“Prietenească” pădurenească cu noroi şi adrenalină

Sunt oameni pentru care cuvintele “spectacol” şi “distracţie” merg de mi­nune cu “adrenalină” şi “valuri de noroi”. Ei sunt pasionaţii de off-road şi o parte dintre ei s-au întâlnit la “Cupa Prieteniei” de la Lunca Cernii. În monştrii mecanici 4X4, acoperiţi de noroi, transpi­raţi, cu răsuflarea tăiată de atâta tras ori împins la fiare, piloţii şi copiloţii zâmbesc fericiţi în timp ce se scutură de mâl. Pentru ei reuşita supremă este să ajungă acolo unde alţi şoferi dau înapoi. Să ajungă acolo unde majoritatea crede cu tărie că: “p-aci nu se trece”.

“Odată, cea mai mare parte a Europei arăta aşa”, scria, în The Guardian, ziaristul Gavin Bell în articolul “Pierdut în Transilvania”, publicat în 2007. Jurnalistul scria despre competiţiile off-road şi “Inima rurală” a României, într-o mulţime de publicaţii din UE, cele mai multe dedicate maşinilor 4×4. Nu a ajuns la “prieteneasca” de la Lunca Cernii de Jos, dar sunt convinsă că i-ar plăcea să desco­pere căsuţele de lemn, clăile de fân şi coastele verzi albite de turmele de oi. După ploaie, ar fi urmărit încântat vălătucii de abur care se ridicau peste păduri şi umpleau cerul sau ar fi fotografiat valurile de iarbă măruntă înflorită cu spicele pline de boabe argintii de apă. Ar fi fost încântat să ia calea Munţilor Poiana Ruscăi alături de maşinile de teren pe cei patruzeci de kilometri de la extrem (45 la hobby) din prima zi a competiţiei. “Mulţi dintre cei care trebuiau să ajungă s-au speriat de codul portocaliu de vreme rea şi au rămas acasă. Cei care au venit, au îndurat ploaia şi apele umflate ale Negoiului. Am avut un concurent care a ieşit din maşină, stătea în apă până la piept şi ne striga că-l ia apa cu tot cu maşină”, povesteşte organizatorul Alin Opârlescu. Sute de pădureni au privit de pe pod ori de pe marginea drumului, comentând ori ferindu-se din calea fioroaselor fiare. Maşina care anul trecut a câştigat campionatul naţional a făcut spectacol la greu cu Mihai Avram la cârmă, portocalie şi poreclită “Porcu’”, s-a răsturnat pe asfalt: „Echipajul s-a mişcat atât de bine că au pus-o pe roţi şi, până la capăt, au făcut traseul şi au mers şnur. S-au clasat pe locul II, în competiţie”, explică Alin. Alt organizator, Daniel Rodean, de la Carpathian Adventure, surprinde totul în fotografii şi este convins că acest gen de competiţii ajută la promovarea zonei.

Groapa cu lei

După o primă zi cu trasee întinse pe kilometri grei prin munte şi văi, pe coaste ori albii, a urmat, duminică, proba de trial, undeva, la limita judeţului cu Caraş-Severinul. Sutele de cai putere s-au străduit să răzbească prin nămol şi să ajungă cât mai rapid la finiş. Începutul neoficial îl dă un Samurai care se avântă nu în faţă, ci de-a dreapta, decis să urce un val de pământ de trei metri: pleacă tare din balta de la start, iar roţile aruncă către spectatorii din apropiere fleici maronii. Întru bucuria textilelor şi a maşinilor de spălat. Maşinuţa îşi urcă roţile pe panta roşiatică, alunecă, dar nu se lasă. Cumva, ai impresia că se ţine cu dinţii de linia de vârf, scuipă noroi şi fum, mişcă spatele şi: “Uite, mă, cum iasă!”, strigă încântat un bărbat lângă un grup care aplaudă cocoţat, la fereală, pe platforma maşinii de remorcare. Deasupra, pe cabină, şede chiar primarul, care, în câteva minute, o taie pe traseu să vadă mai îndeaproape prestaţia maşinilor. “E frumos, e palpitant! Băieţii se şi descurcă, se mai încurcă, mai descurcăm noi la ei… Aşa-i la off-road! Oamenilor le place, sunt destui spectatori şi oamenii din zonă au căpătat interes pentru evenimentul ăsta. Am vrut să le oferim şi altceva de “Zilele comunei Lunca Cernii de Jos”, nu doar concerte de muzică populară. Off-road-ul e o activitate care îţi pune sângele în mişcare”, spune primarul Liviţuc Lupulescu. Pe vreo doi kilometri pătraţi, de-a dreapta şi de-a stânga unei văi mocirloa­se, marcat cu benzi, traseul face probleme şi maşinilor de la organizare care se încaieră cu solul pentru a ajunge în punctele de “prim –ajutor” pentru “tractoarele urbane”, aşa cum americanii au poreclit maşinile de teren. În urma lor, organizatorul ajustează traseul, mută stâlpii şi reîntinde banda alb-roşu. O broscuţă mocirlită îşi părăseşte balta şi sare din traseu la adăpostul ferigilor. Înţeleptă mişcare…

