Mărirea şi decăderea fotbalului din Hunedoara

Articolul a fost vizualizat de 1,496 ori

constructorul (2)

Fotbalul hunedorean trece printr-un paradox trist: faţă de vremurile sale de glorie a crescut numărul copiilor care îl practică, însă în câţiva ani, dacă investiţiile în infrastructură vor lipsi în continuare, viitoarele speranţe vor risca să nu mai aibă pe ce terenuri să îşi desfăşoare activitatea.

Municipiul Hunedoara a rămas de-a lungul timpului „capitala” fotbalului judeţean, cel puţin în ce priveşte pregătirea copiilor, însă în ultimii ani, investiţiile în infrastructură au lipsit, iar cele în condiţiile de pregătire a sportivilor au fost minime, astfel încât performanţele s-au lăsat aşteptate. Paradoxal, în Hunedoara numărul copiilor care practică fotbalul organizat la clubul din localitate este aproape dublu faţă de cel din anii de glorie ai clubului FC Corvinul. O privire retrospectivă spre începutul anilor 1980 poate oferi câteva detalii despre diferenţele fotbalul hunedorean din acei ani şi situaţia mai puţin fericită din prezent.

barna

În anul 1981, FC Corvinul Hunedoara îl avea antrenor pe Mircea Lucescu, iar centrul de copii şi juniori era condus de Dumitru Pătraşcu. La finalul sezonului, FC Corvinul se clasa pe locul trei în campionat, calificându-se în Cupa UEFA, iar echipa de juniori I, antrenată de Carol Gall, devenea campioană naţională. Secretul succesului, după o performanţă de neegalat, era munca, dragostea de fotbal şi seriozitatea. Într-un interviu pe care Mircea Lucescu îl acorda la acea vreme televiziunii naţionale, antrenorul relata despre faptul că avea la dispoziţie o echipă talentată, tânără, însă fără vedete şi lipsită de fotbalişti achiziţionaţi de la cluburi mari. Antrenorul le impunea jucătorilor săi un joc frumos, pe placul publicului care umplea până la refuz stadionul cu aproape 15.000 de locuri. „Jucând bine, poţi să pierzi o dată sau de două ori, dar cu timpul vei câştiga. Jucând prost, câştigi o dată sau de două ori, dar cu timpul pierzi”, spunea Mircea Lucescu. Principiul pe care se baza la acea vreme proaspătul antrenor al FC Corvinul era educaţia fotbaliştilor. Mulţi dintre tinerii care jucau pentru FC Corvinul Hunedoara erau studenţi la Institutul de Inginerie din Hunedoara, iar Lucescu era preocupat de activitatea lor la studii. Michael Klein, fotbalistul pe care l-a remarcat Mircea Lucescu ca fiind singurul care putea fi în primul lot al Naţionalei României, a confirmat pe deplin flerul antrenorului. După perioada petrecută la FC Corvinul Hunedoara, în anul 1981, Mircea Lucescu a devenit antrenorul echipei naţionale a României.juniorii

