Drumuri de leandri înfloriţi, mirosul plin de miere, strălucirea marmurei ridicate din mare, porţi albastre şi case albe, parfumul condimentelor, dogoarea amiezii, acoperişuri zbârlite de piatră, cerul care mulge lumină între răsărit şi apus, plaje fierbinţi, aerul umed al ţărmului, praful, corul cicadelor, aromele leneşe ale prânzului şi ispitirea cinei târzii din noapte, muzica şi glasul aspru al vieţii, cupele înrourate de rezină, livezile picurate în ulei, epiderma sărată, aripile pescăruşilor şi poezia mării. Aşa e Thassos. Crezi că pleci către o insulă şi, dacă apuci drumul cu inima, ajungi în rai. 
Se spune că trebuie să stai aproape de ceea ce te face să te simţi viu. Marea e minunată aici în Skala Potamia, “ţărmul de aur” din Thassos, cea mai nordică şi mai fertilă insulă din Marea Tracă. Îţi scufunzi adânc degetele în nisipul Egeei şi te învălui în valurile domoale ale mării. Laşi în urmă auriul plajei şi priveşti neţărmuitul azuriu din faţă. Sunt sute de persoane în jur, care punctează luciul apei: copiii chiuie, braţele înotătorilor înalţă jerbe de stropi, zmeie viu colorate leagă marea de cer. E inundaţie de fericire şi, în liniştea sufletului, respiri, cu nesaţ, eternitate. A simţit-o şi scriitorul american Henry Miller: „Lucruri minunate ţi se întâmplă în Grecia – lucruri minunat de bune care nu ţi se pot întâmpla nicăieri pe pământ.” Cred că vezi aici, mai bine decât oriunde, că, din asprimea lumii, se pot ridica măreţii care dăinuie, că viaţa îşi poate păstra ritmul domol şi în 2016, că libertatea ţi-o iei singur, iar momentul de fericire ori tristeţe e partea ta din sufletul Pâmântului. Dintre toate locurile Greciei, Thassos poartă cele mai faine culori: cerneala adâncurilor, albul strălucitor al marmurei, azuriul înaltului, aurul plajelor, căldura lemnului, verdele coastelor împădurite şi turcoazul valurilor. Este cunoscută drept „insula de smarald” şi a devenit insula cu cel mare grad de revenire al turiştilor care vizitează Grecia. I se spunea „Athena Nordului”, un loc clădit pe cea mai albă marmură din lume, unde anticii exploatau aur, vestit pentru pădurile de pin de unde albinele adună mierea. Herodot povestea că insula şi-a luat numele după fiul regelui fenicean Arginor, pe care îl chema Thassos şi care a ajuns aici în căutarea surorii sale Europa, răpită de Zeus.
Băi, de fericire
Situată în golful Kavala, insula este cea mai apropiată de Grecia continentală, la doar opt kilometri. După mai bine de o mie de kilometri cu maşina şi 14 ore de drum de la Deva, te îmbarci pe ferry-boat. Aici, spectacolul este dat de pescăruşi şi rândunicile de mare care se avântă şi îţi smulg din palmă mâncarea – pe vapor se vând pungi cu pufuleţi extrem de condimentaţi, pe care turiştii s-au obişnuit să îi întindă păsărilor care urmează îndeaproape ferry-boat-urile. Ajuns pe uscat, admiri portul cu zecile de bărci de pescuit sau vase ale turiştilor, apoi iei drumul staţiunii – Skala Potamia, cu plaja ei al cărei nume Xrisi Akti înseamnă “Ţărmul de aur”. Odată ajuns, uiţi de oboseala drumului – te avânţi către mare să îţi revendici prima porţie de fericire. Scăldat în briză şi în valuri, începi să simţi vacanţa. Cu gustul sării pe trup, îţi laşi privirea să se desfete cu curcubeul de culori al ţărmului, iar mirosul îţi face drum către tavernele de pe malului mării. Grecia îţi hrăneşte foamea de frumos cu siturile ei arheologice, cu arhitectura actuală sau tradiţională şi te răsfaţă cu excelentele bucate, savurate în ritmuri greceşti. Preferata noastră e Taverna Korali, unde proprietarul Sakis Moshidis se grăbeşte să îţi aducă meniul în româneşte.
