Modul în care „a reuşit” Marea Britanie să se autoexileze din Uniunea Europeană va rămâne în istorie ca o întâmplare de pomină. Unei cacealmale politice a Londrei în jocul cu Bruxelles-ul i-au căzut victime, culmea, chiar englezii, care s-au lăsat îmbrobodiţi şi au votat exitul. A ieşit un fel de „victorie cu Doamne fereşte!” pentru că Boris Johnson şi Nigel Farage, principalii promotori ai Brexitului, nu le-au tras cu ochiul britanicilor avertizându-i că steagul debarcării din UE e doar o unealtă de şantaj în relaţia cu Bruxelles-ul şi de proprie propăşire politică.
Evident, rezultatul referendumului e o afacere de tip „lose-lose” (pierdere-pierdere, din eng.). Marea Britanie nu riscă atât dezintegrarea (o falsă teamă), cât lovituri economice în serie care îi vor declasa un timp indicii de performanţă. Dar UK e o piatră tare, nu mi-aş face probleme atât de mari în ce-i priveşte pe englezi şi Regatul Unit. Ceea ce pare azi o trăsnaie păguboasă, un referendum cu rezultat prostesc, s-ar putea să fie mâine un atu pentru UK, dacă Uniunea Europeană nu înţelege ce o loveşte şi nu se schimbă.
Prima impresie este că autorităţile de la Bruxelles trăiesc o decepţie mai mare că s-a pierdut Marea Britanie, decât autorităţile britanice că au pierdut Uniunea Europeană. E mostra unei frustrări extreme, în context, graba şefilor UE de a rade tot ce aminteşte europenilor de britanici începând cu limba acestora. Evident, chiar dacă joacă rolul „bărbatului fericit că i-a plecat nevasta îndărătnică”, Bruxelles-ul nu mai poate ascunde că are o mare problemă. Aşa nu mai merge! De prea mult timp, evoluţia noastră ca Uniune a ajuns la un punct mort. Nu mai putem decât să râncezim într-o rutină birocrată. Nu mai avansăm nici un pas de mult timp! Totul pare că devine pe zi ce trece tot mai complicat, mai fără sens, mai fără perspectivă. Dacă e ceva azi mai plictisitor, mai formal, mai ucigător de efuziuni, primul lucru care le vine oamenilor în minte este politica şi normele Bruxelles-ului. Dacă mai punem şi discriminarea pozitivă a migranţilor, sau suportarea datoriilor unor risipitori precum Grecia înţelegem că nu mai e decât un pas ca brexitul să devină o boală contagioasă letală pentru UE.
De acum înainte sunt doar două scenarii posibile. Unul ţine de adoptarea celor mai grele schimbări pentru care a sosit timpul. Răspunderea Bruxelles-ului este imensă în aceste momente, nu e nimic încă pierdut, dar de eficienţa politicilor sale imediate depinde viitorul UE, concept social, economic şi cultural care reprezintă cel mai ambiţios proiect construit vreodată în slujba cetăţeanului şi toleranţei, a prosperităţii, a democraţiei şi a păcii. Una din schimbările care se preconizează este aşa numita „Uniune Europeană cu două viteze”. Ce înseamnă asta? Simplist vorbind, conceptul presupune o federalizare a Europei pornind de la cele şase ţări fondatoare ale Uniunii: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburgul şi Olanda. Ulterior, după ce acestea vor forma un singur stat federalizat, pe rând, fiecare membru al Uniunii Europene va fi invitat să “se dizolve” în acesta. Conceptul e o provocare uriaşă, faţă de care revenirea UK-ului după exit pare un mizilic. Europa federală presupune existenţa deasupra instituţiilor politice, bancare, fiscale, de forţă şi justiţie ale fiecărui stat o suprastructură federală căreia îi sunt subordonate. O singură naţiune, la propriu, formată dintr-un puzzle de naţiuni. Aşa şi numai aşa Europa va putea fi gestionată unitar împiedicând excesele unor guvernări corupte, aşa şi numai aşa se poate face o dezvoltare armonioasă până la periferii, aşa şi numai aşa poate fi aruncat înapoi avântul ideilor naţionaliste care, ca regulă, au stat întotdeauna la baza sângeroaselor fraticide europene. În fine, doar în acest fel, Europa va avea o voce unică, dar puternică, în lume. Ca să funcţioneze acest Lego generalizat
de naţiuni, e necesar, dar poate nu suficient, ca marile puteri, Germania şi Franţa, să se abţină de la transformarea Europei într-o poveste cu ele pe post de câini într-o comunitate de căţei. Asta dacă reuşesc să uite că nu mai departe de acum 75 de ani Hans şi Jean îşi luau gâtul cu voioşie.
Şi ar fi bine să uite pentru că altă şansă nu mai are la acest moment istoric Uniunea Europeană. Adică UE va fi o federaţie sau nu va fi deloc. Iar dacă nu va fi deloc, nu îmi e greu să-mi imaginez ce soartă va avea o ţară ca România în context. E suficient să mă uit spre Ucraina.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.