Atunci când fotografiile devin probe martor ale arhitecturii unei lumi apuse

Prin proiectul “SOS, salvaţi satele Hunedoarei”, specialiştii în patrimoniu atrag atenţia tot mai des asupra dispariţiei a tot mai multe locuinţe tradiţionale, sau asupra unor moder­nizări cu elemente neadecvate. Muzeograful Daniel Iancu a lansat o carte ce este rodul a mai multor ani de cercetări şi a sute de kilometri făcuţi în căutarea gospodăriilor ţărăneşti. Autorul spune că este timpul ca autorităţile să se implice şi să restricţioneze modernizarea haotică a aşezărilor rurale.

Volumul „Sate la marginea lumii. Arhitectură tradiţională din judeţul Hunedoara” poate fi citit în cel puţin trei registre, spune conf. univ. dr. Valentin Orga de la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca – unul al fotografiei ca document artistic, altul etnografic şi chiar istoric cu cadre şi detalii care vor rămâne ca mărturie a unor vremuri apuse a satului: “Sunt o serie de imagini care, pentru etnografi, rămân ca bază de documentare şi pot fi utile oricărui cercetător din domeniu. Un al treilea registru e civic – militant pentru că albumul are şi fotografii cu case în ruină, care transmit acel SOS către comunitate: trebuie să salvam acest patrimoniu.” Daniel Iancu este muzeograf la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva şi a strâns de-a lungul timpului mii de fotografii din satele hunedorene: instantanee cu case tradiţionale, curţi sau elemente de arhitectură. A ajuns în cătune care nici nu mai există în statisticile oficiale şi unde, de multe ori, doar câteva ruine mai amintesc de aşezările de odinioară. Fotografiile din album povestesc despre lumea veche a satului hunedorean. “Munca la acest proiect a însemnat şi măsurarea caselor, culegerea de informaţii despre satele de acolo, sate izolate, uneori părăsite, şi era o mare încântare să dai peste cineva care să-ţi spună câţi locuitori avea satul respectiv în vremea lui de glorie, dacă a avut şcoală sau magazin, toate lucrurile care ţin de o documentare a vieţii din satele care astăzi sunt pe cale de dispariţie”, spune muzeograful, care nu poate alege doar una dintre cele şase subzone etnografice, dar le recomandă celor interesaţi să îşi îndrepte paşii către locurile unde accesul se face mai greu – zonele montane din Ţinutul Orăştiei, din Ţara Zarandului sau a Pădurenilor, unde satele mai păstrează elemente de arhitectură tradiţională la case ori la construcţii anexe.

Albumul satului hunedorean

Cartea este mai mult decât un album, crede şi Tudor Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care scrie în prefaţa volumului: “Daniel I. Iancu este unul dintre rarii oameni care reuşesc să îmbine arta fotografică cu erudiţia specialistului, disponibilitatea omului de teren autentic cu abilităţile muzeografului, toate acestea pentru a arăta celor de astăzi şi pentru a salva pentru cei de mâine o lume care, peste nu foarte mulţi ani, nu va mai fi la fel cum a fost. (…) Datorită lui Daniel Iancu, această lume aflată în plină transformare ne este astăzi mai bine cunoscută, iar lucrările sale vor rămâne, fără îndoială, o excepţională mărturie pentru viitor.”  Totul pentru a salva o lume căreia România îi datorează rădăcinile: “Albumul este rodul unei munci extraordinare depuse de Daniel Iancu, iar eu l-am întâlnit de mai multe ori pe teren şi nu doar în judeţul Hunedoara – nu are nevoie de condiţii deosebite, îi place să doarmă în şură sau afară şi a fost în acelaşi loc de mai multe ori, în diverse anotimpuri. Am numărat în lista pe care a făcut-o cu localităţile vizitate, că, în unele, a fost şi de 30 de ori! Şi, în această lume fascinantă a satului te poţi duce şi de 100 de găseşti lucruri noi, pe care nu le vezi de fiecare dată”, spune Ioan Sicoe, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara. Daniel Iancu spune că le recomandă tuturor celor interesaţi de arhitectura tradiţională să îşi îndrepte paşii către sate izolate. În acelaşi timp, specialistul şi-ar dori ca autorităţile să ia măsuri de păstra­re a acestui patrimoniu al satelor, care: “Pot fi salvate dacă mai sunt oameni care pot să le salveze, iar salvarea nu înseamnă punerea de termopane sau zidirea cu elemente moderne. Dacă vrem să salvăm satul tradiţional, atunci construcţiile ar trebui realizate după normele impuse de arhitectura tradiţională, cu materia­le specifice zonei. Nu putem aduce tipuri de case din altă zonă. Autorităţile nu ar trebui să permită ridicarea de construcţii care să afecteze vizual satul tradiţional.” Volumul aduce publicului doar o parte din rezultatele unui proiect derulat în ultimii ani de către autorul care îşi dorea realizarea unui Repertoar al satelor izolate, părăsite sau depopulate din judeţul Hunedoara. Proiectul a fost iniţiat şi documentat fotografic de către Daniel I. Iancu încă din 2012. Daniel Iancu reuşeşte astfel să salveze de la uitare aspecte ale vieţii ţărăneşti, după cum notează în album: “Căci pentru a mai salva ceva prin aceste proiecte dedicate “neuitării lumii de la sat”, fotografia “nu este singura soluţie, dar este una dintre soluţii”. Şi asta acum, căci mâine va fi prea târziu.”