Şoselele interbelice ale Hunedoarei, răscumpărate cu saci de porumb

Infrastructura pe vremea regelui

Relatări aparte despre proiectele de infrastructură rutieră din judeţul Hunedoara sunt oferite în documentele păstrate la Arhive. Drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost construit de localnicii plătiţi în vagoane de porumb. S-a lucra chiar şi pe datorie, pentru ca proiectul să fie dus la bun sfârşit. În anii interbelici, şoselele Hunedoarei erau proaste şi periculoase, însă în zona de munte lua fiinţă un megaproiect, Transalpina.

Porumbul era „moneda” cu care erau plătiţi sătenii care au lucrat la sfârşitul anilor 1930, la construcţia şi repararea drumurilor din judeţ, în urmă cu opt decenii, potrivit documentelor păstrate în Arhivele Naţionale, din judeţul Hunedoara.La începutul anului 1938, Ministerul Agriculturii, Domenilor şi Cooperaţiei aducea la cunoştiinţă Ministerului Lucrărilor Publice că a repartizat 30 de vagoane de porumb pentru Hunedoara, care trebuia să fie folosit doar pentru plata localnicilor care lucrau la drumuri. Prefectura Hunedoarei era înştiinţată de minister că porumbul trebuia acordat ca plată drumarilor.„Cum parte din porumb va fi distribuit populaţiei rurale, drept plată a lucrărilor ce se vor executa pe drumurile din cuprinsul judeţului, vă rugăm să binevoiţi a lua înţelegere cu domnul prefect al judeţului şi de comun acord să întocmiţi tabloul lucrărilor ce se vor efectua pe drumurile judeţene şi comunale”, informa Ministerul Lucrărilor Publice, într-o adresă trimisă Societăţii Judeţene de Drumuri, păstrată la Arhivele judeţului Hunedoara.

Localnicii au lucrat pe datorie

Documente aparte prezintă povestea construcţiei drumului care lega satele Costeşti şi Orăştioara de Sus, un traseu care îi duce astăzi pe turişti spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia. În anul 1938, amenajarea drumului spre locurile antice din Munţii Orăştiei a fost răscumpărată cu cinci vagoane de porumb. Cerealele care au fost distribuite localnicilor din zona Orăştiei, pentru a construi drumurile, s-au dovedit insuficiente. Oamenii s-au plâns Prefecturii, iar ca răspuns la sesizările lor, Ministerul Lucărilor Publice a trimis o altă adresă Serviciului Judeţean de Drumuri şi Poduri Hunedoara şi Prefecturii Hunedoara, prin care informa că va mai suplimenta costul lucrărilor cu trei vagoane de porumb. Localnicii erau informaţi să nu oprească lucrările, ci să muncească în contul porumbului care urma să ajungă în Hunedoara şi a celui pe care l-au primit între timp. „Vom da ajutorul la munca publică la drumuri cu toţi locuitorii, dar întâi să lucreze numai aceia care au primit porumb”, informa Prefectura Hunedoarei, într-o notă din 1938, păstrată în Arhivele judeţului Hunedoara.

Arhivele judeţului consemnează cazuri în care sătenii, nemulţumiţi de remuneraţia în natură, refuzau să accepte sfaturile specialiştilor drumari şi trasau drumurile aşa cum considerau ei. În alte cazuri, împărţirea porumbului adus cu vagoanele în Hunedoara isca scandaluri între săteni. Preţul construirii acestor drumuri era, totuşi, incomparabil mai mic faţă de costul din prezent al investiţiilor în infrastrastructură.

Primele indicatoare din oraşe, în anii 1940

Documentele vremii arată că, în general, drumurile pe care hunedorenii circulau la începutul anilor 1940 erau aproape inaccesibile şi ofereau motive de temeri puţinilor şoferi care le foloseau, nu doar din cauza infrastructurii, dar şi a bandelor de tâlhari care pândeau în locurile izolate. Doar persoanele înstărite îşi permiteau să deţină autoturisme şi tot ele erau ţinta jefuitorilor. În oraşe ca Deva şi Hunedoara, starea drumurilor din anii 1940 era deplânsă, potrivit documentelor de la Arhivele judeţului Hunedoara. „Puţine sunt străzile oraşului nostru care au un aspect omenesc. Datorită faptului că oraşul este foarte umblat, noroiul de pe străzile nepavate este adus în centrul oraşului, care are, mai ales în urma ploilor, un aspect de mahala. Propunem deci pavarea mai multor străzi”, se arată într-o informare de la Primăria Hunedoara, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara.

