Am văzut o vrăjitoare în zbor – avea pelerină neagră, stătea călare pe mătură, se rotea ameninţător peste capetele oamenilor şi arunca ciudăţenii către copii. Da! Şi pe urmă, a zburat şi un elefant! Unul mare, gri, cu colţi, trompă şi urechi prea mari până şi pentru el. A stat în aer câteva minute şi lumea nu s-a îngrozit defel. Ba, dimpotrivă! Dacă ciudatele apariţii ar fi provocat panică în urmă cu un veac, acum toată lumea a aplaudat, că aşa se cuvine când participi la un carnaval cu parapantiştii.
“Doamnelor şi domnilor zburători, vă rog să mergeţi să vă înscrieţi la carnavalul în zbor! Înscrierea e gratuită şi haine pentru carnaval avem pentru toată lumea!”, strigă în microfon organizatorul pe platoul de la Măgura Uroiului. În câteva minute, un monstruos 6×6 urcă la deal cu bena plină de ciudăţenii. În scurt timp, cerul se umble de culoare. Prima dată coboară un pompier, apoi vine la vale un Mickey Mouse, care face toţii copiii din tabără să aplaude încântaţi cu ochii pe şoricelul care zboară şi se mişcă în ritmul melodiei care bubuie în boxe: “Uite că mai zboară şi Mickey Mouse, atârnat de o aripă. N-am vrut neapărat să fiu un şoricel, dar asta am găsit. De fapt, e un fel de Mickey Mouse extraterestru, pentru că e un costum din două. Pot să garantez că nu te simţi tocmai bine în aer cu masca asta pentru că nu prea vezi nimic şi trebuie să fii foarte atent”. Apoi, către terenul de aterizare, aripa poartă o domniţă pirat simpatică în rochiţă roşie şi pălărie înzestrată cu o mare pană. Alexandra Iordache chiuie când ajunge la sol: “Zbor de plăcere şi recomand oricui să încerce. E un sport destul de sigur şi nu regret că îl practic. Carnavalul în aer e superb”. Altă aripă, alt personaj, ba, chiar unul cu greutate: un elefant! Un imens pluş gri, cu urechi roz: “Mi se potriveşte! Eu sunt un pic cam greu şi de asta am ales costumul ăsta”, zice personajul şi încearcă în zadar să-şi îndepărteze urechile de peste ochi: “Sunt un elefant zburător! Primul! Se putea şi un pic mai bine, dar anul ăsta nu ne prea ajută vântul, dar poate data viitoare o fi altfel”, spune bărbatul şi îşi mai aruncă o data urechile deoparte pentru a urmări zborul vrăjitoarei. Cu pelerină neagră fluturând ca o trenă gotică şi călare pe mătura de cuviinţă, o asemenea apariţie nu poate să treacă neobservată şi copiii strigă în cor: “O vrăjitoare!” Din mâinile ei, cad obiecte colorate şi micuţii se reped să vadă ce sunt, în timp ce alţii sunt tot pironiţi cu ochii în sus. “I-hi-hi-hi-hi-hi-hiiii”, strigă creatura care coboară în opturi largi către public: “Azi, zbor pe o coadă de mătură cu tot cu parapantă! Anul trecut am fost miresică, anul ăsta mi-am luat mătură, că aşa se spune: femeile, după ce se mărită ajung nişte vrăjitoare. O să fiu o supervrăjitoare, un fel de super femeie”, spune Cristina Broşu din Braşov. Carnavalul în zbor a dat startul distracţiei la Festivalul “Îngerii Prieteniei”, desfăşurat timp de trei zile la Măgura Uroiului.
Distracţia “degenerează” în concurs
Pe cerul arcuit peste coama verde a ciudatului deal de la Uroi, aripile încordate poartă oamenii într-un vis vechi cât omenirea – zborul. Agăţaţi în zeci de fire, zburătorii plutesc deasupra lumii, cu un calm desăvârşit şi, la apropierea de sol, zbat braţele pentru a controla aterizarea. Mulţi merg foarte bine, dar George Coteţ, campionul mondial la aterizarea la punct fix, se descurcă perfect: “În funcţie de condiţiile meteo, încercăm să ne comportăm cât mai bine şi să fim foarte buni la zbor. Concurenţii sunt foarte buni şi era de aşteptat atât timp cât aici are loc şi un concurs FAI. 2, e şi etapă de cupă naţională, adică îi avem pe unii dintre cei mai buni din ţară. E o atmosferă foarte caldă aici, oamenii sunt aceiaşi minunaţi, chiar din ce în ce mai minunaţi. Lucrurile decurg normal, fără incidente. Din ce văd eu, lumea e interesată de zbor şi suntem mai mulţi decât anii trecuţi”, apreciază sportivul. Concursul este cotat ca etapă în campionatul național de zbor cu parapanta şi este acreditat de Federația Aeronautică Internațională (FAI) cu puncte FAI 2, care le pot asigura concurenților accesul la Campionatul Mondial de zbor cu parapanta. Organizatorii i-au transportat sus, la locul de decolare cu o maşină 6×6, iar piloţii trebuie să aterizeze în traseul marcat printr-un pătrat, pe păşunea de la poalele Măgurii Uroiului, unul dintre cele mai bune locuri de zbor pentru parapantişti. De fapt, aici s-au strâns cei mai mulţi participanţi la o etapă de cupă mondială, din ţară, spune organizatorul, Artur Valer Blumhaghel, “Leli”, pentru colegi: “Eu unul mă bucur că ambele concursuri, şi cel de etapă mondială, şi cel de Cupa României”, dar şi concursul la open cu cinci manşe s-a terminat cu bine”. Cu bine, adică cu locul I pentru campionul mondial al căruit nume l-a memorat deja primarul din Simeria, Emil Rîşteiu: “Şi la FAI 2, cred că m-am obişnuit! Si eu ţin minte cine e pe locul I: George Coteţ!!!”, anunţă primarul, la final, în aplauzele şi chiotele mulţimii. Campionul se îndreaptă către podium, de fapt, un buştean tăiat precum o mare treaptă, una care se clatină periculos, atât de tare încât concurentul de pe trei îl prinde rapid de braţ, iar locul II râde: “Get up, please…Yes!”. După ce îşi regăseşte echilibrul, George Coteţ arată zâmbind către ciudăţenia de podium: “Ăsta e mobil”. Apoi, braşoveanul mai urcă o data pe butuc la premierea pentru Cupa României.
