Mihai I avea 14 ani când şi-a petrecut vacanţa de vară în Hunedoara. În vara anului 1935, viitorul rege al României a petrecut două săptămâni în Ţara Haţegului şi în Orăştie, de unde a călătorit prin întreg ţinutul, pentru a-i vizita locurile fascinante. Marele său regret a fost că nu a ajuns la Sarmizegetusa Regia.
Vacanţa de vară petrecută de prinţul Mihai I în ţinutul Hunedoarei a fost relatată într-o lucrare preţioasă din anii 1930, care oferă detalii despre cât de ofertante erau locurile în anii interbelici. Volumul „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai” a fost scris de profesorul Ion Conea şi publicat la Editura „Cartea Românească” în anul 1936. Autorul povesteşte cât de mult l-au impresionat pe viitorul rege monumentele Hunedoarei şi, mai ales, cetatea dacică de la Costeşti.
Povestea vacanţei de vară a prinţului Mihai I în Hunedoara a început odată cu ultima zi de şcoală, din vara anului 1935. În 10 iunie 1935, Mihai I, proaspăt absolvent al clasei a treia de liceu, a ajuns în Ţara Haţegului, pentru a petrece aproape două săptămâni din vacanţa de vară într-unul dintre cele mai bogate locuri ale României în vestigii istorice, ţinutul Hunedoarei. De aici a pornit într-o călătorie care a inclus mai multe biserici din zona Hunedoarei, Castelul Corvinilor, Cetatea Devei, Cetatea dacică de la Costeşti, Valea Jiului, Porţile de Fier ale Transilvaniei. „De la Haţeg în fiecare zi ne duceam în câte un loc important. Am fost la biserica Dânsuş, Sânta Maria Orlea şi la Mănăstirea Prislop. Am fost la Poarta de Fier transilvană, unde romanii s-au luptat cu dacii şi unde Ioan Corvin a bătut groaznic pe turci. Una din cele mai impresionante zile a fost la Grădişte, unde am văzut urmele cetăţii Ulpia Traiană şi unde am călcat pe locul unde acum 1829 de ani a călcat împăratul Traian. Ca recompensă pentru munca depusă, ne-am dus şi prin Defileul Jiului să-l vedem cât este de frumos. Oprindu-ne la Pietroşani, am vizitat una din multele mine din care se scoate aurul negru (cărbune). Când am trecut Defileul Jiului, ne-am adus aminte de luptele care s-au dat acolo în războiul pentru întregirea neamului. Am văzut locul unde marele general Dragalina a murit luptând pentru patrie”, scria Ion Conea.
Din ţinutul Haţegului, prinţul de 14 ani s-a îndreptat spre Hunedoara, unde a vizitat castelul şi minele de fier, iar ultimele trei zile ale expediţiei în Hunedoara le-a petrecut în Orăştie, Deva, Ţara Moţilor şi Ţara Zarandului. Cea mai impresionantă zi, povestea autorul cărţii „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai”, a fost cea a vizitei în ţinutul cetăţilor dacilor din Munţii Orăştiei, prin locurile unde a călcat Decebal. „Dacii se ţin tare în munţi”, nota prinţul în vârstă de 14 ani, la vizitarea cetăţii Costeşti, cea care îl fascinase, potrivit mărturisirii tatălui său, Carol al II-lea: „ceea ce am văzut că l-a impresionat pe Mihăiţă mai mult şi mult, din tot ce a văzut în cursul celor două săptămâni prin Ţara Haţegului, au fost ruinele cetăţilor dace de la Costeşti”, declara regele, citat în volumul „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai.
Impresionat de Costeşti
Prinţul adolescent a urcat în cetatea Costeşti însoţit de doi dintre marii istorici ai vremii, Constantin Daicovici şi Alexandru Teodorescu. Profesorul Teodorescu i-a relatat, într-o cheie dramatică, de ce turnurile cetăţii antice aveau culoarea roşiatică. „Ne înfioară, aproape, ce ne spune acuma profesorul Teodorescu: „Aţi citit cu toţii că, atunci când Dacii s-au convins că le va fi peste putinţă să respingă pe romani de sub zidurile Sarmizegethusei, ei au dat foc zidurilor şi cetăţii întregi, ca să n-o cucerească intactă romanii… Şi iată, aici, în faţa noastră, dovada: atât de mare a fost în adevăr cantitatea de lemn întrebuinţată la acoperişul turnurilor acestora, încât atunci când cetatea a ars, cărămizile cele de lut s-au prefăcut, de prea mult foc, în cărămizi veritabile, roşii, precum le vedeţi”. Profesorul ne arată cum până şi pământul care înconjoară de jur împrejur cele două turnuri-adăpost este şi el roşu de sfărâmăturile acestor ziduri arse, şi cum pietrele de calcar ale zidului de la baza turnurilor (la ambele) sunt atât de calcinate şi ele, încât nu mai au nicio putere de rezistenţă… Este, în adevăr, un monument de înfiorare acesta – în care ascultăm povestea arderii cetăţii”, nota Ion Conea.