Primele indicatoare rutiere în serie, din Deva, au apărut pe marginea străzilor, la începutul anilor 1940. Potrivit notelor de la Arhivele judeţului, în anul 1942 Ministerul Afacerilor Interne a trimis Primăriei Deva un ordin prin care îi făcea cunoscut faptul că au fost comandate primele indicatoare rutiere pentru semnalizarea oraşului, care trebuiau plătite de administraţia locală. Indicatoarele urmau să fie executate la o şcoală din Deva, din tablă şi lemn, iar costul achiziţiei lor urma să fie acoperit de primărie.„În preţurile arătate nu sunt cuprinse facerea gropilor şi transportul stâlpilor şi tablelor de la şcoala ce execută fixarea la locurile de fixare”, precizau reprezentanţii ministerului. Primăria Deva avea nevoie de 52 de indicatoare rutiere, pe care urma să le achiziţioneze cu 145.000 de lei: table comunale de orientare duble, simple, table C.F.R. păzite, indicatoare de circulaţie oprită pentru toate vehiculele, de interzis a parca, întrecerea interzisă, intrarea interzisă, sens unic, interzis a opri şi loc de parcare. „Serviciul tehnic al oraşului Deva se obligă a lua răspunderea pentru orice stricăciuni sau dispariţia acestora, înlocuindu-le pe cheltuiala comunei”, răspundea Primăria Deva, în adresa înaintată ministerului după recepţia lucrărilor.

Vandalii, pedepsiţi cu închisoarea

Indicatoarele rutiere au fost montate pe străzile Devei, iar pentru a preveni vandalizarea lor, administraţia locală trebuia să ia măsuri. Ministerul de Interne trimitea primăriei mai multe afişe, care trebuiau amplasate în cele mai vizibile locuri din oraş, „pentru ca să poată lua la cunoştinţă întreaga populaţie de importanţa mare ce se dă operei de semnalizare a drumurilor şi totodată sancţiunile ce decurg în caz de nerespectarea decretului lege din 1942, privind controlul, îngrijirea şi păstrarea semnalelor de pe drumuri, atât pentru minori cât şi pentru cei majori”, se arăta într-un ordin al Prefectului Judeţului Hunedoara, de la acea vreme.Prefectura mai solicita administraţiei locale „să se extragă din Decret articolele care privesc populaţia şi să se aducă la cunoştinţă prin batere de tobă sau prin alte mijloace ale comunei”. Potrivit decretului semnat de Mareşalul Antonescu, care trebuia făcut cunoscut populaţiei, cei care erau prinşi vandalizând semnele rutiere montate pe străzile Devei erau pedepsiţi cu până la trei luni de închisoare, la care se adăuga plata pentru înlocuirea indicatoarelor.

Megaproiectul de infrastructură al anilor 1930

Transalpina, unul dintre cele mai fascinante drumuri din zona judeţului Huendoara, a fost construit în anii 1930, din ordinul regelui Carol al II-lea. Potrivit mărturiilor vremii, pentru stabilirea traseului drumului, primul-ministru Gheorghe Tătărăscu a plecat pe munte de la Novaci la Lotru, însoţit de 20 de călăreţi din Novaci. În urma acestei acţiuni, Gheorghe Tătărăscu a inaugurat lucrările de construcţie a drumului pe platoul Novaciului. Lucrările decise de rege au avut loc în perioada 1934-1939. La inaugurarea drumului, în anul 1939, a participat şi regele Carol al II-lea, însoţit de viitorul rege Mihai I, precum şi primul-ministru Gheorghe Tătărescu şi soţia sa Arethia. Aceştia au parcurs întregul traseu al drumului la bordul unei maşini de teren, la volan aflându-se chiar regele Carol al II-lea. După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de Drumul Regal sau Drumul Regelui, care a înlocuit denumirea populară de Poteca Dracului.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puţin întreţinut.