La 2000 de metri cu o aripă deasupra capului ! Periculos?
Dealul Măgura Uroiului este unul dintre cele mai bune locuri din țară în ceea ce privește zborul cu parapanta. Şi asta pentru că parapantiştii îl pot folosi pentru zbor indiferent de direcţia din care bate vântul. Chiar dacă măgura are o înălțime de sub 400 de metri, în condiții foarte bune de zbor, parapantiștii pot să urce cu parapanta până la două mii de metri şi pot sta sus câteva ceasuri bune. “Sunt câteva locuri bune în ţară pentru zbor, locuri unde sunt şi foarte mulţi pasionaţi de parapantism. Unul este Braşovul, de unde vin sportivi buni şi de unde e şi campionul mondial, George Coteţ. Al doilea cred e zona Clopotiva, motiv pentru care sunt mulţi pasionaţi de parapantism în Petroşani, iar pe urmă vine Uroiul, care a dus la dezvoltarea acestui sport în Simeria şi Deva”, explică petroşăneanul Adi Cîmpeanu, care zboară cu parapanta de peste 20 de ani, are mii de ore de zbor şi s-a apucat de acest sport la îndemnul vicecampionului X-Alps, Tomi Coconea. Unii, precum George Coteţ, au încercat mai multe modalităţi de zbor: “La mine nu e numai parapantism pentru că eu zbor şi cu alte tipuri de aeronave, dar parapantismul este cel mai simplu mijloc de a zbura de pe planeta asta. E o aripă pe care o ridici destul de uşor deasupra capului, dar şi aşa trebuie să iei nişte măsuri de siguranţă. Neapărat! Pentru că se mai întâmplă şi accidente.” Nici nu termină bine de vorbit că un alt sportiv ţine să menţioneze: “Acesta este campionul mondial de aterizare la punct fix, George Coteţ. Eu sunt elevul lui care nu reuşeşte să atingă nici terenul de aterizare. Acolo sus senzaţia este extremă! Aveţi grijă, e un sport extrem, e foarte periculos”, zice parapantistul, în timp ce George icneşte şi bombăne: Eu tocmai îi spuneam că-i sigur!” Aşa că tânărul se întoarce şi o drege: “În trafic, e şi mai periculos”. Ne buşeşte râsul pe amândoi. “Eu am vrut să mă dau cu planorul, dar George nu m-a lăsat! A zis să mă dau cu parapanta! Aşa că … mă dau cu parapanta! Ce să fac!? E super! Încercaţi şi voi!”, zice omul şi se prezintă în acelaşi ton: Robert Kaa.
Primul zbor, ca prima femeie
Venit din Bucureşti, Gheorghe Grosu, se trage dintr-o familie din aviaţia militară, dar e încântat de ce a ales: “Eu am vrut să zbor şi atunci am ales parapanta care e un aparat foarte compact şi uşor. Când zbori cu deltaplanul sau motodeltaplanul îţi trebuie echipament, una-alta, în schimb, parapanta intră într-un ruscac unde ai tot ce trebuie, o pui în maşină, te duci şi zbori! Acolo, sus, e extraordinar. E un sentiment pe care poate doar păsările îl simt! Zborul pentru mine a fost o dorinţă de-o viaţă. Vin dintr-o familie de aviator şi atunci…Asta mi-am dorit!” Îl întreb dacă îşi aminteşte primul zbor, stă un pic pe gânduri, apoi zâmbeşte: “Să vă dau o comparaţie – e la fel cum e pentru un bărbat când e prima oară cu o femeie! Acelaşi lucru! Te ridică în stele şi la propriu, şi la figurat.”
