Trăiam sau nu mai bine pe vremea lui Ceauşescu? Ce spune statistica?

Sărăcia este unul din subiectele cel mai des întâlnite în România, mai ales atunci când se fac referiri la eficienţa unei guvernări sau alta, sau chiar între democraţie şi perioada de dinainte de 1989. O primă întrebare care îşi face loc imediat pe această temă este dacă într-adevăr, puterea noastră de cumpărare este mai mică acuma decât a fost în ultimul an al vechiului regim luat ca reper. Ca să aflăm adevărul am căutat pe Internet statistici comparate la aceste perioade din surse cât mai credibile. Am găsit o lucrare a lui Florin Georgescu ale cărui concluzii devin cu atât mai credibile cu cât  cât ele vin din partea unui specialist înregimentat în stânga spectrului social-economic.

Puterea de cumpărare a crescut între 40 şi 110 la sută

O concluzie imediată ce se poate trage după consultatea acestei statistici nu mai lasă loc la nicio speculaţie: românii trăiesc mai bine acuma decât în 1989. Astfel la nivelul puterii de cumpărare, în 1989, cu un salariu mediu,  un român putea cumpăra 6 coşuri de consum alimentar (cu o corecţie în jos la 4 coşuri alimentare din cauză că mărfurile respective nu se găseau în magazine şi erau achiziţionate la preţuri mai mari decât cele din statisticile vremii).

Potrivit lui Florin Georgescu, în anul 2014, cu un salariu mediu în România s-au putut cumpăra  8,4 coşuri de consum alimentare, ceea ce reprezintă o creştere de 40 la sută a puterii de cumpărare pe preţurile standard, sau dacă luăm în considerare preţurile de speculă din 1989 ajungem la o creştere de 110 la sută.

Nu am sărăcit în termeni absoluţi

Cifrele sunt fără echivoc.  Prin creşterea puterii de cumpărare, românii se bucură de un standard de viaţă mai bun, comparativ cu 1989. Ne spune asta indicele de sărăcie absolută, care  măsoară procentul oamenilor care nu-şi pot permite să cumpere coşul de bunuri standard stabilit de statistică ca prag între sărăcie şi trai decent. În termeni de sărăcie absolută, situaţia s-a îmbunătăţit permanent în ultimii ani, rata sărăciei absolute coborând în România de la   un procent de 35 la sută în 2000, la 5 la sută în 2012. Prin urmare, nu există adevăr economic în ideea că românii au sărăcit după 1989.

Şi totuşi, am sărăcit! Unii faţă de alţii

Cu toate acestea statistica ne avertizează că indicele de sărăcie creşte în ţara noastră. E vorba însă de sărăcia relativă, calculată ca raportul procentual între numărul persoanelor care au un venit disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent și total populație. Practic acest indice de sărăcie se calcuzează luând ca reper un element variabil, venitul mediu. Ca să înţelegem putem da un exemplu simplu.  Ion şi Ilie s-au angajat amândoi acum 10 ani cu un salariu lunar egal de 1000 de lei. Ion a lucrat conştiincios, a fost un salariat model şi a ajuns în 10 ani la un salariu de 2500 de lei lunar. Între timp Ilie a intrat în politică, a făcut afaceri cu statul şi a ajuns să obţină venituri de 10.000 de lei pe lună. În termeni absoluţi, Ion nu este mai sărac ca acum 10 ani. Dar, relativ la Ilie, el a devenit statistic un milog în acest interval. Asta măsoară rata de sărăcie relativă: gradul de inegalitate. Prin urmare, când vorbim acum de sărăcie în România, practiv vorbim de o creştere a inegalităţii între venituri, adică de o societate aflată într-un proces de dezechilibrare în care un grup mic de oameni dispun cumulat de bogăţii mai mari decât restul populaţiei la un loc.