Coşmarul apei a lovit, din nou, în Valea Jiului
Livia Botici, Glasul Hunedoarei
Autorităţile locale din Valea Jiului au instituit, vineri seara, stare de urgenţă pe plan local şi au acţionat sistemul de alertare publică în caz de calamitate. Avertizarea de vreme rea a meteorologilor, respectiv furtuni, grindină şi ploi torenţiale cu precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat s-a adeverit, la sfârşitul săptămânii trecute. În zona Văii Jiului, a plouat „cu găleata”.
Oamenii din Valea Jiului sunt, parcă, bătuţi de soartă. În urmă cu mai puţin de o lună, toate localităţile din zonă au căzut pradă vremii rele, sute de maşini au fost distruse de grindina mare cât un ou, iar în alte sute de locuinţe apa a făcut ravagii. Vineri şi sâmbătă, coşmarul apei a lovit din nou. Pe străzile din Petroşani, apa a crescut la peste 35 de centimetri, iar autorităţile locale au acţionat pentru a evita inundaţiile în zona cartierului Aeroport. Exact în acea zonă, 50 de locuinţe au fost distruse luna trecută de viitură. „Încă mai avem intervenţii în desfăşurare, în localităţile Pui, Baru Mare şi Petroşani. În acest sfârşit de săptămână am intervenit în toată Valea Jiului: Uricani, Vulcan, Petroşani, Petrila, Lupeni, Aninoasa, şi în Baru Mare. La Baru Mare, în special în localitatea Livadia, şi în comuna Pui, în satul Galaţi. Au fost şi locuinţe inundate, dar mai multe au fost beciuri, garaje, fântâni, subsoluri. A intrat apa şi la Spitalul din Petroşani, dar şi în trei spaţii comerciale, două în Petroşani şi unul în Lupeni”, a spus, ieri, Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.
Trafic îngreunat pe Defileul Jiului
Defileul Jiului a fost blocat parţial, vineri seara, în urma precipitaţiilor abundente. Aluviunile de pe versanţi şi bolovanii au ajuns pe şosea, iar traficul a fost îngreunat. Din fericire, în afară de drumul spre Retezat, nicio altă şosea nu a fost blocată total. „Au mai fost drumuri pe care s-a intervenit, cum ar fi DN 66, în dreptul localităţii Petroşani, mai exact pe centura oraşului, şi cel de pe Defileul Jiului. Dar nu au fost blocate, ci s-a circulat, doar că în condiţii specifice vremii şi situaţiei”, a mai declarat Bogdan Dănăiaţă.
Furat de două escroace, de 6.400 de lei, prin „metoda rugăciunea”
Alice Brandisz, Mesagerul Hunedorean
Miercuri, un bărbat în vârstă de 81 de ani, din municipiul Hunedoara, a sesizat poliţia cu privire la faptul că la domiciliul său s-au prezentat două femei, care i-au cerut să schimbe o bancnotă de 200 de lei, în două. Femeile i-au spus omului că, din aceşti bani, 100 de lei sunt ai lui, drept pomană pentru un vecin decedat.
Bărbatul a reclamat că cele două femei au văzut de unde acesta a scos banii, l-au condus în bucătărie sub pretextul rostirii unei rugăciuni şi i-au furat din borsetă 6.400 de lei, precum şi un ceas în valoare de 100 lei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru furt.
Referitor la acest mod de operare, poliţiştii le recomandă cetăţenilor să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul invocat (furnizori de servicii publice, vânzători ambulanţi etc.), dacă nu au garanţia identităţii acestora (prin verificarea actului de identitate ori a legitimaţiei de serviciu), eventual solicitând sprijinul unor vecini de încredere. În cazul în care aveţi suspiciuni cu privire la faptul că aţi putea deveni victimă a infracţiunii de furt ori înşelăciune, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 şi solicitaţi sprijinul Poliţiei.
Turismul, sugrumat de închiderea Defileului. Turiştii au renunţat la rezervări!
