator ştiinţific pe profesorul universitar Andrei Marga şi şi-a susţinut public teza de doctorat în 2007, iar un an mai târziu, în urma unei inspecţii oficiale, a obţinut titlul de doctor. Teza de doctorat a tipărit-o în anul 2013, chiar la insistenţele profesorului Andrei Marga, care a considerat că lucrarea reprezintă o contribuţie importantă în filosofia românească. „O mare parte a succesului meu în carieră se datorează faptului că în şcolile pentru deficienţi de vedere se studiază aceeaşi programă ca în învăţământul normal. Dacă s-ar renunţa la unele conţinuturi, persoanelor cu deficienţe de vedere le-ar lipsi o serie de competenţe atât de necesare!”

Cum să faci performanţă „pe întuneric”

Dacă e lăsat singur într-un spaţiu străin, Daniel Solonca devine un simplu nevăzător neajutorat. Şi totuşi… Cum a reuşit asemenea performanţe? Nimic nu s-ar fi putut realiza fără foarte multă muncă, strădanii şi renunţări. Renunţări la multe activităţi de timp liber, la odihnă, la plecări în diferite locuri. „Pentru cei mai mulţi nevăzători deplasarea nu se poate face decât însoţit, mai ales dacă este vorba de utilizarea unui mijloc de transport”. Dacă în privinţa accesului la informaţie lucrurile stau ceva mai bine datorită noilor tehnologii ale comunicării, a computerului şi a aplicaţiilor special concepute pentru nevăzători, fie că vorbim de litere mărite şi contrast mărit pentru persoanele cu un rest de vedere, în privinţa mediului fizic, ar fi destul de multe de făcut în privinţa accesibilizării. „Mi-ar fi greu să spun de ce anume ar fi nevoie, pentru că eu nu m-am deplasat niciodată decât însoţit. Sigur, ar fi utile semafoarele cu semnalizare sonoră, mai sunt marcajele făcute pe asfalt, pentru ca nevăzătorii să le simtă, fie cu vârful piciorului, fie cu bastonul alb. De asemenea, acolo unde sunt culoare lungi, în ţările dezvoltate, există aşa numitele covoare rulante care uşurează deplasarea persoanelor fără vedere, mai sunt anumite sisteme tip GPS care îi ghidează pe nevăzători, indicându-le direcţia şi aparate care semnalează obstacolele prin emiterea unor vibraţii sau a unor sunete. Toate acestea le-ar fi foarte utile persoanelor lipsite de vedere, care nu se descurcă deloc în spaţiile oraşelor, dacă nu sunt însoţite”, explică hunedoreanul.

Mama şi bunica, „bastoanele” sale de „mareşal”

A avut şi el momente de cădere, de depresie, când a simţit că nu mai poate continua, când s-a întrebat de ce trebuia să i se întâmple tocmai lui, a suferit din cauza handicapului său în copilărie? „Copiii, la vârste fragede, nu au atitudini ostile sau rezervate, aşa cum avem noi, adulţii. Asta mi-a permis să nu resimt în mod acut starea mea specială de sănătate. Sigur, erau jocuri la care nu puteam să iau parte, dar… nu le jucam şi atât. Apoi, după ce am mers la şcoală, obstacolele au fost numeroase, nu neg acest lucru, dar, pe de altă parte am luat lucrurile aşa cum sunt şi am căutat să-mi mobilizez energiile fizice şi mai ales pshihice pentru a depăşi obstacolele cu care m-am confruntat. În astfel de momente familia mi-a fost de mare ajutor: în învăţământul primar şi gimnazial şi liceal, pe care l-am urmat la Cluj am fost ajutat de bunica mea, care a venit la Cluj, pentru a-mi fi alături în permanenţă. În învăţământul superior, când erau multe cărţi care trebuiau citite, bunica nu a mai putut să facă faţă unei astfel de provocări, pentru că înaintase în vârstă, aşa că s-a mutat mama la Cluj, ca să-mi fie alături” Unul dintre momentele grele a fost în vara anului 1998, după absolvirea facultăţii şi încheierea studiilor de licenţă. Venise momentul angajării şi al alegerii unui loc de muncă. Ce să facă? Încotro să se îndrepte. Din fericire, hunedoreanul Daniel Solonca spune că a beneficiat de sprijinul  şi înţelegerea unor persoane, care, dincolo de handicapul tânărului, au văzut marele său potenţial.

Filosofia, o interogare permanentă

Până la urmă, dintre toate specializările posibile… de ce a ales filosofia? „Ea oferă omului posibilitatea de a-şi lărgi viziunea asupra lumii şi de a aprofunda această realitate, de a nu considera că totul este dat de la sine. A interoga fundamentele existenţei, ale cunoaşterii, ale condiţiei umane ne ajută să aprofundăm lucrurile mult mai mult. Filosofia este o interogare permanentă, iar soluţiile sunt mai degrabă parţiale şi temporare, decât definitive. Este cazul fizicii clasice Newtoniene care, la momentul elaborării ei, a fost considerată o soluţie definitivă, dar la confluenţa secolelor al XIX-lea cu secolul XX ea a devenit un simplu caz al fizicii cuantice”. Sigur, ar fi fost interesat să lucreze cu copiii, pe care i-a cucerit în timpul orelor de practică, însă specializarea sa ca profesor metodist l-a scutit de multe inconveniente fizice pe care le-ar fi avut într-o şcoală, alături de elevi.

Căutaţi energiile interioare!

Dacă îl întrebi cum vede el cu ochii minţii culorile: roşul arzător şi viu al macilor sau albastrul de porţelan fin al cerului senin într-o zi de vară, o să-ţi spună că pentru el toate astea nu înseamnă nimic. „În cazul unui nevăzător din naştere asemenea noţiuni nu sunt operante în sistemul său cognitiv. Altfel spus, pentru mine, ele nu au nicio semnificaţie. Pentru o persoană care şi-a pierdut vederea după o anumită vârstă, ele au o relevanţă, pentru că îşi poate reprezenta acea culoare, evocând din memorie. Însă eu, pentru că m-am născut orb, nu operez cu ele. O să vă dezamăgesc, dar pentru mine termenii aceştia nu înseamnă nimic”. Chiar şi aşa, fără să fi văzut vreodată splendoarea lumii, hunedoreanul Daniel Solonca, doctor în filosofie, are împlinirile lui: „Mă bucură faptul că sunt integrat, în bună măsură, social şi profesional, că am reuşit să câştig respectul celor din jur, după ce, la rândul meu, l-am acordat. Sigur, am şi eu bucuriile mărunte, pe care orice om le are. În timpul liber urmăresc emisiunile informative, programele informative…” Şi, totuşi, de la un om care şi-a îngenuncheat neputinţa, care e reţeta de a nu dispera, de a nu cădea în deznădejde? „Nu ştiu dacă există o reţetă sau un panaceu, dar important este ca, acea energie pe care am folosi-o plângându-ne sau gândind negativ, să o folosim, mai degrabă, pentru depăşirea obstacolelor respective. Nu doar noi, nevăzătorii, avem probleme. Toată lumea are. Pentru a depăşi greutăţile, întotdeauna trebuie să căutăm energiile interioare.”

 

About Ada Beraru