Săptămâna în presa locală

Drumul spre Sarmizegetusa Regia, redat circulaţiei rutiere

Livia Botici, Glasul Hunedoarei

Şoseaua care leagă satul Costeşti de Sarmizegetusa Regia a fost redeschisă, vineri, după ce, de duminică, pe ultimii patru kilometri ai drumului nu s-a mai putut circula. O viitura a „muşcat”, pur şi simplu”, din asfalt, rupându-l în şapte locuri.
Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara. „Începând de astăzi, 12 august 2016, drumul judeţean DJ 705A: Costeşti – Sarmizegetusa Regia a fost redeschis circulaţiei rutiere. În porţiunile afectate de viituri se circulă pe un singur sens, cu limitarea vitezei de deplasare. Turiştii care se deplasează cu autovehiculele proprii sunt rugaţi să conducă preventiv, să respecte toate indicatoarele rutiere şi semnalizările agenţilor de ordine din zonele de drum afectate, pentru evitarea oricăror incidente nedorite”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara. Drumul a fost inaugurat acum trei luni, în urma unei investiţii din fonduri europene de 18,2 milioane de lei, iar imediat după finalizarea lucrărilor, presa a scos la iveală mai multe nereguli în construcţia drumului. Pe ultimii patru kilometri acesta este prea îngust pentru a permite circulaţia autoturismelor pe ambele sensuri, nu există parapeţi de protecţie în zonele cu risc de prăbuşire, iar locurile de parcare sunt astfel delimitate încât nu pot fi parcate în spaţiul alocat nici măcar maşinile de dimensiuni medii. Pe lângă toate acestea, ploile de duminica trecută au surpat drumul în şapte locuri diferite, acesta fiind complet închis până astăzi. Ieri, printr-un comunicat de presă, europarlamentarul hunedorean PMP Siegfried Mureşan a cerut ca DNA şi OLAF să ancheteze modul în care s-a făcut contractarea şi recepţia acestui drum, construit cu bani europeni.
Statul român îşi îngroapă resursele după ce nu a fost în stare să le managerieze