Doi ani ca să înveţi bine zborul
Încântaţi de zborul celor mari, cei mici au vrut şi ei să vadă cum este să pluteşti deasupra pământului. Tania Kallos, o zgâtie de 9 ani, a plutit pentru prima dată deasupra lumii, în tandem, chiar cu George Coteţ. De-abia ajunge cu picioarele pe pământ că le şi strigă părinţilor: “Suuuperrr!”. Zâmbeşte din tot sufletul: “E o privelişte frumoasă şi, în zbor, m-am simţit… uşoară!” Ştie exact de ce le-ar recomanda şi altor copii să zboare: “Pentru că e foarte frumos în aer! Eu am urcat din curiozitate şi nu-mi pare rău. Aş mai zbura.” Practic, cu parapanta poate zbura oricine, mai ales în tandem – singur, poţi începe la 16 ani, cu acordul părinţilor şi, de la 18 ani, eşti pe propria răspundere. Bineînţeles, trebuie să urmezi cursurile de zbor cu un instructor acreditat dar, chiar şi după absolvire, trebuie să zbori un timp alături de vechii piloţi până înveţi să te descurci cu adevărat în zbor. Se spune că e nevoie de doi ani de antrenamente în aer ca să devii un bun parapantist. Pentru cine vrea să se apuce, investiţia e suportabilă, mai ales că se pot găsi aripi de ocazie undeva până în 700 de euro, o seletă – hamul în care stă zburătorul – costă 150 de euro, iar o cască costă între 60 şi 150 de euro. Poţi afla toate aceste lucruri la o poveste cu parapantiştii care sunt oricând dispuşi să povestească despre pasiunea lor. Precum majoritatea pasionaţilor de zbor, sunt deschişi, au simţul umorului şi ştiu să se bucure de orice le oferă viaţa. Chiar şi de ploaie, de care au avut parte din plin la această ediţie. Aşa că au profitat: au întins o bucată de folie în unul din şanţurile din tabără şi şi-au făcut acolo o scăldătoare pe cinste. Sâmbătă, carnavalul în zbor, a fost urmat de cel de la sol şi de ceaunul tradiţional, cu fasole, cu foc de tabăr şi muzică folk. Aşa s-a petrecut, timp de trei zile, la Uroi unde parapantiştii şi-au întins aripile multicolore peste Valea Mureşului, iar elita zburătorilor veniţi la Festivalul “Îngerii Prieteniei” a rămas cu alte momente de neuitat.
Profil de campion
Aripile multicolore din zare străbat albastrul cerului şi proiectează umbre peste verdele câmpului, de parcă cai de fum ar goni peste păşune. George Coteţ priveşte un concurent care atinge careul de aterizare: “Bravo, mă! Acuma dai bine!” Deşi nimeni nu ar bănui, are 48 de ani şi zboară de 32 de ani! A început ca planorist, dar din 1990, a încercat parapanta, deltaplanul, motodeltaplanul şi paramotorul. Din 1994, a obţinut certificatul de instructor sportiv, fiind printre primii din ţară. Are 14 aterizări consecutive la punct fix, cifră neegalată, este multiplu campion şi este spectaculos în aer: “Nu există comparaţie între parapantă şi orice altceva! Trebuie doar să încerci o dată şi se prinde de tine. Cred că multă lume nici nu încearcă să zboare pentru că ceva din subconştient îi spune că e periculos. Din punctul meu de vedere, nu cred că e mai periculos decât motociclismul, dar fiecare e liber să gândească în felul lui. Oricine este atras de idee, ar trebui să încerce, să treacă un pic peste gânduri pentru că creierul îşi face o imagine vizavi de pericol. Eu garantez că realitatea e inversul imaginii negative! E mult mai uşor decât pare, dar şi aşa e normal să faci o şcoală”, spune cel care a devenit campion mondial, în Dubai, la World Air Games, cea mai mare competiţie de gen din lume. A stat cel mai mult în aer 16 ore: “E o chemare care te face să rămâi sus şi senzaţia nu poate fi descrisă în cuvinte. Nu e suficient să spui că e frumos”, spune sportivul care are la Braşov propria şcoală de zbor: “Noi suntem particulari, nu ţinem de nici o structură, avem banii noştri, ne descurcăm. Cum ne facem, aşa avem! Cu parapanta e cu totul altfel decât în paraşută, de fapt, prefer să instruiesc elevi care nu au zburat cu paraşuta pentru că au tendinţa să tragă prea tare de comenzi, care, la paraantă, sunt mai lente. Fiecare zbor e cu totul altfel, nu seamănă nici unul cu cel dinainte datorită turbulenţelor din aer. După multe ore de zbor, nu mai simţi ceea ce trăiai la început, intervine un soi de rutină, dar tot e extraordinar.” Parapantismul nu e un sport foarte scump, un echipament nou costă undeva pe la 1.400 de euro, dar ca să faci performanţă, e nevoie de cu totul altceva: “Ca să fii cel mai bun trebuie să munceşti mult şi să te străduieşti să ai şi rezultate bune. Prin muncă, avansezi. La noi, munca înseamnă zbor.”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.