The New York Time’s, despre măcelul minerilor din Lupeni 1929. „Când focul a încetat, peste 200 de oameni au rămas căzuţi la pământ”

Victimele celei mai sângeroase greve din Valea Jiului, cea din Lupeni 1929, sunt comemorate în fiecare an, în 6 august, de Ziua Minerului. Greva minerilor nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de salariile mici a fost stinsă în urma unor represalii crunte, în timpul cărora peste 20 de oameni au murit şi peste 200 au fost răniţi. The New York Times a oferit spaţii largi evenimentului, iar jurna­liştii americani au descris „vânătoarea de oameni” care a urmat protestelor.

La sfârşitul anilor 1920, Valea Jiului era unul dintre centrele industriale strategice pentru economia ţării, iar exploatările carbonifere conduse de socie­tăţile din Lupeni şi Petroşani erau profitabile pentru statul român şi pentru conducerea lor. Mai puţin mulţumiţi erau miile de mineri care munceau în subteran. Cei mai mulţi trăiau într-o stare de sărăcie cruntă, potrivit relatărilor acelor vremuri, aveau familii numeroase şi salarii mici, iar condiţiile în care îşi desfăşurau activitatea erau precare. În anii 1920, în minele din Valea Jiu­lui s-au petrecut mai multe tragedii colective. Cea mai mare dintre ele a fost în Mina Aurelia din Lupeni, în 1922, când în urma unei explozii petrecute în subteran 82 de oameni au murit. La sfârșitul anilor 1920, condiţiile de muncă şi riscurile la care erau supuşi minerii care munceau în subteran nu se schimbaseră. Negocierile dintre reprezentanţii minerilor şi patronat au eşuat, iar în 1929, prevederile contractului colectiv de muncă al minerilor au făcut obiectul unui dosar dezbătut timp de mai multe luni în instan­ţa Tribunalului Deva, fără însă a se ajunge la o înţelegere între cele două părţi.

Minerii cereau ca ziua de lucru să fie de opt ore, iar salariile să fie majorate cu 40 la sută, pentru cei care lucrau în puţuri şi în focuri; solicitau, de asemenea, ca angajaţii să fie aprovizionaţi cu bocanci, alimente şi echipamente noi, iar minorii să nu mai fie trimişi să muncească în subteran. Aproape 30.000 de oameni munceau la acea vreme în exploatările miniere din Valea Jiului, Minele din Lupeni aparţineau unui grup de bănci. „Directoratul a respins pur și simplu toate cererile minerilor, fapt care adesea nu se justifica, aceștia limitându-se să declare doar că minerii sunt infectați de comunism”, relatau jurnaliştii de la The New York Times, în ediţia din 10 august 1929.

7 august 1929, prima ştire în New York Times

Negocierile eșuate au făcut ca în primele zile din luna august 1929, în Valea Jiului să aibă loc multe acţiuni de protest. Greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre sindicate şi reprezentanţii patronatelor. A fost stinsă în urma unor represalii crunte, soldate cu zeci de victime. The New York Times a fost unul dintre ziarele care au prezentat pe larg, în mai multe articole, desfăşurarea evenimentelor, al căror ecou a făcut înconjurul lumii. Primul articol al jurnaliştilor de la The New York Times, despre conflictul sângeros din Valea Jiului, a fost publicat în 7 august, cu titlul: „16 mineri români ucişi de soldaţi. Un alt raport arată că 58 au murit, iar 200 au fost răniţi, după ce trupele au deschis focul asupra greviştilor”. În 5 august, circa 3.000 de mineri de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Ortacii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. Intervenţia în forţă a armatei, pentru dispersarea mine­rilor, a provocat masacrul.

Au deschis focul spre mulţime

„În timpul nopţii, o companie de frontieră şi un regiment de infanterie au fost aduse în Lupeni. Dimineaţa, cei din companie au încercat să repornească staţia electrică pentru a preveni sufocarea minerilor din subteran, dar greviştii au menţinut un cordon în jurul acesteia. Trupele au înaintat, iar procurorul de stat a făcut o ultimă cerere către mineri, să se retragă de la staţia electrică. Pentru că s-a dovedit fără niciun efect, cinci companii au primit ordin să tragă în mulţime. Când focul a încetat, peste 200 de oameni au rămas căzuţi la pământ. Acţiunea militarilor a stârnit o mare indignare minerilor. Unele rapoarte arată că au existat 58 de morţi şi sute de răniţi. Există îngrijorarea că bătălia se va extinde în întreg districtul Lupeniului”, informa The New York Times, în numărul din 7 august 1929.
Morţii transportaţi rapid la groapă în căruţele de bălegar
În numărul din 8 august 1929 al ziarului The New York Times, jur­naliştii au continuat să rela­teze despre mascarul din Lupeni, într-un articol cu titlul „Numărul morţilor în revolta minerilor creşte”. Jurnaliştii afirmau că doi soldaţi se numărau printre victime. „Numărul decedaţilor în confruntările dintre mineri şi soldaţi, întâi estimat la 16, este mai mare. S-a admis oficial că sunt 20 de morţi. Unele publicaţii susţin că este vorba de 40 de morţi”, scriau jurnaliştii americani. Două zile mai târziu, The New York Times publica un reportaj cu titlul „Greviştii morţi sunt duşi în grabă cu căruţele spre morminte”, în care preciza că numărul oficial al victimelor masacrului din Lupeni a fost de 22 de persoane, majoritatea mineri, iar autorităţile s-au grăbit să îi îngroape, ducând cadavrele la groapă cu căruţele de transport bălegar.

Lupeni 1929, localnici alungaţi cu baionetele din cimitir

„S-au petrecut scene sfâşietoare la înmormântarea celor 22 de victime ale trupelor care au des­chis focul asupra greviştilor de la Uzina Electrică, după ce minerii au oprit din funcţiune maşina de pompare. Un cordon de militari înconjoară spitalul în care se află mai mult de 200 de răniţi, în timp ce mai multe mii de muncitori care s-au adunat afară au fost alungaţi cu baionetele. Cadavrele au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar, care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. Când au apărut carele şi sicriele au fost încărcate, s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri, şi la patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere. După înmormântare, ofiţeri precedaţi de toboşari au citit un ordin prin care se impunea starea de asediu după ora opt seara, ordonând ca toată lumea să fie în casă la acea oră, deşi era o seară sufocantă. Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Detaşamente de soldaţi continuă să răscolească pădurea în căutarea cadavrelor, căci mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Deşi afişează un calm exterior, temperamentul localnicilor se spune că este periculos. În continuare au loc arestări, iar trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”, relatau jurnaliştii de la The New York Times, în ediţia din 10 august 1929.