EDITORIAL – PE CONTRASENS Ca la noi, la Rio!

Nu credeam să văd vreodată România chinuindu-se penibil să nu plece chiar cu mâna goală de la Jocurile Olimpice. După trei zile de Olimpiadă, în care România a ratat toate şansele la medalii care păreau aproape sigure, scandalul a izbucnit între şefii sportului românesc, care au avut un singur cuvânt să descrie situaţia, „dezastru”. Un dezastru cumva anunţat din clipa în care pentru prima dată în istorie echipa de gimnastică a României a ratat calificarea la Olimpiadă.
Rio 2016 dă acum, live, măsura decăderii sportului din România. Ce m-a în­tristat însă şi mai mult este că am înţeles, în aceeaşi măsură, că Rio 2016 ne pune practic o oglindă în faţă, în care regăsim şi recunoaştem toate tarele noastre de ţară ultra coruptă. Nu ştiu dacă multă lume a sesizat, dar eu, urmărind reportajele de la faţa locului, am avut revelaţia descoperirii unei „planete” surori nedorite. Am recunoscut trăsăturile „sistemului ticăloşit” românesc în realităţile sud-americane ale Braziliei de azi, o ţară care poate fi material didactic în studiul efectelor devastatoare ale corupţiei.
Un exemplu ce dovedeşte cât de cronică este corupţia-n Brazilia este parlamentul lor, căruia ei îi spun Congres. Congresma­nii, adică parlamentarii brazilieni, sunt cei mai costisitori din lume. Comparat cu parlamentele din Germania, Canada, Spania, Statele Unite, Franţa, Anglia, Italia sau Portugalia, congresmanii (parlamentarii) brazilieni îi costă pe cei ce i-au votat 11.545 de reali pe minut, adică echivalentul a 3204 euro. În acelaşi timp, câştigul unui brazilian de rând plasează Brazilia după Namibia şi Rwanda. Un alt semn că este corupţia la putere este prezentarea proiectului de lege PEC 37, ce restrânge puterea anchetatorilor şi procurorilor asupra congresmanilor brazilieni. Vi se pare cunoscut până aici? Dar dacă vă mai spun că Brazilia şi-a suspendat preşedintele înainte de Olimpiadă?
Seamănă până la suprapunere şi situaţia din Siste­mul de Sănătate. Acesta este inaccesibil pentru po­pulaţia săracă a Braziliei, iar condiţiile de sănătate sunt precare. Sistemul de Sănătate reflectă cel mai bine modul în care corupţia şi-a lăsat amprenta. Astfel, în Brazilia, după cum s-a constatat, oamenii destul de bogaţi primesc îngrijiri medicale egale cu cele din Europa, iar uneori chiar superioare standardelor europene de-ngrijire. Pe de altă parte, majoritatea po­pulaţiei nu are parte nici de minimum de calitate în îngrijire. Secretul este la vedere: s-a dezvoltat sectorul privat ce suplineşte lacunele din cel de stat.
La fel ca în învăţământul brazilian. În Brazilia, ca să intri la o facultate, trebuie să urmezi cursurile unui liceu privat, deoarece în şcolile generale şi liceele de stat nu se mai face car­te, profesorii ducându-se la ore doar pentru a face act de prezenţă justificativ pentru încasarea salariului. Are sens o comparaţie cu România, dacă spunem că în acest an, pentru prima dată în istorie, sub 100.000 de elevi au luat BAC-ul?
Şi-apoi să nu uităm frustra­rea populară. Cât de nemulţumit de viaţa lui poate fi un popor, dacă mândria şi onoarea de a primi la el acasă o Olimpiadă îi aduce aminte de corupţie şi îl scoate în stradă!?
Şi apropo de Olimpiadă, toate viciile de organizare, sportivii blocaţi în lifturi, furturile din camerele satului olimpic, apele infestate pe care se desfăşoară competiţia de canotaj, favelele de la marginea Olimpiadei, totul îmi aminteşte automat de tronsoane de autostradă surpate la un an de la inaugurare, de dezinfectante diluate de 100 de ori, de mântuiala care bântuie investiţiile de pe la noi, de mizeria crasă din spitalele de stat.
Se pare că de ceea ce ne-a fost teamă în 1990 nu am scăpat. România a ajuns astăzi primul stat “sud – american” al Europei, cu tot ce înseamnă asta pentru inegalitate socială, corupţie şi sărăcie. Ca ţară europeană, membră şi colo şi colo, ca la noi la nimeni! În afară de Rio.