Carmen Cosman – Preda, Gazeta de Dimineaţă
Închiderea circulaţiei pe Defileu omoară turismul în Valea Jiului, în lipsa rutelor alternative reale. Cabanierii din Parâng se gândesc să se unească şi să dea în judecată Drumurile Naţionale.
În Staţiunea Parâng, situaţia este drastică. Chiar şi turiştii care aveau camere rezervate au renunţat să mai vină şi asta pentru că nu pot ajunge. Nu vorbim doar despre turişti de la noi din ţară, ci şi despre cei din Cehia, de exemplu, care îşi făcuseră un obicei din a petrece concediul în staţiunea montană de lângă Petroşani.
”Problema investitorilor din Parâng este accesul turiştilor din zona Olteniei, din Constanţa, Bucureşti către Valea Jiului. Turistul nu se va trezi niciodată la ora 5 dimineaţa să treacă pe Defileu, iar pe Transalpina, pe lângă faptul că sunt induşi în eroare de semnul mare cu Drum închis, care indică drum închis spre Defileu, mai au o problemă. După trecerea în judeţul Hunedoara drumul este un dezastru, chiar şi pentru mine, care sunt un şofer învăţat cu drumurile de munte. Să bagi o maşină normală pe acel drum este efectiv o bătaie de joc pentru maşină, rămâi fără ea. Consider că s-ar putea rezolva problema cu un utilaj, cu un autogreder, într-o oră şi jumătate, că numai o porţiune de circa un km este distrusă.
Săptămâna trecută am pierdut 4 camere de vineri pe duminică, de la nişte turişti din Târgovişte care trebuiau să vină la cabană şi care au spus că nu îşi distrug maşinile şi au coborât prin Sebeş, în loc să vină în Petroşani. La noi veneau foarte mulţi cehi, care coborau cu autocarul de la Obârşia Lotrului către Petroşani. În condiţiile în care este drumul acum, autocarul nu mai vine şi nu au mai venit nici cehii”, a declarat Răzvan Marica, proprietarul unei unităţi de cazare din Parâng.
Acesta spune că, pe linie de turism, cei de la Drumurile Naţionale i-au închis şi a precizat că iau în calcul să se unească şi să dea în judecată Drumurile Naţionale.
Problemele au apărut după închiderea circulaţiei pe Defileul Jiului, în condiţiile în care alternativele la această rută de acces sunt doar pe hârtie. Este vorba despre DN 7A Petroşani – Voineasa, respectiv DN 66A, Câmpu lui Neag – Herculane.
De asemenea, o altă problemă este drumul care face legătura dintre Petroşani şi Parâng, de la Cabana Rusu în sus, investiţie care ar putea aduce o creştere a fluxului de turişti, după cum relevă studiile de specialitate. În prezent, accesul în staţiune se face doar cu ajutorul instalaţiilor de transport pe cablu ori cu maşini 4X4 pe perioada verii. ”Tot turistul vrea să urce cu maşinile până în staţiune. S-a constatat că staţiunile cu acces rutier funcţionează, în timp ce celelalte nu, cum ar fi Muntele Mic sau Parângul. De partea cealaltă ar fi Rânca – o staţiune născută peste noapte şi Straja. Dacă drumul spre Parâng nu se va moderniza, vom da faliment, vom închide cabanele. Oricum sunt foarte multe scoase la vânzare. Faţă de anii 90, numărul de turişti din Parâng s-a redus la mai puţin de jumătate”, a mai spus Răzvan Marica. Pentru a putea fi implementat, studiul de fezabilitate a suferit unele modificări faţă de faza iniţială, astfel încât să fie reduse costurile şi să existe şanse reale de implementare a acestuia. Proiectul a fost aprobat de fostul Consiliu şi ar trebui continuat, după o analiză amănunţită, de actuala administraţie judeţeană. Iniţial, lucrările la acest drum erau programate să demareze în luna iulie – august, iar investiţia este preconizată să se desfăşoare pe un plan multianual.
