Autorizaţia care permitea organizarea unui şantier în cadrul proiectului minier aurifer de la Certej a fost suspendată printr-o decizie a Tribunalului Cluj, decizia având efecte imediate, dar nu este definitivă.
Potrivit unui comunicat de presă al Mining Watch România, din care fac parte mai multe organizații non-guvernamentale, Tribunalul Cluj a admis cererea rețelei, formulată prin asociația Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, de suspendare a efectelor juridice ale autorizației de construire pentru organizarea de șantier aferentă iazurilor de decantare ale minei Certej.
Autorizația de construire a fost emisă în februarie 2015 de Primăria Certeju de Sus și a constituit o a doua încercare a companiei Deva Gold de a începe lucrări de organizare de șantier la proiectul minier. În 2014, Deva Gold obținuse de la aceeași primărie o autorizație pentru organizarea de șantier a întregului proiect minier, dar care a fost la rândul ei atacată în contencios administrativ de către prefectul județului Hunedoara, fiind anulată definitiv de instanță.
Hotărârea privind suspendarea efectelor juridice ale autorizației de construire pentru organizarea de șantier în cadrul proiectului aurifer de la Certeju de Sus are efecte chiar din momentul pronunțării, iar recursul nu suspendă efectele sentinței – actul rămâne suspendat până la soluționarea unui eventual recurs de către Curtea de Apel Cluj, arată sursa citată.
Proiectul minier Certej este deținut de compania canadiană Eldorado Gold prin subsidiara Deva Gold și se află în etapa de construcție a minei.
Amprenta proiectului este de 456,2 hectare, suprafață acoperită în prezent de păduri, pajiști, terenuri arabile și zone rezidențiale.
Compania canadiană a anunțat în luna mai a anului 2015 finalizarea cu rezultate pozitive a studiului de fezabilitate pentru acest proiect, iar potrivit studiului, Eldorado Gold estima că va extrage aur și argint în valoare de peste 3,1 miliarde de dolari, pe durata de 17 ani a proiectului de la Certej.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.