Grecii ştiu să-i primească pe români ca nimeni alţii. E în firea lor să te poftească cu drag alături de ei, să îţi vorbească frumos, să te îndrume şi să-ţi stârnească surâsul. Dacă nu mă credeţi, citiţi-l pe Miller: “Oriunde te-ai afla în Grecia, oamenii se
deschid ca florile. Cinicii vor spune că aceasta se datorează faptului că Grecia este o ţară mică şi grecii sunt avizi să aibă vizitatori şi aşa mai departe. Eu nu cred. Am mai fost în ţări mici şi multe din ele mi-au lăsat impresia contrarie. Grecia nu este o ţară mică – este impresionant de vastă. Nicio altă ţară nu mi-a dat senzaţia aceasta de grandoare.”
România din Thassos
La Korali, cu Sakis, ai şi buna dispoziţie în meniu. E paradisul gurmanzilor, cu zeci de recomandări chiar şi pentru cei care ocolesc carnea sau fructele de mare. Salata Cesar e un răsfăţ ca nicăieri, salata de vară e completată de bucăţi delicioase de brânză halumi la grătar, iar legume precum roşiile, ardeii, dovleceii şi vinetele sunt preparate în aşa fel încât nu te lasă sufletul să laşi ceva în farfurie. Crema de brânză picantă e vis! Apa (în sticle aburinde) şi pâinea (prăjită pe grătar, cu ulei de măsline şi usturoi) sunt gratis şi, la final, primeşti şi desertul din partea casei – fructe sau prăjituri. Ai şi cu cine povesti – unul dintre băieţii care servesc la tavernă, Daniel Munteanu, este “transferat” din Bucureşti. Îi este dor de casă şi de fetiţa sa, dar n-are ce face – angajatorul din Thassos i-a oferit cazare, masă, un salariu bunicel, plus bacşis: “Lucrez în fiecare zi de la 11 până pe la 15, apoi am pauză şi mă întorc pe la 18, când muncesc până la miezul nopţii, când pleacă clienţii. E OK programul şi ies bani mai mulţi decât în ţară.” Nu e singurul român cu care apuci să povesteşti – de fapt, faţă de acum doi ani, Thassos-ul pare invadat de neamul de acasă. Pe plajă, ai noştri se aud cel mai bine şi uneori chiar prea tare. Unii au lanţuri groase la gât, strigă “Lenuţăăă!!!” şi scriu pe malul mării, în nisip: “I love Bacău”. Româncele se dau în vânt după mănăstiri, partenerii lor adoră să folosească tonul poruncitor de şefi absoluţi ai şezlongurilor – nu au deloc firescul nordicilor, de exemplu, care vorbesc liniştiţi şi negociază simplu cu chinezii care fac masaje sau africanii care se oferă să-ţi împletească pe loc brăţări din fire colorate, pe care le numesc “Hakuna matata”. Îţi spun povestea lor, una a sărăciei crunte şi te îndeamnă să porţi mereu brăţara de trei euro, al cărei nume s-ar traduce “no worries” (fără griji – n. red.). Pe plajele private, o consumaţie de 7 euro este îndeajuns pentru a închiria toată ziua două şezlonguri cu umbreluţe mari din lemn şi papură.
