Saptamâna în presa locală

Articolul a fost vizualizat de 682 ori

Gazeta de Dimineaţă

Mihaela Mihai

Dacian Cioloş vrea abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului. Planul, terminat până la finalizarea mandatului

Premierul României, Dacian Cioloş, a afirmat, luni, la Forumul Administraţiei Publice Locale, că e nevoie de abordări integrate de dezvoltări regionale pentru mai multe zone ale ţării, printre care şi Valea Jiului, acestea urmând a fi finalizate până la terminarea mandatului actualului Guvern.

Potrivit premierului, se observă deja că investiţiile economice se concentrează din ce în ce mai mult în regiunile care deja sunt dezvoltate.

”Dacă nu venim cu o abordare integrată şi vizionară asupra dezvoltării teritoriale a României, riscăm ca în câţiva ani de zile, chiar dacă la nivel macro vom avea o dezvoltare economică bună, aceasta să fie inechilibrat repartizată între diferitele regiuni ale ţării”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Potrivit sursei citate,  se iau în calcul proiecte cu finanţare integrată, care să aducă mai multă claritate şi mai multă simplificare.

”În acest context, şi pe baza experienţei Proiectului de dezvoltare integrată teritorială ITI, în Delta Dunării, vrem să ne gândim la astfel de programe specifice integrate. Chiar dacă nu o să reuşim, probabil, până la sfârşitul anului să construim noi ITI-uri sau noi instrumente teritoriale integrate de dezvoltare, aşa cum avem în Delta Dunării, dar cel puţin să venim cu o abordare integrată a unor ghiduri de măsuri la care să puteţi depune proiecte. Ne gândim, în primul rând, pentru câteva regiuni prioritare, vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis şi înainte de alegerile locale. Dar şi pentru Roşia Montană, care a suscitat multe discuţii. Vrem să venim nu doar cu reguli şi cu constrângeri, dar şi cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă. Deci, pentru aceste trei zone-teritorii – Valea Jiului, zona Moldovei, Roşia Montană – intenţia noastră este ca, până la sfârşitul mandatului, să vă propunem, sigur, împreună cu dumneavoastră, cu localnicii, abordări integrate de dezvoltare teritorială, care să pună împreună atât fondurile europene, cât şi resurse de la bugetul de stat, pentru a vă putea finanţa proiectele”, a mai spus Dacian Cioloş.

În aprilie, premierul Dacian Cioloş promisese, potrivit fostului primar al Petrilei – Ilie Păducel – o comisie formată din miniştri care să analizeze problemele Văii Jiului.

”Legat de Uricani, Petrila şi zona Văii Jiului, o să vină domnul vicepremier şi, o să văd, poate şi cu ministrul economiei, al energiei, cu ministrul fondurilor europene, pentru că am avut deja o discuţie cu câţiva miniştri în guvern. (…) Eu asta vă pot promite, că o să trimit o echipă de miniştri acolo, cu secretar de stat dacă e nevoie, şi să avem discuţii atât cât e nevoie şi, în funcţie de ceea ce ne mai permit acum legislaţia, regulamentele europene, să vedem cum putem să vă asigurăm, domnule vicepremier, o parte din fonduri, din alocări şi pe POR, poate şi pe programul de capacitate administrativă umană. Deci vă promit că continuăm discuţiile şi vedem cum putem canaliza fonduri, numai proiecte să fie şi poate că găsim împreună şi proiecte”, spunea la acel moment primul ministru, Dacian Cioloş.

Săptămânile au trecut, miniştrii nu şi-au făcut însă apariţia în Valea Jiului.

Mai mult, cel mai mare agent economic al judeţului, Complexul Energetic Hunedoara, a intrat a doua oară în insolvenţă, situaţia societăţii fiind una pe muchie de cuţit. Nici mult trâmbiţatele investiţii în turism, mai toate în atenţia DNA-ului, nu şi-au dovedit utilitatea, acest sector care s-a dorit a fi o alternativă la minerit rămânând unul sezonier.

http://gazetadedimineata.ro/breaking-news/dacian-ciolos-vrea-abordare-integrata-pentru-dezvoltarea-vaii-jiului-planul-terminat-pana-la-finalizarea-mandatului/

 

Glasul Hunedoarei

Ciprian Iancu

Asocieri intercomunitare „da”, desfiinţări de primării „ba

 

Premierul Dacian Cioloş relansează ideea reformei administrative. Edilii hunedoreni sunt însă sceptici când vine vorba de desfiinţarea unor primării. Aceştia acceptă însă ideea asocierilor voluntare între unităţile administrativ-teritoriale.

Ieri, la Forumul Administraţiei Publice Locale, premierul Dacian Cioloş a afirmat că există numeroase disfuncţionalităţi între administraţia publică centrală şi cea locală, motiv pentru care reforma administrativă trebuie făcută la ambele niveluri.

