Peste 200 de dosare în care foștii deținuți politici și rudele acestora au solicitat să fie despăgubiți de statul român pentru traumele suferite sub opresiunea regimului comunist au fost înregistrate în ultimii ani pe rolul Tribunalului Hunedoara. În majoritatea cazurilor, instanța a constatat caracterul politic al condamnărilor, dar nu a dispus acordarea unor compensații. Dosarele în care se cer despăgubiri şi de peste 1,5 milioane de euro prezintă o imagine mai puțin știută, terifiantă, a regimului comunist.
Aflată în curs de reviziuire în Parlament, pentru că a conținut prevederi declarate neconstituționale, Legea nr. 221/2009 privind acordarea unor compensații echitabile celor ce au fost persecutați de regimul comunist a avut, indirect, menirea de a scoate la iveală o parte mai puțin cunoscută publicului larg a regimului comunist, cea a sistemului său de opresiune. La Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate peste 200 de dosare având ca obiect solicitarea unor despăgubiri în baza Legii 221/2009. Foști deținuți politici, rudele și urmașii lor au ajuns în fața instanței pentru a cere daune pentru suferințele îndurate. Unii au solicitat până la un milion de euro, iar alți hunedoreni s-au mulțumit să ceară câteva mii de euro în instanță. Nu au primit banii și, cel mai probabil, nu îi vor primi, însă multe dintre cererile lor depuse în instanță conțin relatări terifiante.
Suferințele lui Wurmbrand
Printre cei care au ajuns în fața instanței Tribunalului Hunedoara și au cerut daune pentru suferințele înaintașilor lor, petrecute în timpul regimului comunist, s-a aflat Michael Wurmbrand, fiul fostului pastor și scriitor Richard Wurmbrand (1909 – 2001). Familia Wurmbrand a solicitat recunoașterea caracterului politic al urmăririi reclamantului de către organele de securitate, a opresiunilor îndurate în timpul regimului, precum și ca statul român să fie obligat la despăgubiri morale în sumă de 1.000.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, pentru prejudiciul moral pricinuit prin condamnarea tatălui (Richard Wurmbrand) și de 200.000 euro pentru privațiunile politice exercitate asupra mamei sale (Saina Wurmbrand). Pentru persecuțiile politice exercitate asupra reclamantului, Michael Wurmbrand a cerut despăgubiri morale în sumă de 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, dar și ca statul român să fie obligat la plata sumei de 100.000 euro despăgubiri materiale pentru prejudiciul material suferit prin confiscarea bunurilor. Iată, pe scurt, mărturia fiului pastorului luteran, așa cum a fost reținută în dosar:
„Tatăl reclamantului, Wurmbrand Richard datorită crezului său politic a făcut parte, din convingere, dintre primii activiști ai Partidului Comunist, încă din anul 1924, ajungând în atenția siguranței Statului din cadrul Poliției Timișoara. Aflat în acea conjunctură, acesta a fost forțat și șantajat să divulge membrii organizației comuniste din Banat, atrăgându-și astfel oprobriul comuniștilor, care l-au persecutat atât pe el cât și pe familia sa. Ulterior, Richard Wurmbrand s-a creștinat, devenind pastor evanghelic, propovăduind credința creștină și luptând împotriva comunismului, prin orice mijloace și pe toate căile. A devenit ținta furiei oarbe a aparatului de represiune comunist care nu a precupețit nici un efort să-l umilească, să-l chinuie purtându-l 14 ani prin pușcărie. Prin Decizia nr.2220/1950 a Curții București, Richard Wurmbrand a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani de muncă silnică și confiscarea întregii averi, fiind arestat la data de 29.02.1948. În urma admiterii recursului în supraveghere declarat de Procurorul general al RPR, prin schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina sa din crimă contra umanității în crimă de o activitate intensă contra clasei muncitoare, Richard Wurmbrand a fost condamnat la 25 de ani de temniță grea. A fost eliberat la 28.07.1964 ca urmare a Decretului de grațiere nr.411/1967. Instanța a reținut că atât pe durata anchetelor penale la care a fost supus, cât și ulterior, pe perioada executării pedepsei Richard Wurmbrand a fost bătut cu bestialitate, înfometat, umilit, fapt ce a condus la îmbolnăvirea sa de TBC osos. Acesta a fost dus în așa zisa morgă a Penitenciarului unde stăteau condamnații muribunzi, unde a fost ținut doi ani. Și cu toate acestea, datorită tăriei de caracter și a profundei sale credințe, tatăl reclamantului a supraviețuit calvarului închisorilor comuniste, reușind în cele din urmă să emigreze în Statele Unite ale Americii”, se arată în dosar. Soția pastorului a fost internată într-o colonie de muncă, pe durata a doi ani, iar fiul Michael a avut de pătimit de pe urma necazurilor părinților săi. Tribunalul a constatat caracterul politic al condamnării lui Richard Wurmbrand și a internării soției sale, dar a respins pretențiile civile ale reclamatului.
