Treptele Romane au nevoie de aer

Articolul a fost vizualizat de 1,286 ori

 

Monumenul istoric ar putea deveni, în anii următori, o atracţie turistică de prim rang pe Drumul Aurului

Fostul viceprimar al municipiului Brad, actualmente consilier judeţean, Aurel Circo, spune că monumentul istoric din vremea Daciei cucerite de romani nu se va închide niciodată, asemenea galeriilor miniere care coborau către filoanele aurifere. „Programul de închidere a minelor a implicat închiderea multor galerii, însă Treptele Romane nu se vor închide. Dimpotrivă, administra­ţia locală vrea să le pună în va­loare. Încă din 2015 compania INSEMEX Petroşani a făcut un studiu şi a constatat că trebuie îmbunătăţit aerajul pe galerii. Tocmai de aceea, oricine ajunge în zonă vede, deocamdată, gratii la intrare. Practic, accesul nu este permis, tocmai pentru că galeria nu îndeplineşte condiţiile de siguranţă pentru eventualii turişti”, explică fostul viceprimar al municipiului Brad.

Treptele Romane au nevoie de guri de aeraj

Aurel Circo mai spune că specialiştii INSEMEX au cerut autorităţilor locale să sape două găuri de foraj în planul galeriei. Acestea ar urma să aibă, fiecare, 30 de centimetri. „Am căutat o companie care să execute aceste lucrări şi singura firmă din România care face astfel de lucrări este Formin, din Caransebeş. Experţii lor ne-au spus, însă, că pentru ca forajul să nu aibă devieri de la verticalitate, pentru că nu se cunoaşte cu exac­titate consistenţa rocii, singura varianată posibilă ar fi nu două, ci trei perforaţii cu dia­metrul de 20 de centimetri.” Potrivit brădeanului, lungimea forajelor, în acest caz, ar fi de cel puţin 80 de metri. Ele ar putea fi făcute cu utilaje de dimensiuni medii, pentru că aducerea unor utilaje de mari dimensiuni în zonă este imposibilă. Costurile unei astfel de lucrări sunt estimate la 110 euro pentru fiecare metru liniar forat. Având în vedere că galeria are, conform fostului edil-şef, mai bine de 100 de metri, costul unei astfel de lucrări ar fi de aproximativ 10.000 de euro. Aurel Circo mai spune că autorităţile din municipiul Brad au luat în calcul fie o alocare bugetară din banii oraşului, fie accesarea unei linii de finanţare europene, pentru care specialiştii primăriei aşteaptă lansarea ghidurilor în lunile imediat următoare.
_REM1028

Sora Treptelor Romane, galeria Aurora

„Anul trecut nu am avut alocaţie bugetară pentru executarea forajelor. Singurele sume pe care consiliul local le-a putut aloca au fost cele pentru efectuarea studiu­lui de aeraj”, adaugă Aurel Circo. Acum, însă, edilii au în plan un adevărat complex de agrement, care să includă o zonă pentru picnic, băncuţe şi tonete pentru comercianţi, astfel încât Treptele Romane să devi­nă o adevărată atracţie turistică. De altfel, edilii din Brad au reuşit reabilitarea foişorului de la intrarea în galerie şi asfaltarea porţiunii de drum care urcă de la intrarea în municipiul Brad spre Treptele Romane şi Galeria 12 Apostoli, care se află la câteva sute de metri în amonte – sud, fiind ecologizată, spun reprezentanţii administraţiei, şi închisă. Asfaltarea drumului, care înainte era un simplu drum de pământ şi piatră, „o spălătură”, după cum chiar autorităţile recunosc, s-a făcut în intervalul 2013-2015. Galeria „12 Apostoli” a fost prima gură de mină închisă, însă la 50 de metri mai sus de Treptele Romane mai este o galerie. Puţină lume ştie despre ea, pentru că e vorba nu de o galerie de exploatare, ci de una de cercetare, din vremea când cercetarea geo­logică era la rang de cinste în România. Complexul de care vă spuneam ar urma să includă şi cea de-a doua galerie, căreia, cel mai probabil, o să-i spunem „Aurora”, după numele unei alte galerii, astăzi prăbuşită”, precizează consilierul judeţean. El mai spune că, după ce va fi amenajată, galeria – care acum beneficiază de suţinere din beton, dar şi metalică – va include utilaj minier şi tot felul de maşinării folosite de localnici pentru extracţia minieră, astfel încât să aibă şi o componentă educativă.

Treptele ar putea fi vizi­tate de 6 turişti deodată

_REM0925
Reprezentanţii autorităţilor susţin că în zonă e necesar şi un post de alimentare cu energie electrică. Acesta ar urma să furnizeze curentul electric de care va fi nevoie pentru iluminarea galeriilor, dar şi necesarul destinat comercianţilor care vor putea fi găsiţi aici. Aurel Circo spune că studiul tehnico-economic va include şi o estimare a perioadei de amortizare a investiţiei, care ar introduce în circuitul turistic „Treptele Romane” şi Galeria „Aurora”. Potrivit acestuia, galeria treptelor nu permite intrarea unui grup mai mare de şase turişti într-o tură de vizitare, tocmai din cauza debitului de aeraj. Tura de vi­zitare ar dura aproximativ 15 minute, iar în aceste condiţii „Treptele Romane” vor putea fi vizitate, în medie, de 24 de turişti pe oră, ceea ce ar însemna 240 de turişti zilnic, în sezonul estival.

„Drumul Aurului”, noua atracţie turistică

“Drumul Aurului” presupune un traseu care porneşte de la Muzeul Aurului din Brad, un muzeu unic în Europa prin varietatea exponatelor de aur, dar şi a impresio­nan­tei colecţii de minerale, continuă pe valea Musariu, unde se află „Treptele Romane”, urcă la Biserica 12 Apostoli din Ruda, iar apoi se îndreaptă spre fosta exploatare auriferă Gura Barza, pentru ca, în zilele în care este funcţională, turiştii să fie invitaţi să circule cu mocăniţa până la gara din Brad, o altă clădire istorică ce aşteaptă să-şi regăsească splendoarea şi admiratorii. Treptele Romane, aflate în apropierea satului Ruda Brad, pe Valea Musariului, reprezintă una dintre cele mai vechi galerii ale minelor de aur din Munţii Apuseni. Locul poartă numele de Treptele Romane pentru că la capătul galeriei subterane săpată de mineri cu dalta în secolele II – III se găsesc treptele construite în perioada stăpânirii romane în Dacia.

About Ada Beraru