ÎN FEBRA ALEGERILOR. Liberalii hunedoreni îşi testează candidaţii

Articolul a fost vizualizat de 1,242 ori

Liberalii au prezentat numele celor ce vor să candideze pentru alegerile parlamentare. Ordinea pe listă se va face după criterii şi principii bine stabilite. Nu vor exista candidaţi de „import”. A venit momentul adevărului şi pentru actualii parlamentari. Activitatea lor va fi măsurată în studii de cercetare sociologică. 

Aşa cum promiseseră, libe­ralii au făcut cunoscute numele persoanelor care s-au înscris în competiţia internă pentru un loc eligibil pe liste­le pentru parlament. Iată cum sună comunicatul oficial: „Opt membri PNL şi-au anunţat intenţia de a candida pentru un loc în Camera Deputaţilor şi şapte pentru Senat. Printre aceştia se numără actuali

154 luări de cuvânt! 117 propuneri legislative! 111 declaraţii politice! 188 de întrebări şi interpelări în numele hunedorenilor! Deputatul Carmen Hărău (PNL), campion absolut la activitate parlamentară în judeţ

154 luări de cuvânt! 117 propuneri legislative! 111 declaraţii politice! 188 de întrebări şi
interpelări în numele hunedorenilor! Deputatul Carmen Hărău (PNL), campion absolut la
activitate parlamentară în judeţ

parlamentari, foşti sau actuali primari, consilieri judeţeni sau membri fără funcţii administrative. Pe lista pentru Camera Deputaţilor s-au înscris: deputaţii Carmen Hărau şi Bogdan Ţîmpău, Petru Mărginean, Heiuș Lucian, primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui, consilierii judeţeni Lenuța Armean şi Burlec Ionel, precum şi Oltean Mirel Daniel, membru al organizaţiei municipale Deva. Pentru Sena­tul României au optat: scriitorul Valeriu Butulescu, Petru Mărginean, senatorul Dorin Păran, medicul Petrui Ioan Dorin, consilierii judeţeni Lenuța Armean şi Dorin Gligor, dar şi deputatul Carmen Hărău. Până la validarea candidaturilor şi stabilirea locurilor pe liste, acestea pot suferi modificări”, se arată în comunicatul semnat de Oana Frânc, purtător de cuvânt al PNL Hunedoara.

Criterii pentru ordinea pe liste

Poziţia pe liste va fi hotărâtă pe baza unui regulament stabilit de conduce­rea centrală a partidului şi aprobat de fiecare organizaţie judeţeană în parte. Regulamentul conţine câteva criterii de departajare foarte clare. „Am stabilit un set de principii. Adică, dăm startul colegilor care vor să candideze şi avem un anumit punctaj pentru activitatea politică, ce este reliefată de un do­cument intern al partidului, avem o parte de sondaj – ceea ce înseamnă notorie­tate şi încredere, avem o parte de CV, avem o parte de contribuţie financiară, care este foarte mică – să nu existe discuţii – cinci la sută dacă ţi-ai plătit cotizaţia, da’ prima regulă ca să candidezi este să-ţi plăteşti cotizaţia către partid. Sunt nişte criterii foarte, foarte clare şi un calendar pe care va trebui să-l respecte toţi colegii noştri care candidează”, a explicat Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara. Până la începutul lunii septembrie e de aşteptat să fie publică ordinea pe liste pentru alegerile parlamentare.

Bilanţul parlamentarilor în funcţie

Printre pretendenţi se află şi trei actuali parlamentari liberali: senatorul Dorin Păran şi deputaţii Carmen Hărău şi Bogdan Ţîmpău. Preşedintele Florin Roman spune că activitatea lor va fi analizată şi supusă unui sondaj de opinie. „Noi cam ştim, dar e important să luăm poza zilei”, a precizat Roman.

Iată cum arată fişa de parlamentar pentru fiecare dintre cei trei liberali în mandatul 2012 – 2020. Senatorul Dorin Păran a avut 76 de iniţiative legislative, 39 de declaraţii politice, 40 de luări de cuvânt, nicio interpelare, nicio întrebare adresată guvernului ori primului mi­nistru. Senatorul Păran a avut o prezenţă mediocră, fiind cel mai inactiv dintre senatorii hunedoreni.

Performanţele celor doi deputaţi, Carmen Hărău şi Bogdan Ţîmpău, am ales să le punem în oglindă, pentru o mai uşoară interpretare a cifrelor. Astfel, la categoria luări de cuvânt – Ţîmpău: 49, Hărău: 154; propuneri legislative – Ţîmpău: 45, Hărău: 117; declaraţii politice – Ţîmpău: 13, Hărău: 111.

Cât de aproape au fost de electorat

Categoriile „Întrebări şi interpelări” din activitatea unui parlamentar sunt acele probleme pe care aleşii le preiau din teritoriu, de la cabinetele parlamentare, şi caută să le găsească rezolvare la Guvern, Premier ori la alte instituţii ale statului la care omul de rând nu are acces direct sau rămâne captiv în hăţişul birocraţiei. (E uimitor cum nimeni nu şi-a lăsat necazul în grija senatorului Păran pe parcursul celor patru ani de mandat.) Mai trebuie spus că la genul acesta de serviciu parlamentar apelează şi comunităţile prin primari, asociaţii profesio­nale sau alte forme asociative. La „Întrebări şi interpelări” deputatul Bogdan Ţîmpău figurează cu 65 de acţiuni, în timp de deputatul Carmen Hărău are 188 de probleme puse pe masa puterii decidente.

Ce spun specialiştii
Evident, cifrele ilustrează doar o parte din activitatea de parlamentar, dar ele sunt repere sigure asupra a ceea ce face parlamentarul dumneavoastră. O analiză mult mai aprofundată a activităţii parlamentare este făcută de Institutul de Politici Publice, instituţie neguvernamentală, corectă şi neînregimentată politic. Potrivit rapoartelor anuale, Carmen Hărău este cel mai activ parlamentar hunedorean. Ultimul raport publicat, care a analizat cele cinci sesiuni parlamentare, din decembrie 2012 până în 30 iunie 2015, arată că, în general, femeile sunt mult mai active decât bărbaţii din Senat şi Camera Deputa­ţilor. În topul parlamentari­lor PNL, Carmen Hărău ocupă locul 5, în clasamentul Camerei Deputaţilor se situează pe poziţia 20 (dintr-un total de 387), iar în topul de ansamblu, al întregului Legislativ, pe locul 37 (din totalul celor 554 de senatori şi deputaţi).

About Marcel Bot