Off-road e pE-alăturea

În timp ce piloţii şi copiloţii sunt în recunoaştere pe traseu, un proprietar de Jeep vrea să încerce traseul. Rapid, până nu se dă startul! Numai că maşina, greoaie şi curăţică, merge mai mult în spate decât în faţă. Şoferul trage rapid de volan stânga-dreapta, în timp ce Alin îi strigă comenzi, iar concurenţii zâmbesc cu tâlc. În balta din vale, maşina se roteşte haotic prin apă, aruncând din roţi valuri de noroi. Toba aruncă fum negru, din roţi iese abur. Când iese din băltoacă, Jeep-ul e tăvălit rău şi fleaşcă de mâl. “Noi le-am pregătit o mulţime de probe, dar ploaia ne-a făcut surprize mai mari decât ne aşteptam şi am reconfigurat puţin traseul. La hobby, unde s-au înscris începătorii, care mai au de învăţat, am scos o bucată mai grea, iar la extrem, avem probe dificile şi variate pentru că şi oamenii sunt buni şi maşinile sunt pregătite, iar spectacolul va fi pe măsură. La “Cupa Prieteniei” sunt lucruri pe care nu le găseşti la alte concursuri şi este un bun prilej de a experimenta dificultăţile de pe teren. Anul ăsta, ploia a făcut şi traseul de hobby unul bun pentru extrem”, zice Alin Opârlescu. Imediat ce se dă startul, maşinile mici ies la deal rapid şi trag tare la timp. Se vede că şoferii ştiu ce fac şi îi ajută şi greutatea jeep-ului. Andrei Pavel nici nu atinge benzile traseului: “Conduc o maşină standard, cu cauciuri originale, mărimea dată de fabricant, nu i-am făcut nicio modificare. Traseul a fost uşor din punctul meu de vedere: o urcare frumoasă, o coborâre, o ravenă micuţă şi cam atât”, spune tânărul din Hunedoara, care a şi luat locul III, la clasa hobby. La fel de bine se descurcă şi Suzuki-ul lui Ovidiu Han, care, pe urcare, nu are nevoie de ajutorul troliului, dar scuipă bucăţi de pământ şi iarbă direct pe aparatul de fotografiat şi hainele jurnaliştilor.

Pentru că… motoare!

Micuţele “Samurai” saltă din hop în hop, spre bunăstarea celor bine prinşi în centurile de siguranţă şi capetele apărate de căşti. Maşinile cu tonaj mare dau din roţi pe pante, frământă terenul, scot fum din cauciuri, dar nu pot ieşi fără trolii. “E foarte frumos, adrenalină maxi­mă! Superb! Superb concurs! Ne-au dat un traseu tare frumos, care nu a fost tare greu”, se bucură Cătălin Paca din Sebeş. Motoarele puternice se avântă pe pante şi se ambalează zdravăn ca să scoată roţile împlântate în noroiul gros din vale. “E ca lumea! E senzaţie! Traseul e foarte frumos şi… ce să mai zic? E distracţie maxi­mă, chiar dacă a cam plouat şi ne-au cam tăiat din traseu. A ieşit OK! De ce off-road? Pentru că e super şi pentru că… motoare!”, zâmbeşte copilotul Dragoş Vârciu, din Deva. Câteva minute se lasă liniştea peste locul de concurs şi ne îndreptăm atenţia către izvorul al cărui şipot se aduce în apropiere. Ne clătim bocancii încărcaţi de pământ. Zadarnică treabă. Urmează clasa extrem, unde maşinile, piloţii şi copiloţii sunt din greu puşi la încercare – pantele sunt mai periculoase, bălţile mai adânci, iar, în mlaştina de pe traseu, ne-au prins cu toţii – jeep-uri, ziarişti sau spectatori. “E un mâl un pic cam mare şi ne-am împotmolit, dar ne vom trolia şi sper să ieşim cât de repede”, explică Claudiu Klein din Hunedoara. Apa îi ajunge până la partea de sus a cauciucului, care, atunci când roata se învârte, începe să stropească gros şi în sus, mai bine de un metru. Parcă te uiţi la nişte vulcani noroioşi gată de erupţia vieţii lor. Şi nu doar maşinile au probleme. Nu e bine să stai prea mult în acelaşi loc – terenul se afundă sub tine şi te ancorează de parcă ai fi în ditai delta.