A murit în închisoare după ce a înjurat partidul
Au fost cazuri în care statul a fost obligat la plata unor despăgubiri materiale către urmașii victimelor opresiunii. O femeie din Orăștie a relatat că bunicul ei și-a petrecut ultimii ani din viață în închisoare, condamnat pentru că ar fi înjurat regimul comunist. Nicolae M. a fost arestat în septembrie 1957, la câteva zile după o altercație cu un milițean. „S-a reținut în sarcina acestuia că Nicolae M., născut în 1900, a fost desemnat în seara zilei de 27 august 1957 să efectueze paza la batoza din arie, iar acesta, în loc să își îndeplinească însărcinarea primită, s-a dus la o cârciumă, unde a consumat băuturi alcoolice. Căutat fiind de șeful de post de miliție Nicolae a declarat că nu face pază la batoza statului, motiv pentru care a fost amendat contravențional, situație în care a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție și l-a înjurat pe milițian și regimul comunist, reținându-se astfel, că acesta, prin atitudinea sa a făcut propagandă pentru schimbarea ordinei sociale existente. Ulterior, în timpul executării pedepsei, în urma recursului în supraveghere declarat de Procurorul General al RPR, prin decizia nr.463/1958 a Tribunalului Suprem al RPR s-au casat hotărârile de condamnare de 3,6 ani de închisoare, majorându-se pedeapsa lui M.N. la 5 ani închisoare corecțională și confiscarea totală a averii acestuia, reținându-se că fapta sa prezintă pericol pentru securitatea statului, astfel că se impune o pedeapsă mai mare. Atât pe perioada anchetei penale cât și ulterior, pe perioada executării pedepsei, bunicul reclamantei a fost bătut, înfometat, traumatizat fiziic și psihic și nu a beneficiat de drepturile specifice unei persoane condamnate neavând dreptul să primească pachete sau vizite din partea familiei. Datorită regimului de detenție foarte dur, care viza practic exterminarea fizică a deținuților politici, bunicul reclamantei a decedat în Penitenciarul Gherla, la data de 5 noiembrie 1959”, se arată în dosar. Instanța a constatat caracterul politic al condamnării și a stabilit ca statul român să plătească daune de aproape 70.000 de lei pentru averea confiscată.
Peste 40 dintre procesele prin care au fost solicitate despăgubiri prin Legea 221/2009 au fost deschise de hunedoreni care în perioada 1945 – 1949 au fost deportați în lagărele de muncă din URSS, în regiunea minieră Dombas. În cele mai multe dintre cazuri, victimele opresiunii au fost etnici germani din orașele Văii Jiului, transportați pentru a munci „la reconstrucția URSS”. Pentru câțiva ani aceștia au lucrat și au trăit în condiții foarte grele, în lagărele Ucrainei, au suferit de foame, de frig, de lipsa condițiilor de igienă și de asistență medicală, fiind duși și aduși de la lucru sub pază militară, trăind adăposturi înconjurate cu sârmă ghimpată.
Povestea rebelului ucis de comuniști
O poveste aparte este cea a unui comerciant rebel din Deva, împușcat de autoritățile regimului comunist, la o reconstituire. Fiul său a cerut, fără succes, daune morale de 150.000 de euro, în schimb a obținut dovada că Ioan G. a fost victimă a regimului de opresiune. „Tatăl reclamantului, numitul Ioan G., a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru infracțiunea de complicitate la insurecție armată, reținându-se în sarcina sa, că în ziua de 22 ianuarie 1941, înarmat cu o pușcă mitralieră YB a luat parte la ocuparea Chesturii Poliției din Deva, activând intens în rândurile rebelilor legionari la ocuparea locurilor publice din oraș. A mai fost condamnat în 1948 pentru fals, reținându-se că infracțiunea a fost săvârșită în scopul ridicării sumei de 70.000 lei de la Banca „Casa de păstrare”, prezentând o cambie în alb”, se arată în documente.
Rebelul din Deva a evadat însă din Penitenciarul Oradea, ar fi făcut câteva spargeri și ar fi jefuit doi factori poștali, acuzații nedovedite din probele administrate în cauză. „Pentru a se sustrage de la sancționarea faptelor sale a dispărut de la domiciliu, stând fugar prin păduri, fiind identificat în cele din urmă în podul unei șuri. A fost înconjurat și somat să se predea, iar in urma unui schimb de focuri a fost inițial rănit prin împușcare în maxilarul inferior, iar apoi s-a predat întrucât nu mai avea puterea să tragă. Ulterior lui Ioan i s-a solicitat să participe la o reconstituire a locului pe unde a traversat răul Mureș, ocazie cu care a fost împușcat mortal, motivându-se că ar fi încercat să fugă printr-un lan de porumb”, se arată în dosar.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.