Mihaela Mihai, Gazeta de Dimineaţă

Peste 500 de milioane de tone de huilă sunt sau vor fi îngropate definitiv prin strategia defectuoasă aplicată de statul român care preferă să dea bani pe închideri decât să investească în exploatarea resurselor. Minele din Valea Jiului au fost închise pe rând, ultimele şase urmând a avea aceeaşi soartă.
Aurul negru, motorul economiei, este închis în adâncuri de incompetenţa statului.
Mina Petrila, la care activitatea de exploatare a încetat la finele lunii octombrie a anului trecut, mai putea scoate la lumina zilei încă aproape 500 de mii de tone de huilă. Nu s-a putut şi nu s-a vrut continuarea exploatării, întrucât de la mijlocul anilor 90, statul român a investit masiv în închiderea de unităţi miniere şi disponibilizarea de personal. Nu a dat decât firimituri pentru investiţiile din sectorul minier. ”În zonele adiacente exploatării care s-a realizat la Petrila mai rămăsese o producţie de 300 tone pe zi timp de un an de zile. Asta înseamnă undeva la 75.000 de tone de huilă”, au declarat, pentru Gazeta de Dimineaţă, cunoscători ai bazinului carbonifer de la Petrila. Cele 75.000 de tone sunt însă doar o mică parte din întreg.  Zona Praga reprezintă o altă ”felie” a minei Petrila de unde, cu investiţii nu foarte mari, mai putea fi exploatat aurul negru. Iar exemplele pot continua.
”S-a exploatat până deasupra la orizontul 200 şi mai era până la 250. Mai era un subetaj până la 200, unde a rămas exploatarea cu abatajul 434, în cei 50 de metri rămaşi ar mai fi intrat încă patru subetaje, undeva la 350.000-400.000 de tone de huilă”, au mai spus sursele GDD.
Şi tot huilă ar mai fi fost la Petrila pe partea abatajului 336, închis în urma unui foc în subteran, dar şi în stratul 5 ”care nu a fost exploatat niciodată”.
Odată închise, minele rămân închise deşi ar exista alternative
Huila este hulită pentru costurile ridicate, cauzate de lipsa investi­ţiilor. Motivând că sunt neeconomice, statul a închis, rând pe rând, unităţile miniere din Valea Jiului şi continuă să facă acest lucru. Odată închise, minele de huilă nu vor mai putea fi redeschise, întrucât costurile ar fi mult prea mari.
În 2010-2011, când chinezii veneau des în Valea Jiului, asiaticii au ajuns la concluzia că la mina Livezeni, decât să se continue lupta pentru a ajunge la stratul 13, mai bine se deschide o unitate nouă, pe planuri înclinate, costurile fiind mai mici.
Mai mult, acelaşi stat foloseşte ca şi ”ghid” pentru închiderea unităţilor miniere ”un manual de pe timpul Băncii Mondiale, cu 2rambleerea puţurilor”. Adică umplerea puţurilor cu piatră şi moloz.
Informaţiile GDD arată că polonezii, ale căror mine de huilă se confruntă şi ele cu probleme, dar statul face eforturi pentru a continua extracţia, vor să facă un proiect pe fonduri europene să recupereze agentul termic din subteran. Adică bagă apă de afară, care se încălzeşte în subteran  la o anumită temperatură şi ajunge la suprafaţă cu până la 15  grade mai caldă.
În Ungaria, puţurile unităţilor miniere au fost închise cu răşini poliu­retanice şi nu cu moloz ca în România.
”Un program de acest fel, ca şi cel cu cogenerarea metanului, trebuie să ţină cont de ceea ce vrea comunitatea, dacă primarii pot întreţine şi menţine astfel de proiecte”, spun sursele GDD.
În alte ţări, rezervele nu sunt îngropate. Minele nerentabile, dar cu rezerve au fost preluate de o societate de închidere, sunt restructurate, dotate cu utilaje şi scoase la privatizare operaţiune care permite continuarea exploatării.
Greşelile trecutului, amprentă masivă pe prezentul şi vii­torul exploatării de huilă
Cu rezerve de sute de milioane de tone, România a importat în ultimii ani sute de mii de tone de huilă, cu zeci de milioane de euro. Banii ar fi putut fi investiţi în retehnologizarea unităţilor miniere care, din lipsa investiţiilor, au ajuns, la momentul august 2016, să dea doar undeva la 4000 de tone de huilă (cele şase mine care mai funcţionează în Valea Jiului – 4 viabile şi 2 neviabile).
Cauza acestei situaţii? Tot incompetenţa statului.
”Am ajuns aici pentru că banii de investiţii, din 97, când a fost primul val de disponibilizări, şi până acum, s-au băgat în salarii. Nimeni nu şi-a pus întrebarea ce se urmăreşte?”, spun minerii din Valea Jiului.
Exemplul vine tot de la Polonia, unde subvenţia pentru minerit nu a ajuns la unităţile miniere.
”Polonezii din subvenţie nu au dat nimic la unităţile miniere. Banii s-au dus în fabricile de utilaj minier, iar unitatea minieră era obli­gată, în cota de subvenţie şi în baza studiilor de fezabilitate, să ia utilaj minier. Aşa că banii nu au ajuns în salari, ci în echipamente”, mai afirmă sursele GDD.
Este posibil ca dacă această variantă ar fi fost aplicată în România, să nu fie una viabilă. Firmele producătoare de echipamente miniere sunt unele care s-au îmbogăţit de pe urma trudei în adâncuri a minerilor, de multe ori livrându-le echipamente vechi la preţul unora noi.
În august 2016, viziunea nu este departe de cea din 97. Mai bine zis lipseşte cu desăvârşire.
”Nimeni nu are o strategie. Nu vedem peste ani. Ne trebuie cărbune sau nu ne trebuie? Se vede că ne trebuie…, dar nu avem nevoie de el”, continuă minerii.
Minele ar putea fi resuscitate, dar nu se vrea
Specialiştii în minerit spun că minele din Valea Jiului, pe care statul le vrea închise, ar putea fi competitive, dar numai dacă se vor face investiţii.
”Doi-trei ani să nu-i întrebe pe cei din minerit de producţie, să se aloce bani de investiţii, şi apoi minele ar putea funcţiona. O dovedeşte mina Vulcan unde, după explozia din 2001, 500 de oameni au plecat la alte unităţi şi au rămas cu 1000 de oameni. A început programul Itochu, au fost aduse transportoare, foreze, ceva de flux de transport. S-au modernizat şi de aceea Vulcanul şi în zi de azi, din 2007, are cel mai mic cost pe gigacalorie”, încheie cunoscătorii mineritului.
Statul habar nu are dimensiunea reală a resurselor de huilă
Se spune că Valea Jiului stă pe un munte de huilă. La propriu. Muntele din adâncuri nu este însă cunoscut la adevărata lui întindere cantitativă, întrucât explorările geologice nu au mai fost rea­lizate de la nivelul anilor 90.
”Rezervele de huilă despre care vorbesc studiile sunt cunoscute până la nivelul anilor 90. Nimeni nu a mai făcut studii după anii 90, pentru că nu se mai fac explorări geologice”, mai spun cunoscătorii mineritului.
Potrivit unei analize efectuate la nivelul anului trecut de Agenţia Naţională de Resurse Minerale, România avea  54 de zăcăminte de huilă, din care şapte în exploatare cu rezerve de 230 de mi­lioane tone şi 47 de perimetre neexploatate sau închise, cu re­zerve de 373 milioane tone. Adică undeva la 600 de milioane de tone de huilă.
Proiectul strategiei energetice, publicat pe site-ul Ministerului E­nergiei, arată că, deşi în ultimii ani producţia naţională de huilă a avut o tendinţă descrescătoare, România ocupă locul 7 între producătorii de huilă din ţările membre ale Uniunii Europene.
Potrivit documentului, oferta de huilă la nivelul actualilor producători din România este mai mică decât cererea, iar gradul de asigurare la nivelul actual de producţie (1,5 milioane tone anual) este de 36 ani.
Memoriu pentru includerea satelor mici în Master Planul extinderii reţelelor de apă
Natalia Bumbac, Mesagerul Hunedorean

