Începând de duminică, legea pensiilor a suferit schimbări. Principala modificare vizează modul de la calcul al pensiei celor care aleg pensionarea anticipată parţială.
Pensia anticipată parţială va fi mai mare decât în prezent, potrivit prevederilor Legii 142/2016, care modifică legea privind sistemul unitar de pensii publice, nr. 263/2010, lege care a apărut în Monitorul Oficial acum o săptămână şi care a intrat în vigoare duminică, 17 iulie.
Practic, legea schimbă modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, şi din această modificare rezultă o creştere a sumei cuvenite drept pensie anticipată.
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos.
Legea veche prevedea o penalitate unică, care nu ţinea cont de stagiul suplimentar de cotizare şi care era mai mare decât valorile care vor intra în vigoare duminică. Iată ce scria în vechea lege:
“Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă”.
Aşadar, persoanele care, de duminică încolo, au drept de pensionare anticipată parţială şi recurg la el vor avea o pensie mai mare decât cea la care ar fi avut dreptul acum.
Amintim că, potrivit legii pensiilor, pot cere pensionarea anticipată parţială cei care mai au cel mult cinci ani până la împlinirea vârstei standard de pensionare şi care au realizat stagiul compet de cotizare sau l-au depăşit cu cel mult opt ani.
Atenţie! Noua lege va produce efecte doar pentru viitor. Prin urmare, de noul mod de calcul se vor putea bucura doar persoanele care se vor pensiona anticipat parţial începând de duminică. Persoanele deja pensionate anticipat parţial până la data de 16 iulie nu vor beneficia de o recalculare.
Reducere şi pentru grupele de muncă
Persoanele care au muncit în grupa I de muncă şi/sau în condiţii speciale mai puţin de doi ani vor putea să beneficieze, totuşi, de o reducere a vârstei de pensionare. Mai precis, fracţiunile de stagiu de cotizare în grupa I şi/sau în condiţii speciale vor putea fi cumulate cu perioadele de stagiu realizate în condiţii deosebite de muncă.
“Fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. b), poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a)”, dispune Legea nr. 142/2016.Pentru reducerea vârstei standard de pensionare pentru munca în condiţii deosebite, o persoană are nevoie de cel puţin şase ani lucraţi în asemenea condiţii. De exemplu, pentru şase ani de stagiu de cotizare în condiţii deosebite se acordă o reducere a vârstei standard de pensionare de un an, iar pentru zece ani – o reducere de doi ani.
În momentul de faţă, cei care au fracţiuni de stagiu în grupa I şi/sau în condiţii speciale (sub doi ani) nu se pot bucura de reducerea vârstei de pensionare.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.