Fie pâinea cât de rea, tot mai ieftină-i în ţara mea

Articolul a fost vizualizat de 896 ori

saniuta-175l

Se întâmplă că deşi au cele mai mici salarii din Uniunea Europeană (nu ne încălzeşte că bulgarii au cu câţiva euro mai puţin),  românii plătesc mai mult la combustibili sau o parte din alimente decât ceilalţi europeni cu venituri net superioare.

Există totuşi două produse pentru care plătim aproape cel mai puţin din toată Europa. România are cele mai ieftine cereale şi cea mai ieftină pâine din Europa. Potrivit ultimului studiu Eurostat, la noi preţurile sunt la jumătate faţă de media din Uniune. Astfel suntem cei mai mari consumatori de pâine din Europa, aliment la care avem cele mai mici preţuri. O franzelă costă în jur de un leu, iar o pâine feliată sau rotundă – între 2 şi 3 lei. Adică jumătate de euro. Românii îşi pot lua 540 de pâini, cu salariul minim pe economie. Angajaţii din Luxemburg pot cumpăra 2.000, în condiţiile în care, la ei, preţul mediu pentru acest aliment este de un euro. La băuturi alcoolice şi non alcoolice suntem pe locul doi, după bulgari.

În hipermarketuri, o bere românească la cutie costă 2,5 lei, iar una din import între 3 şi 4 lei.

La carne, suntem pe locul al treilea, după Polonia şi Bulgaria. Un kilogram de carne de pui, porc sau miel porneşte de la 6-7 lei, la poarta fermei sau în piaţă, iar în magazine se dublează.

Tags: , ,

About Administrator