Autorul descrierii povestea în continuare cât de fascinat era prinţul adolescent de relatările istoricilor şi cât de mult şi-a dorit să urce, a doua zi, în Sarmizegetusa Regia, adevărata capitală a Regatului Dac, spre care la acea vreme drumul era aproape imposibil de parcurs. Mai întâi, viitorul rege şi însoţitării săi au făcut un popas la poalele cetăţii Costeşti şi au luat masa în livada unui localnic, moş Matei Gheorghe, un personaj de poveste, care cunoştea toate locurile din Munţii Orăştiei. „Înainte de a veni profesorul Teodorescu de la Cluj şi a începe săpăturile care au dus la dezgroparea cetăţii, moş Matei umblase pe Cetăţuia în toate părţile şi chipurile; mirose el că pe cioaca asta au trăit cândva oamenii şi căutase, drept aceea, să dea de vreo comoară îngropată în coastele ei; dar n’a nimerit niciuna. A găsit, în schimb, multe cioburi de oale şi alte „nimicuri”. I le-a arătat pe toate profesorului Teodorescu, căruia – tot timpul, în toate verile când s’au făcut săpături, i-a fost gazdă şi călăuză pe înălţimile de pe aici, purtătoare de vechi aşezări omeneşti”, era descris săteanul.
Furtuna şi negura l-au oprit la poalele Sarmizegetusei
Regele Mihai s-a întors la Orăştie, unde şederea sa a fost privită ca o sărbătoare pentru localnici. Seara, un foc de tabără a fost aprins în onoarea sa, în jurul căruia tinerii s-au prins în horă. Mihai se culcase cu gândul că urma să viziteze Sarmizegetusa Regia, locul din munţi despre care auzise cele mai fascinante poveşti. A doua zi, chiar în vremea Solstiţiului de vară, vremea s-a pus împotriva prinţului, relata Ion Conea. „Cât timp ciudat! Ieri, o minune: azi, zi de toamnă. Tot cerul o pâclă, din care se cerne pe încetul o burniţă fără sfârşit. În miez de vară, o zi de autentică toamnă. Păcat de programul zilei de azi, care prevede un drum mai în afundul munţilor, dincolo de Costeşti, spre marea cetate de la Grădiştea Muncelului! Ce regretăm noi, dar ce regretă Marele Voevod! – „Ascultă, Grigorescu!”, se adresează Marele Voevod, „să ştii că ţin neapărat să merg şi la Cetatea cea din fund, de la Muncelu, a lui Decebal; şi dacă nu se poate azi, apoi mai spre toamnă, încolo, când o fi, dar să ştii că ţiu să merg oricum”. Mereu cu ochii la cer, ne convingem să nu mai e nicio nădejde de îndreptare a vremii. S-a aşternut pe ploaie lungă şi domoală, ca toamnă”, scrie autorul volumului „Cum învăţa a-şi cunoaşte ţara Măria Sa Mihai”. Prinţul a urcat în tren regal, care l-a dus spre Bucureşti, după două săptămâni petrecute în ţinutul Hunedoarei.
Văzuse un ţinut de o frumuseţe fără pereche, scria autorul volumului biografic: munţii cu zăpadă pe frunte, chiar vara; păduri întinse, aruncate pe umerii lor ca nişte mantii dumnezeieşti; văi largi şi roditoare – şi mai ales acea vale între munţi, frumoasă şi scumpă ca o bijuterie, care este Ţara Haţegului, scria Ion Conea. „Aţi văzut, după aceea, cum în rărunchii acestui ţinut de munţi stau bogăţii nepreţuite; aurul de la Brad şi Gura Barza şi din nisipul Crişului Alb, fierul de la Ghelar – bogăţii exploatate încă din vremea strămoşilor noştri daci şi romani; apoi minele de cărbuni ale căror zăcăminte căptuşesc tot bazinul Pietroşanilor. Aţi văzut, după aceea, cum munca şi priceperea şi hărnicia românească fructifică aceste bogăţii ale pământului românesc. Şi tot astfel n’are să uite niciunul din voi, niciodată, tăpşanul acela sfânt din faţa bisericii din Ţebea, unde aţi ascultat lăcrămând lecţia despre Gorunul lui Horia şi Mormântul lui Avram Iancu, amândouă unul lângă altul… Şi am trecut, în cele din urmă, la Costeşti: dacă la Grădiştea Haţegului aţi văzut dezgropată în întregime Sarmizegethusa lui Traian, zidită de el sa fie capitală a Daciei romane, apoi la Costeşti aţi văzut alte ruine, parcă şi mai de preţ decât acelea: acolo a zidit Traian, dincoace – Boerebista şi Decebal, regii Dacilor nemuritori…”, afirma autorul lucrării.
Mihai, îndrăgostit de Hunedoara
Mihai nu era străin de ţinutul Hunedoarei. În urmă cu un an, însoţindu-l pe tatăl său, regele Carol al II-lea, a vizitat Castelul Corvinilor şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Carol al II-lea şi fiul său, atunci în vârstă de 13 ani, au ajuns în judeţul Hunedoara la începutul lunii septembrie 1934. În Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Carol al II-lea a dat, simbolic, prima lovitură de târnăcop pe şantierul arheologic, unde lucrările urmau să fie reluate. Atât regele cât şi fiul său Mihai, atunci voievod şi urmaş la tron, au fost ovaţionaţi de mulţimea care a ocupat zona fostei aşezări romane. În cinstea vizitei membrilor familiei regale, în Ulpia Traiana Sarmizegetusa au avut loc serbări populare, iar localnicii au purtat straie tradiţionale de sărbătoare. Prim-ministrul Gheorghe Tătărescu şi istoricul Constantin Daicovici, care conducea lucrările arheologice, au ţinut discursuri în faţa mulţimii. Familia regală şi-a continuat vizita în judeţul Hunedoara la Castelul Corvinilor. Şi aici a fost întâmpinată de un număr mare de localnici, cu flori şi portretele ale voievodului Mihai, un personaj răsfăţat de presa vremii.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.