Supliment la fericire
De oriunde, peisajele sunt spectaculoase: apa ca o imensă întindere de safire care capătă nuanţe groase de cerneală cu cât te îndepărtezi de ţărm, brâul alb al nisipului sau pietrelor de marmură ori coamele coastelor împădurite. Şi, dacă mai ai şi o bărcuţă la îndemână, pe insulă, ai supliment la fericire! La sfârşitul primei luni de vară, după vreo trei săptămâni de caniculă, apa are vreo 26 de grade. Aşa că, de cu zori şi până-n seară, este marea bălăceală! Te bucuri de lucrurile cu care natura te înconjoară. Lumina Greciei îţi deschide ochii, te obligă să recunoşti farmecul primitiv al vieţii, să primeşti soarele, să te bucuri de mare şi de fiece clipă ridicată după răsărit. Momentul înălţării Soarelui se petrece într-o linişte atât de mare încât crezi că auzi inima lumii în zvâcnetul valurilor, iar totul se scăldă în lumina trandafirie. Răsăritul e timpul meu preferat în Grecia: măreţia momentului când cercul de foc îţi iese în cale, culorile vii pe care Apollo le întinde peste apă, nuanţele de cupru ale valurilor care se sparg în nisipul cu reflexe de aur. E acea clipă unică când simţi cu adevărat ce dar minunat e fiecare zi. “Soarele este omul care se străduieşte să iasă înspre o altă lumină. Lumină din lumină, calvar din calvar. Cântecul pământului…”, scrie Henry Miller în “Colosul din Maroussi”. Dar Grecia e frumoasă în orice moment al zilei şi al nopţii. Culorile, care aduc aminte de tricolor, se dezlănţuie în amurg. Cerul capătă nuanţele dramatice când soarele se întoarce către celălalt capăt al lumii. Şi, prin Portul Thassos, din Limenas, capitala insulei, hoinăreşti printre lumini, umbre, veliere şi catamarane…
Grecia, patria vacanţelor minunate
Unii stau la soare, alţii pe terase, noi am stat în apă şi în barcă! Şi am căpătat nişte amintiri grozave… Până şi furtunile le simţi altfel aici, fără grijile de acasă – o ploaie de jumătate de ceas poate umple străzile de apă, însă culorile amurgului după ploaie sunt adevărate picturi monumentale. Un cod portocaliu de vremea rea poate aduce rafale de vânt care în două minute zboară prosoapele, ia jucăriile şi întoarce pe dos umbreluţele din textile. În apă, scapi de valurile de nisip ridicate în aer şi savurezi momentul. Ba chiar îţi vine să strigi precum Regele Lear: “Suflaţi voi vânturi şi umflaţi-vă obrajii!”. Lângă mine, copiii bălai ai unor suedezi se distrează teribil şi chicotesc când vântul ridică valuri care ne izbesc, îmbrăcând trupurile în spumă. Pe barca pneumatică, furtuna se simte precum o herghelie nărăvaşă – un braţ de apă puternic care te ridică şi apoi te lasă să cazi şi să te loveşti de mare. E viaţa răscolită din străfunduri, bucurie pură! “Nu trebuie să vă faceţi probleme cu furtunile – vara, cele mai multe vin dinspre nord şi, până ajung la noi îşi pierd din putere şi abia pot trece muntele. Iarna e mai problematic, când furtumile vin dinspre mare”, ne explică Nikos Matrakas, gazda binevoitoare de la Hotel Ostria, un loc amenajat pe placul celor care adoră terasele de lemn ferite de văzul străzii cu perdele înmiresmate de iasomie. Unde mai pui că Nikos îţi dă voie să şezi cât pofteşti în curtea interioară, pe iarbă sau în foişor, ori să iei cu tine seminţe ori vlăstare de la florile care îi înconjoară hotelul. E locul perfect unde să asculţi corul cicadelor, insectele acelea care seamănă cu nişte viespi mari cu cap de lăcustă, care îţi umplu auzul în timpul zilelor.
Poţi să zaci ori să faci excursii cu vaporaşul. Pentru 30 de euro, ai opriri în vreo cinci locuri ca să te bălăceşti, să sari în apă şi să explorezi ţărmul cu nisip, pietricele ori stânci de marmură. Durează vreo şase ore, iar pentru copiii sub şase ani e gratuit. Sus, în sătucul Panagia, platanii de sute de ani, cu scorburi sculptate, adăpostesc fântâniţe. În Thassos poţi călători ori poţi încerca să te desprinzi de cotidian. Este o experienţă pe care am trăit-o, dar nu o pot descrie precum Miller: “Ore în şir şedeam întins la soare, nefăcând nimic, negândindu-mă la nimic. A-ţi goli mintea este o faptă eroică şi încă una foarte sănătoasă. A sta tăcut întreaga zi, a nu vedea ziare, a nu asculta radio sau bârfe, a fi pe deplin leneş, pe deplin indiferent faţă de soarta omenirii este cel mai de soi leac pe care un om şi-l poate dărui sieşi.”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.