Super-performanţele juniorilor

Centrul de copii şi juniori al FC Corvinul Hunedoara a fost înfiinţat în anul 1976, iar la cinci ani după înfiinţare, în vremea de glorie a FC Corvinul Hunedoara, la club erau angajaţi şase antrenori şi doi instructori, care se ocupau de pregătirea a 120 de juniori cu vârste între opt ani şi 17 ani. FC Corvinul Hunedoara avea o bază sportivă cu două terenuri de iarbă, unul de zgură şi două terenuri bituminizate, iar juniorii mai avea la dispoziţie, pentru antrenamente şi jocuri, şi Stadionul Constructorul Hunedoara. Centrul era puternic sprijinit de Combinatul Siderurgic din Hunedoara şi de autorităţile municipale, iar performanţele nu au întârziat. FC Corvinul Hunedoara, echipa de juniori antrenată de Carol Gall, a câştigat campionatul naţional de juniori în 1981, învingând Dinamo Bucureşti, după ce cu un an înainte se clasa pe locul al doilea, fiind învinsă la limită, cu scorul de 3 – 2, de aceeaşi Dinamo. Din echipa de juniori a FC Corvinul Hunedoara făceau parte Romulus Gabor, Mircea Rednic şi Ioan Andone, iar talentatul Gabor a adus la Hunedoara „Gheata de bronz” a golgheterului şi Balonul de aur acordat celui mai bun jucător la Campionatul mondial de fotbal pentru juniori din Australia anului 1981. Sufletul centrului de copii şi juniori al FC Corvinul era antrenorul Mitică Pătraşcu, atunci în vârstă de 61 de ani. Dumitru Pătraşcu era coordonatorul centrul de copii de juniori. „Hunedoara fotbalistică înseamnă o mare dragoste pe care o port încă din anul 1953, când am venit la Hunedoara şi am jucat fotbal la Metalul, în Divizia D”, relata antrenorul în 1981, după 25 de ani de activitate. Mitică Pătraşcu relata că dintre toţi juniorii antrenaţi în cei 25 de ani de activitate cel mai talentat era Romulus Gabor, însă îl lăuda pe Mircea Lucescu, pentru curajul de a promova tineri. „Acest titlu de campioni naţionali, primit de copiii din Hunedoara, de fii ai oţelarilor, arăta o mare dragoste pentru copii şi pentru fotbal. Eu le recomand antrenorilor mai tineri să fie ca un părinte, să aibă aceeaşi acceaşi pasiune şi să le arate aceeaşi cinste acestor copii, aşa cum le-am aratat-o şi eu”, relata Dumitru Pătraşcu în 1981.

mitica patrascu

Mai mulţi juniori, mai puţine terenuri

La peste trei decenii de la marile performanţe ale FC Corvinul Hunedoara şi ale juniorilor clubului, fotbalul hunedorean se zbate într-un paradox. „În ultimii ani, investiţiile în infrastructura bazei sportive Micheal Klein au fost reduse, iar dacă în anii de glorie ai clubului, la Corvinul se antrenau circa 120 de copii, pe cel puţin cinci terenuri, acum numărul copiilor şi juniorilor care practică fotbalul organizat este aproape dublu, însă numărul terenurilor este redus la jumătate. În ultimii ani, doar unul dintre terenurile de forbal ale bazei sportive a fost refăcut”, a declarat Alin Barna, preşedinte al FC Hunedoara. Alin Barna spune că aşteaptă modernizarea bazei sportive prin fonduri de la Compania Naţională de Investiţii. Până în momentul în care acestea vor veni, complexul Micheal Klein oferă un peisaj mai puţin plăcut: un teren de zgură şi un teren de iarbă sunt impracticabile, terenurile de bitum acoperite cu gazon artificial sunt degradate şi pot pune în pericol siguranţa copiilor, iar un teren a rămas ocupat de ruinele fostului complex comercial Artima. În ce priveşte echipa de seniori, în ultimele sezoane a jucat în Liga a treia, iar performanţele aşteptate de suporteri au lipsit.

Soarta incertă a Stadionului Constructorul

Într-o situaţuie tristă se află şi clubul Constructorul Hunedoara. Complexul sportiv a ajuns sub sechestru din cauza datoriilor de circa 400.000 de lei pe care proprietarii, SC Tender, la aveau la bugetul local, potrivit celor mai recente informaţii oferite de reprezentanţii Primăriei Hunedoara. Dacă datoriile nu vor fi achitate, primăria ar putea prelua baza sportivă, informa recent primăria. Cei de la SC Tender, susţinea Viorel Arion, au propus administraţiei locale ca primăria să plătească o chirie pentru folosirea terenurilor şi sălilor de la Constructorul, pentru a mai recupera din restanţe, însă propunerea lor nu a fost acceptată. Complexul Constructorul, aflat într-o zonă centrală a Hunedoarei, care cuprinde şi cel mai vechi stadion din municipiu, s-a dezvoltat în anii 1950, iar în următoarele decenii aici au fost construite un teren de handbal, o sală de lupte şi una de box, o sală de sport cu 1.000 de locuri în tribune, mai multe terenuri de tenis şi un loc de antrenament pentru caiac-canoe. Echipa Constructorul activa în Divizia D şi a reprezentat timp de mai mulţi ani o pepinieră de fotbalişit pentru FC Corvinul.