Amintiri cu cai putere

Traseul de extrem îi scoate pe participanţi aproape de şosea, unde spectatorii sunt cuprinşi de febra fotografiei sau a filmărilor. Trec apoi pe păşunea care mărgineşte trialul şi benzile îi îndrumă din nou, prăpăstios, la vale. Primul jeep coboară vitejeşte la vale, drept într-un ciot: maşina pufăie puternic, semn de belea. Copilotul îşi aruncă palmele pe cască. Culmea, maşina porneşte şi mai urcă o pantă, genul acela pe care de-abia calci cu piciorul. Trage până sus, singură, neajutată de troliu, în aplauzele bărbaţilor de pe margine. Doar că atât i-a fost! “Nu mai poate porni motorul, îi gata! Cred că or rupt o conductă”, îşi dă cu părerea un pădurean cu mustaţă, a cărui copilă imită tare zgomotul unui motor. Bărbatul o domoleşte şi zice: “Îmi place, cum să nu-mi placă spectacolul?! Aiii, cum n-aş face şi io aşa ceva! Numa’ n-am maşină!” Mai departe, off-roaderii de la extrem se înfundă de tot în albia adâncă, dar nu prea lată a unui pârâiaş. Aici cele mai multe maşini se pun de-a latul şi stau mai mult pe două roţi. Copiloţii apelează la trucurile meseriei ori la colegi. Din nou, maşina portocalie, “Porcu”, face spectacol: bărbaţii sunt înnebuniţi şi vorbesc încântaţi de suspensiile maşinii, de garda la sol uriaşă, de cauciucurile cu brazde groase, de tăblăria colţuroasă, de bullbar-ul spectaculos, chiar şi de lipsa parbrizului, lucru care îl ajută pe copilot să se strecoare afară atunci când malul pârâului îi acoperă de tot geamul. Bărbatul împinge din dreapta, alţi trei se caţără pe stânga maşinii, saltă şi trag de ea. Roţile muşcă malul şi se învârt nebuneşte. “Nu mere!”, aşa că echipajul decide să folosească troliul, care scoate încet monstrul 4X4 din albia îngustă. Scrâşnetul meta­lic al troliului de-abia se aude de uruitul motorului, iar “Porcu” lasă în urmă un văl negru de fum pe care spectatorii îl trag în plămâni precum un parfum de firmă. “E ok, frumos! Foarte frumos!”, strigă şoferul Mihai Avram, care a condus până pe locul II la clasa extrem. Pe locul III vine Cosmin Voina, într-un Samurai a cărui cuşcă vopsită inedit protejează cortina verde. Suzuki-ul vine însoţit de doi copiloţi, dintre care unul face spectacol mai abitir ca maşinile din concurs: strigă un potop de comenzi, se agită, fuge, se întoarce, răsuflă scurt şi mai strigă un îndemn. E turat 100%. La finalul cursei, echipajul e ovaţionat. Întreaga bucurie a cursei dispare după ce unul dintre copiloţi e grav rănit. Băieţii de la Salvamont sunt nevoiţi să îi acorde primul ajutor şi să îl scoată pe targă din traseu. Spre cinstea lui, bărbatul se stăpâneşte şi nu se aude nici măcar un urlet de durere. Deşi e spectaculos, off-road-ul nu e pentru toată lumea. Încet, spectatorii pleacă amărâţi către case – poartă cu ei nişte amintiri şi filmuleţe grozave, pe care le vor arăta neamurilor, ca să vadă şi cei rămaşi acasă ce pot face sutele de cai putere şi cum se îmblânzesc meleagurile pădureneşti.