„Dacă va exista o astfel de propunere, o voi accepta”

Articolul a fost vizualizat de 1,028 ori

Adrian David, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, a dobândit statutul de funcţionar public, iar intrarea sa în „solda” Guvernului duce la concluzia că ar putea ocupa postul de prefect. Calea e bătătorită. Sorin Vasilescu (PSD) a fost „depolitizat” tot la primăria condusă de Tiberiu Iacob Ridzi înainte să devină prefect apolitic. Adrian David spune că va accepta postul, dacă i se va face o astfel de propunere.

MAIN david prefect
Postul de prefect a fost dintotdeauna ocupat pe criterii politice, chiar dacă oficial şi legal funcţia este apolitică. Minciuna depolitizării Instituţiei Prefectului este întreţinută artificial, deşi nimeni n-o mai ia în serios. De-a lungul timpului a existat o tentativă timidă de re-politizare a postului, în guvernarea PDL, dar demersurile au anchilozat la jumătatea drumului.

Cu ce argumente vine Adrian David

„Dacă va exista o astfel de propunere din partea Guvernului României, am să accept”, ne-a mărturisit Adrian David. Guvernul Tehnocrat îşi încheie mandatul peste câteva luni, iar după alegeri Instituţia Prefectului va intra din nou în vârtejul aranjamentelor politice. De ce ar renunţa David la un mandat de patru ani pentru un post, vremelnic, de câteva luni? „E o perioadă foarte importantă pentru judeţul nostru, o perioadă în care e nevoie de oameni care să-şi asume decizii importante în ceea ce priveşte soarta Complexului Energetic şi în privinţa politicilor publice duse de către Guvern. Eu cred că e nevoie de multă vitalitate şi multă responsa­bilitate în actul decizional al reprezentantului Guvernului în teritoriu. De asemenea, cred că este importantă şi atitudinea vis-a-vis de activitatea de control a actelor emise de administraţiile publice locale. În virtutea acestor necesităţi sunt dispus să accept chiar şi pentru o perioadă scurtă această res­pon­sabilitate”, şi-a motivat Adrian David opţiunea în cazul în care va fi să fie…
Numirea viitorului prefect al judeţului Hunedoara se va produce, foarte probabil, în prima şedinţă de Guvern.

Trei PSD-işti depolitizaţi în primării PDL-iste

După 2012, Prefectura Hunedoara a fost condusă de liberalul Vasilică Potecă, singurul care avea statut de înalt funcţionar public dobândit „pe bune” mult înainte de a fi numit subprefect. Prefectul Sorin Adrian Vasilescu a scăpat de culoarea roşu-PSD angajându-se formal la Primăria Petroşani, de un­de a fost detaşat pe postul de şef al Prefecturii. Ulterior, Vasilescu a urmat câteva cursuri şi a devenit înalt funcţionar public. Tot prin mâna primarului Tiberiu Iacob Ridzi (PDL, pe atunci) a trecut şi actua­lul şef al judeţului, subprefectul (PSD) Fabius Tiberiu Kiszely, în timp ce pensio­narul Gabriel Samoilescu (PSD) a fost angajat la Primăria Hunedoara (condusă de Viorel Arion – PDL) înainte de a ocupa demnitatea publică de subprefect. Pe acelaşi traseu bătătorit de pesedişti se mişcă acum Adrian David. Fostul preşedinte al Consi­liului Judeţean Hunedoara renunţă la mandatul de ales al judeţului pentru funcţia publică de „consilier cls. I, gradul profesional superior, în cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Petroșani – Compartiment coordonare, avizare documentații de urbanism, GIS”. Evident, postul este doar o trambulină spre viitoarea demnitate.

About Marcel Bot