„Asocieri voluntare”, apoi unificări

„Ne gândim în primul rând să stimulăm asocierile intercomunale care pot deveni în timp soluţii viabile la această problemă a fragmentării, asocieri intercomunale cu o legislaţie mai clară, cu reguli mai clare şi privind responsabilitatea participării în cadrul asociaţiilor de dezvoltare intercomunală. Am auzit din partea multora dintre dumneavoastră că apar probleme atunci când mai multe comune, oraşe se asociază într-o astfel de structură, lansează proiecte în comun, după care unii dintre membri decid să părăsească structura şi ceilalţi rămân cu proiectele în aer”, a declarat Dacian Cioloş. În opinia sa, o soluţie ar fi asocierea voluntară a mai multor comune, sau chiar oraşe, pentru utilizarea mai eficientă a resurselor financiare, dar şi pentru accesarea de fonduri europene.  „După câţiva ani de voluntariat, să vedem ce măsură putem formaliza într-un cadru mai precis al acestei structuri”, a adăugat Dacian Cioloş.

Ciprian Achim: „În judeţul Hunedoara, unificările sunt imposibile”

Comuna Lelese este o unitate administrativ-teritorială relativ întinsă, dar cu o populaţie de sub 1.000. Primarul comunei, Ciprian Achim, spune că asocierile trebuie încurajate, însă dispariţia primăriilor va însemna, practic, dispariţia comunităţilor rurale din comunele vizate de reforma administrativă: „În judeţul Hunedoara, unificările de comune sunt imposibile. Iarna, până desface drumul spre Lelese Primăria Teliuc, să zicem, durează zile-ntregi. Atunci omul din Lelese va spune «De ce să mai stau aici, dacă ambulanţa nu poate veni?!». Administraţia trebuie să meargă cât mai aproape de om, nicidecum să se depărteze de el. Au mai încercat ei să ne determine să ne «asociem voluntar», chipurile, cu ani în urmă, când au desfiinţat posturile de poliţie comunale, iar poliţiştii din Teliuc trebuiau să facă zilnic ronduri de sute de kilometri la Lunca Cernii, Ghelari, Lelese şi Cerbăl. Unde-i economia?!”. Ciprian Achim este însă de acord cu ideea asocierilor voluntare, iniţiative care pot fi făcute în special în serviciile prestate de primării: „Primăriile din Ţinutul Pădurenilor pot avea trei – patru angajaţi permanenţi şi 10 – 12 angajaţi care să presteze servicii pentru mai multe comune. De exemplu, nu mai ţine fiecare primărie un inginer angajat pentru autorizaţiile de construcţie, care are treabă doar o dată pe lună, ci patru – cinci primării se folosesc de serviciile unui singur inginer. Da, ne putem asocia şi pentru asta, dar şi pentru un internat şcolar, pentru a susţine un birou notarial comun şi pentru anumite proiecte”.

Emil Rîşteiu: „Periferiile sunt neglijate”

Nici ideea unificării administrative a oraşelor nu este primită foarte bine. În Valea Jiului, acestea sunt, practic, lipite unul de celălalt. În centrul judeţului se vorbeşte de aproape 10 ani de o conurbaţie Deva – Hunedoara – Simeria – Călan. Unificarea administrativă a celor patru oraşe nu este însă privită cu optimism de primarul Simeriei, Emil Rîşteiu: „Dacă am avea o singură administraţie care să fie şi corectă, nu ar trebui să fie probleme. Experienţa a arătat însă că periferiile sunt neglijate, iar în cazul unei unificări administrative, Simeria ar deveni o periferie a Devei. Cred că ideea asocierii pe ideea conurbaţiei, cu o administraţie mai largă, ar fi cea de urmat. Dacă această asociere funcţionează bine vreme de câţiva ani buni, abia după aceea se poate relansa şi ideea unificării administrative”.

http://glasul-hd.ro/asocieri-intercomunitare-da-desfiintari-de-primarii-ba/

 

 

Servus Hunedoara

Diana Mitrache

Ecologiştii împiedică lucrările din Defileul Jiului

Mai multe organizaţii de mediu din ţară vor să blocheze proiectul de modernizare a Drumului Naţional 66 Defileul Jiului Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Nu sunt de acord cu ceea ce se petrece în zona Mănăstirii Lainici, iar drumarii organizează tot felul de şedinţe de lucru cu rangerii Parcului Naţional Defileul Jiului ca să cadă de acord cu privire la modul cum se va organiza acolo activitatea şi să stabilească date cu privire la cât de sigur va fi drumul pentru şoferi, pietoni, dar şi animalele sălbatice pe care ecologiştii le protejează în drumul lor de adăpare în Jiu.