ghelari

După 1989, la fel ca FC Corvinul, şi Constructorul Hunedoara, care a aparţinut Întreprinderii de Construcţii Siderurgice Hunedoara (ICSH), a intrat în declin. Secţiile clubului s-au desfiinţat treptat, în timp ce investiţiile în infrastructura bazei sportive au lipsit. În prezent, cei care mai ajung în incinta complexului din centrul Hunedoarei pot vedea un fost teren de handbal din bitum, crăpat de trecerea timpului, pe care şi-au făcut loc buruienile, şi un teren de fotbal neîngrijit, acoperit şi el de bălării, în care au crescut arbuşti. Echipa Constructorul s-a desfiinţat la sfârşitul anilor 2000, iar terenul de fotbal nu a mai fost dat în folosinţă altui club. Ruine au ajuns şi fostele săli de lupte libere şi greco-romane, lăsate goale după ce au fost folosite în trecut şi ca spaţii pentru o fabrică de încălţăminte. Parchetul sălii de sport s-a umflat, iar tavanul şi pereţii sunt scorojite, totuşi locul a rămas animat, sala fiind încă oferită în chirie celor care vor să joace fotbal. În sala Constructorul mai au loc competiţii de box, însă evenimentele sunt din ce în ce mai rare. În faţa ei, au rămas câteva tribune metalice, ruginite de trecerea timpului, care atrag căutătorii de fier vechi. Doar terenurile de tenis mai sunt într-o stare bună. Constructorul are însă avantajul important de a fi poziţionat chiar în centrul Hunedoarei.

Ciudăţeniile stadioanelor rurale

Declinul fotbalului hunedorean s-a resimţit şi mai intens în mediul rural. Comunele Ghelari şi Teliuc sunt unele dintre exemplele cele mai elocvente. Au stadioane ruinate de trecerea timpului care păstrează însă amintiri din vremurile în care minerii ocupau până la refuz locurile în tribunele de beton. Stadionul din Ghelari a rămas o pată de culoare printre arenele sportive din ţară, chiar dacă este mai tot timpul pustiu. În anii regimului comunist a fost amenajat pe un deal, deasupra livezilor şi gospodăriilor localnicilor, chiar în spatele unei biserici reformate, vechi de peste un secol. De-a lungul timpului, biserica a avut de suferit, după ce vitraliile dinspre arenă au fost sparte de mingile trase în timpul meciurilor. Mai multe dintre ferestrele aşezământului religios, cu tencuiala căzută şi pereţii crăpaţi, au fost zidite cu cărămizi. Astfel s-a rezolvat problema apropierii bisericii de fotbal. „Duminică aveau loc şi slujbe şi meciuri, astfel că oamenii care ieşeau din biserică rămâneau să vadă jocurile. Apoi, unii mergeau la birturi, care erau şi ele în apropierea stadionului”, povesteşte un localnic. Arena sportivă poate trece drept o curte a vechii bisericii, însă mai ciudat este că pe faţada clădirii stadionului au rămas, de zeci de ani, stema României comuniste şi „Secera şi Ciocanul”. Unii dintre localnicii din Ghelari privesc cu simpatie simbolurile epocii trecute. Înainte de 1990, în minele de fier din zona Ghelarului lucrau peste 2.000 de oameni. În aşezarea pe care comuniştii o voiau transformată într-un orăşel, s-au construit blocuri, cămine culturale, ateliere şi şcoli. Au venit să muncească aici oameni din toate zonele ţării, iar aşezarea a avut anii săi de prosperitate, în timpul regimului comunist”, îşi aminteşte, Ioan, un fost miner, din Ghelari, nostalgic după mina închisă definitiv în 2005. Arena „comunistă” este lăsată de izbelişte, la fel şi tribuna construită din dale de beton, degradată de timp şi de hoţii de fier vechi.

About Daniel Guta