Colţul cultural: Nomen Est Omen

Cu şase ani în urmă l-am cunoscut pe Mihai Plămădeală. A concertat atunci la Castelul Corvinilor cu ansamblul său Nomen Est Omen. După aceea ne-am întâlnit anual pe diferite scene din oraşele medievale, fiecare încercând să comunice cât mai multe lucruri interesante din perioada medievală – renascentistă. După cum veţi vedea în articolul de mai jos, activitatea lui, alături de a grupului pe care îl conduce, îl aşează printre puţinii pionieri ai muzicii vechi de la noi. Documentarea a fost realizată pe baza materialului trimis de Anca Dobre, membru al ansamblului.

Ansamblul de Muzică Medievală şi Renascentistă Nomen Est Omen a fost înfiinţat de Mihai Plămădeală în 1995 la Bucureşti. Prima apariţie publică sub acest nume a avut loc la Sighişoara, în cadrul Festivalului de Artă Medievală din vara aceluiaşi an. Componenţa s-a modificat în mai mult rânduri de-a lungul anilor, ca şi formulele instrumentale sau numerice (care au variat între cvartet şi septet). Componenţa actuală îi reuneşte alături de Plămădeală (instrumente de suflat) pe Adelina Grosu (voce), Anca Dobre (percuţie), Gisela Petrila (flaut) şi Iulian Anghel (chitară). Muzicieni invitaţi sunt Tania Nicolae (vioară) şi Cristian Sâpcu (fagot). Constant a fost şi este modul de abordare al literaturii muzicale pe baza căruia este alcătuit repertoriul formaţiei.

Încă din perioada timpurie, Nomen Est Omen propune un concept intitulat “Noua muzică veche”, ce are la bază interpretarea compoziţiilor medievale şi renascentiste cu instrumente acustice actuale. Armonia şi structurile modale sunt păstrate în varianta recuperată din documentele perioadei, variaţiunile şi improvizaţiile formaţiei constituindu-se în ghilimele pentru respectivele citate “istorice”. Până în 2012, Nomen Est Omen a realizat douăsprezece albume de studio sau concert (între care trei compilaţii tematice cu piese remasterizate şi bonus track-uri), a susţinut sute de concerte în ţară & străinătate şi a beneficiat de nenumărate difuzări la televiziune şi radio. La acestea se pot adăuga ilustraţiile sonore pentru o sumă de filme artistice şi documentare, furnizarea muzicii pentru piese de teatru sau spectacole. În paralel cu activitatea scenică, membrii ansamblului susţin conferinţe, cursuri, seminarii sau workshop-uri despre arta, cultura şi civilizaţia Evului Mediu şi Renaşterii, sub egida Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen. Nomen Est Omen este o expresie latină care se traduce prin “numele înseamnă (determină) destinul”. Acest titlu a fost ales de către Mihai Plămădeală pentru viitoarea formaţie cu cinci ani înainte de a o înfiinţa, fiind inspirat din literatura de specialitate a lui Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu. Ideea adoptată este aceea că nimic nu este întâmplător pe lume, că lucrurile sunt unite prin legături invizibile şi că destinul este sinonim cu împlinirea sa.

Conceptul – “Noua Muzică Veche”

Piesele din repertoriul Nomen Est Omen au fost compuse în perioade istorice şi spaţii geografice diferite. Formaţia nu pretinde în ceea ce face că vine din Evul Mediu sau omul de astăzi ar accepta acest punct de vedere. Nu încearcă să se încadreze într-un curent sau tendinţă pentru a se racorda la o idee preexistentă, ci se adresează auditoriului mai degrabă în ideea de a crea o nouă categorie de public.
Prin spectacolele, albumele şi workshop-urile sale, ansamblul îşi propune să demonstreze identitatea dintre rigoarea interpretativă şi claritatea empirică, dintre precizia formală şi caracterul practic. Esenţială este comunicarea pe coordonate culturale între oameni. În acest sens, Plămădeala & Nomen Est Omen (Bucureşti) sunt prieteni spirituali cu Mircea Goian & Huniadi Cantores (Hunedoara), cu Marcel Sâpcu & Lupus Dacus (Arad) şi, în mai redusă măsură, cu Claudiu Conţiu & Aeternum (Sibiu).

Fiecare album, concert, clip sau emisiune “marca” Nomen Est Omen din perioada timpurie s-a dorit (şi a fost) un pas distinct, caracterizat prin căutarea direcţiei şi identităţii sonore. În proiectele de atunci au fost incluse elemente de jazz (pe o linie inspirată de audiţia albumului Rosenfole – Agnes Buen Garnĺs / Jan Garbarek), de muzică celtică (a la Alan Stivel), irlandeză (Clannad, Enya), sami & scandinavă (Mari Boine Persen, Hedningarna) sau ethereal neoclassical world music (Dead Can Dance). A fost o perioadă în care apariţiile publice pendulau între scene şi pub-uri.

Pentru a delimita zonele stilistice abordate, Mihai Plămădeală a fondat alte câteva formaţii “paralele” de “traditional electro world music”, dintre care Planxty Burke (1998) şi Body In Pieces (2000), proiecte abandonate după primele concerte şi reactivate ocazional (ca şi Terpsichore Ensemble) între 2002 – 2012. Dincolo de toate încercările şi experimentele (pornind de la componenţă, gen, repertoriu şi până la imagine scenică) cel mai important fapt a fost că formaţia a devenit “cap de afiş” pe scena festivalieră a muzicii medievale şi renascentiste din România. Trei ani de la prima apariţie, Nomen Est Omen concerta la New York şi Washington cu un astfel de repertoriu. Turneul din Italia din decembrie 2011 închide în prezent bucla unei spirale evolutive, iar povestea este în plină desfăşurare.

Închei cu precizarea că amatorii de muzică veche pot trăi momente de împlinire spirituală urmărind grupul Nomen Est Omen, prestaţia muzicienilor slujiind convingător proiectul de promovare a muzicii vechi în România şi nu numai.