Ecologiştii au trimis o solicitare care vizează modificarea proiectului privind construirea unei parcări în zona Mănăstirii Lainici. În prezent, parcarea se află vizavi de Mănăstire, iar noul proiect prevede derocări şi devierea drumului. Reprezentanţii Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional „Defileul Jiului“, dar şi ai unor organizaţii nonguvernamentale, au solicitat Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale să modifice proiectul de modernizare a Drumului Naţional 66, pe tronsonul Bumbeşti Jiu – Petroşani. Aceştia vor construirea unor tunele şi scări suspendate în zona Mănăstirii Lainici pentru a nu fi afectată zona naturală. Drumarii spun, însă, că lucrurile vor intra în normal, după mai multe runde de negocieri, care se poartă în aceste zile. „Eu sunt sigur că, până la urmă, se va găsi înţelegere şi din partea Consiliului Ştiinţific de la Parcul Naţional Defileul Jiului. Vom reuşi să modernizăm acea porţiune de drum şi să crească siguranţa participanţilor la trafic. Vrem să translatăm drumul din zona mănăstirii, pe partea opusă şi parcarea să ajungă pe partea mănăstirii. Au fost tot felul de păreri, cu tuneluri şi singura varianta este să mutăm parcarea pe partea opusă”, a precizat Ion Tudor, şeful districtului CNADR Gorj.

Mai mult, drumarii spun că s-au înţeles de fiecare dată cu cei de la mediu şi speră ca situaţia să fie lămurită în cel mai scurt timp. „Ne-am bucurat foarte mult de sprijinul specialiştilor de la Agenţia Naţională de Mediu, de la Parcul Naţional Defileul Jiului şi toţi am avut de câştigat din acordul de mediu încheiat, lucru ce s-a respectat, ba chiar şi cu noutăţi acolo unde erau trecătorile pentru animalele care veneau la Jiu şi s-au pus parapeţi. Sigur, a fost imperios necesară montarea parapeţilor, fiind vorba de protecţia participanţilor la trafic”, a mai adăugat Ion Tudor.

Deocamdată, drumarii nu au obţinut avizul pentru întreruperea circulaţiei rutiere în Defileul Jiului, pentru a face lucările necesare, însă spun că o vor face în câteva zile.

http://www.servuspress.ro/ecologistii-impiedica-lucrarile-din-defileul-jiului_127959.html

 

Mesagerul Hunedorean

Maximilian Gânju

Administraţia din Haţeg evaluează pagubele produse de furtună

 

Stricăciunile de pe domeniul public produse de furtuna care a lovit duminică după amiază oraşul Haţeg vor fi suportate din bugetul local. Cele produse pe proprietăţile private vor fi despăgubite de societăţile de asigurări acolo unde există poliţe care să acopere daunele, ori ajutoare de la bugetul de stat, chiar dacă şansele de a le obţine sunt mici.
Potrivit viceprimarului localităţii Haţeg, Viorel Demian, furtuna de duminică a distrus nouă acoperişuri ale unor imobile, printre ele şi blocuri de locuinţe, 12 maşini au fost avariate şi mai multe curţi şi grădini acoperite de viituri. „Acum suntem suntem în proces de evaluare a pagubelor de pe domeniul public. Acum strângem reclamaţiile şi de la oameni. Ce este pe domeniul public am început să reparăm, lucrăm în parcuri, la gardurile din zona centrală care au fost rupte, la grădiniţa cu program prelungit. Am vorbit şi cu domnul subprefect şi şansele sunt zero de a primi ceva bani”, a mai declarat viceprimarul localităţii.
Furtuna care s-a abătut asupra localităţii Haţeg a provocat şi o viitură, iar apa a ajuns până în centrul oraşului. Familiile afectate au suferit pagube importante şi culturile distruse, iar oamenii spun că au mai trăit ceva asemănător în 1977, când o viitură pornită de pe dealurile Haţegului i-a inundat, însă nu a fost atât de puternică. Urgia a lovit şi în satele Subcetate, Covragi, Bucium, Bretea Română şi Balomir. În oraşul Haţeg au fost afectate alte 10 acoperişuri, cinci autoturisme avariate şi 25 de curţi şi beciuri inundate.
În urma furtunii, la nivelul ISU Hunedoara s-a dispus ridicarea capacităţii operaţionale, iar în acţiunile de intervenţie au fost angrenaţi doi ofiţeri, 80 subofiţeri, precum şi autospeciale de intervenţie, motopompe, motoferăstrăie şi accesorii de primă intervenţie. Pompierii a muncit şi pe parcursul nopţii pentru a scoate apa din gospodăriile localnicilor.

http://www.mesagerulhunedorean.ro/administratia-din-hateg-evalueaza-pagubele-produse-de-furtuna/

 

 

Tags: , ,

About Administrator