î Sport extrem pe două roţi la DHS MTB Corvin 2016, în Hunedoara
Daniel Guţă, Ziarul Hunedoreanului
A parta ediţie a concursului MTB Corvin a avut loc în week-end la Hunedoara, iar grădina Castelului Corvinilor a fost locul de unde zeci de ciclişti au luat startul pe traseele dinficile de mountain-bike.
Campionatele Naţionale de mountain bike şi cross country olimpic au avut loc în weekend la Hunedoara. Evenimentul, aflat la a patra ediţie, a fost organizat de Eurosport DHS SA, DHS Bike Parts SRL, Primăria Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara şi Clubul Sportiv Corvinia, sub egida Federaţiei Române de Ciclism. Zeci de sportivi din ţară s-au întrecut pentru titlul de campion naţional şi pentru premiile substanţiale oferite de organizatori.
În Hunedoara a plouat aproape continuu de vineri, pe tot parcursul week-endului, astfel că în ziua de sâmbătă, când a fost dat startul concursului, cicliştii înscrişi la probele de XCO (cross country olympic) au avut de parcurs un traseu extrem de dificil. Locul de întâlnire al sportivilor a fost grădina Castelului Corvinilor din Hunedoara. De aici, au pornit spre Dealul Sânpetru, pe un traseu tehnic, îngreunat de un urcuş până în zona releului, apoi de o coborâre riscantă, la poalele Castelului Corvinilor şi pe malul râului Zlaşti de unde au intrat, după un alt urcuş, în linie dreaptă spre linia de sosire. La categoriile dedicate profesioniştilor (juniorii şi clasa Elite), cicliştii au avut de parcurs până la şapte astfel de ture, pe o ploaie care nu a contenit.
„Din cauza ploii, traseul a fost greu. A fost foarte mult noroi şi nu am putut urca panta pe bicicletă. Dar senzaţia după o astfel de cursă este extrem de plăcută. Mă bucur că am reuşit să închei proba”, a declarat una dintre participante.
„Traseul a fost tehnic, coborârile au fost foarte periculoase, urcările aproape imposibile pe bicicletă”, a declarat sportivul Raul Sânza.
Organizatorii au făcut tot posibilul ca acest concurs să fie organizat cât mai bine, mai ales că el decide titlul de campion naţional de XCO. „Vremea ne-a pus mari probleme, şi a trebuit să refacem traseul, pentru că în zona de traversare a râului Zlaşti a fost imposibil de trecut. Din fericire,în ciuda acestor dificultăţi, mare parte dintre ciclişti nu a renunţat”, a precizat Sebastian Todea, marketing manager Eurosport DHS SA, organizatoare a competiţiei.
Din cauza ploilor abundente, probele de maraton au fost amânate, peste două săptămâni.
Competiţie după standarde internaţionale
Federaţia Română de Ciclism a delegat organizarea competiţiilor de ciclism cluburilor sportive din ţară, iar în acest an Clubul sportiv Corvinia a avut cea mai bună propunere, reuşind să facă un traseu competitiv, care se ridică la standardele internaţionale, au precizat reprezentanţii Federaţiei Române de Ciclism. „Sportivii au venit foarte bine pregătiţi, iar printre concurenţi s-au numărat ciclişti ai unor echipe din străinătate, cum este Vlad Dascălu, care concurează pentru un club din Spania, a venit şi campionul naţional en-titre, Tudor Oprea, precum şi sportivi care au avut un calendar competiţional intens, unii cu participări la cupa mondială şi chiar şi la campionatele mondiale, care au avut loc cu două săptămâni în urmă”, a declarat Traian Goga, secretar general al Federaţiei Române de Ciclism. Competiţia este înregistrată în calendarul Uniunii Cicliste Internaţionale, a Federaţiei Internaţionale de Ciclism, iar sportivii primesc puncte care se adună în clasamentul mondial, pentru România.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.