Mai multe localităţi rurale din judeţ, care nu au infrastructură pentru apa potabilă şi uzată, ar putea beneficia de aceste utilităţi printr-un proiect finanţat din fonduri europene.
Asta, după ce Sorin Vasilescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, a coordonat un colectiv care a elaborat un memoriu, prin care un număr de nouă aglomerări rurale să fie introduse în Master Planul întocmit de SC Apa Prod SA Deva, privind extinderea şi reabilitarea reţelei de apă potabilă şi uzată, pentru care se doreşte obţinerea de finanţare europeană, acestea neîndeplinind până acum condiţiile cerute de programele prin care se alocă banii europeni.
Potrivit vicepreşedintelui Sorin Vasilescu, localităţile pentru care se încearcă obţinerea de finanţare europeană prin memoriul justificativ nu îndeplinesc condiţiile pentru modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată cerute prin Programul Operaţional Regional, cel prin care au fost solicitaţi banii de către SC Apa Prod SA Deva. Una dintre condiţiile pe care nu le îndeplinesc localităţile respective este că au un număr prea mic de locuitori. Astfel, s-a identificat un alt program prin care pot fi accesate fondurile necesare, cel prin care se alocă bani europeni pentru investiţii rurale. Memoriul justificativ a fost aprobat ieri de către CJ Hunedoara, consilierii fiind convocaţi în şedinţă de îndată.
„Avem şansa să atragem aproximativ 10 milioane de euro în plus faţă de suma solicitată în proiectul iniţial, bani din care pot fi finanţate investiţiile în infrastructura de apă şi apă uzată, fiind formate nouă aglomerări rurale. Administraţiile locale trebuie să-şi întocmească documentaţia tehnică a proiectului, termenul limită de depunere a cererilor de finanţare fiind 30 octombrie. Cererile vor fi depuse la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Ti­mişoara”, a precizat Sorin Vasilescu.
Din datele cuprinse în expunerea de motive a proiectului privind memoriul justificativ, printre comunele care ar putea beneficia de finanţare europeană în urma soluţiei găsite de administraţia judeţeană se numără Băcia, Sântămăria Orlea, Baru, Râu de Mori, Sarmizegetusa, Toteşti ş.a.710