Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a publicat un raport privind stadiul lucrărilor pe cele trei tronsoane aflate în şantier, din Autostrada Lugoj – Deva, la finalul lunii iunie. De asemenea, au fost prezentate şi problemele apărute în derularea proiectelor.
Lucrările de construcţie a Autostrăzii Lugoj – Deva au fost afectate de întârzieri, iar termenele de finalizare au fost prelungite, potrivit unui raport publicat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Compania a făcut public stadiul lucrărilor pe şantierele autostrăzilor şi a drumurilor naţionale din ţară, după primele şase luni ale anului 2016, iar documentul prezintă situaţia loturilor II, III şi IV ale Autostrăzii A1.
Autostrada Lugoj – Deva, Lot II, 41 la sută
Valoarea proiectului întocmit de Vigiconsult SA este de 563 de milioane de lei, fără TVA. Constructorii sunt Asocierea Salini Impregilo S.P.A. şi SECOL (Societa Edile Construzioni e Lavori) SA. Proiectul tronsonului de 28,6 kilometri a demarat în 27 noiembrie 2013 şi a avut termen de finalizare 27 mai 2016. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 41 la sută. Proiectul este fazat, deci va fi prelungită finanţarea sa prin Programul Operaţional Sectorial. Problemele semnalate în cursul lucrărilor au fost, potrivit CNADNR: lipsa Autorizaţiei de construcţie pentru mai multe secţiuni, nefinalizarea procedurii de expropriere pentru anumite suprafeţe şi lipsa Acordului de Mediu revizuit. În prezent s-a demarat procedura de achiziţie publică aferentă lucrărilor la tuneluri.
Peste 51 la sută, Lotul III
Pe tronsonul “Autostrada Lugoj – Deva, Lot III” valoarea proiectului este de 578 de milioane de lei, fără TVA. Proiectul lotului de 21,1 kilometri a fost întocmit de Arcadis Eurometudes S.A. şi este executat de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A. Proiectul a demarat în 27 noiembrie 2013 şi a avut termen de finalizare 27 mai 2016. Stadiul fizic al lucrărilor este de 51,48 la sută. Proiectul este fazat, prin Programul Operaţional Sectorial. Problemele menţionate de CNADNR în proiect sunt similare cu cele de la tronsonul numărul II. În plus, la tronsonul III se impune efectuarea unor măsuri suplimentare impuse prin revizuirea Acordului de Mediu, precum şi adăugarea la contract a ecoductului de la km 57+700. De asemenea, parcarea de la km 59+700 nu a fost inclusă în Acordul de Mediu revizuit.
Lotul Ilia – Şoimuş, cu probleme de stabilitate
Autostrada Lugoj – Deva, Lot IV. Valoarea proiectului este de 420 de milioane de lei, fără TVA. Proiectul tronsonului de 22,1 kilometri a fost întocmit de Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. şi este realizat de aceeaşi asociere. Stadiul fizic al lucrărilor este de 47,12 la sută, proiectul fiind demarat în 27 noiembrie 2013 şi având termen de finalizare 27 mai 2016. Şi acest proiect a fost fazat. Între problemele semnalate în raportul CNADNR, pe lângă cele nominalizate la celelalte tronsoane, a fost nominalizată afectarea stabilităţii versantului Carierei Carpat Agregate, precum şi cea a stabilităţii stâlpului nr. 37 al Transelectrica din cauza excavaţiilor la baza versantului din zona Brănişca.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.