Ura, un liant social împotriva Europei

Articolul a fost vizualizat de 1,229 ori

Începem să întrezărim, prin ochiul interior al intuiţiei, semne tot mai clare că ne aflăm în perioada de graţie a unei numărători inverse până la un impact istoric.  Nu ştim ce şi cum ne va lovi,  dar ştim sigur că, mai devreme sau mai târziu, drumurile lumii, aşa cum o cunoaştem noi acum, se vor înfunda.
Rămasă fără Marea Britanie la Vest, cu un război civil dus de radicalizaţii islamici pe teritoriul său, cu Polonia, Ungaria, Olanda mârâind naţionalist, cu mama Rusia pozând tot mai convingător în Dark Father, UE începe să aibă aerul unei foste frumuseţi cu zestre mare, care, destrăbălată şi risipitoare înainte de măritiş, devine nefrecventabilă pentru tot mai mulţi din cei ce o curtau cândva. Bruxelles-ul rămâne sechestrat fatal în paradisul său pierdut, unde corectitudinea politică, multicultura­lismul, bunăstarea şi pacea puteau fi exersate în această parte de lume în creuzetul ordinii mondiale impuse după cel de-al Doilea Război Mondial de anglo-americani.
Chingile acelei ordini postbelice s-au erodat între timp.  “La belle epoque” de după  9 mai 1945 pare să-şi consume ultima comandă de somon fumee şi şampanie.  Suferind de un convenabil autism autoimpus (explicabil atâta timp cât până şi frizerul lui Hollande e plătit cu peste 9000 de euro pe lună), liderii Uniunii Europene nu văd că sunt la comanda unei cetăţi dezarmate aflate sub asediu.
Fundamentalismul islamic, resurecţia populismului naţional şi sărăcia cruntă care-i înconjoară prosperitatea până departe în Orient îi atribuie Uniunii Europene  aura unui  miel gras bun de dus la tăiere.
Şi spre un astfel de tip de sacrificiu se pare că merge acum omenirea. Dincolo de teoriile conspiraţiei, este clar că turcii au respins socie­tatea democratică de tip occidental, subjugaţi de nostalgia imperială împletită cu ele­mentul religios ca ingre­dient al fanatizării.
În Turcia, chiar sub ochii noştri, se naşte un inamic al valorilor democratice, practic o avangardă a islamismului plantată chiar la graniţa Uniunii Europene. NATO pierde a doua sa forţă militară, Turcia având mai mulţi soldaţi sub arme decât Marea Britanie, Franţa şi Germania la un loc.
Dar nici nu e nevoie de ei să cucereşti Europa. Imaginaţi-vă doar ce ar însemna ca Erdogan să împingă spre Bruxelles milioanele de refugiaţi aflaţi pe teritoriul Turciei. E ridicol chiar şi să te gândeşti că în condiţiile date există o cât de mică şansă ca birocraţia spilcuită de la  Bruxelles să neutralizeze toxicitatea unei alianţe de forţă cu mâini bătătorite cum ar fi cea dintre Ţar şi noul Sultan. UE e prea “mică” pe harta întunecată a unei astfel de geopolitici.
Pe de altă parte, nici nu vreau să mă gândesc ce efect de contagiune poate avea acum în Europa  marşul revanşard al lui Erdogan.
Acest eşec al ideii de stat de drept de la Ankara, fac din propaganda naţionalistă o temă de tot mai mare succes în lupta politică din Europa.
Ea a învins deja la Londra! Ungurii, olandezii, francezii, polonezii sunt şi ei grav bolnavi de euroscepticism. În afară, Putin şi islamismul se pregătesc de festin.
Torpilată din interior, asaltată din afară, Europa, ca Uniu­ne, pare azi gata de a fi spulberată de ură.
Ură faţă de migranţi, ură faţă de creştini, ură faţă de conducători, ură, pur şi simplu.

About Adrian Sălăgean