Familia Marcu alege, pentru copiii din grup, ture de nivel mediu, care pot fi străbătute la pas de orice iubitor de munte, nu doar de alpinişti experimentaţi. A dus până acum copii în Retezatul Mic, în Padiş, în Apuseni, apoi au ales să impresioneze copiii cu formele inedite ale Munţilor Ciucaş, acolo unde poţi desluşi contururi de uriaşi în silueta muntelui.
“Am fost în Ciucaş împreună cu părinţii mei şi un grup de fetiţe între 10 şi 13 ani. A fost extraordinar. Sunt mulţi care cred că, atunci când ai urcat pe Făgăraş sau pe vârfuri din Anzi, altitudinile puţin mai reduse ale Carpaţilor Orientali nu te mai pot impresiona. Pe mine, Munţii Ciucaş m-au impresionat fantastic, am venit de acolo plină de energie şi de zâmbete. Copiii au fost într-un “uauuu…” continuu”. Următoarea provocare din serie a vizat Munţii Buzăului, cu schiturile rupestre, Chilia lui Dionisie Ţesătoru, “Babele” de la Ulmeţ sau trovanţii şi vulcanii noroioşi.
Tura cu poveşti
Mascota trupei e Maya, ciobănescul german al familiei. Alexandra păşeşte pe munte cu ditamai rucsacul în spinare şi, în spatele ei, pe cărare, o urmează câţiva omuleţi. Din loc în loc se opresc ba să-şi tragă cei mici sufletul, ba să le arate Alexandra un peisaj, ori să asculte o poveste de-a tatălui Alexandrei. Cu privirea pe formele de stâncă, Dan Marcu poveşteşte despre fiinţe demult dispărute şi vremuri în care uriaşii modelau steanurile. În Munţii Ciucaş, cei trei Marcu au fost însoţiţi de doi părinţi şi patru copii. Pe urcare, nu se poate fără galerie: “Hai, sus, aici! Sus! Dă mâna!”, zice Dan, în timp ce îi strigă fetei din faţă: “Go, Pingu! Go! Hai, urcă!”. Încet, echipa “Academiei curajului” cucereşte întreg universul pietrificat. Alexandra îşi dorea de multă vreme să ajungă prin Ciucaş şi a avut ce vedea: “Babele la sfat”, “Turnul lui Goliat” sau “Străjerii” şi totul a devenit o inscursiune desprinsă parcă dintr-o carte de poveşti. Alexandra şi mai ales tatăl ei îţi pot spune că fiecare piatră poate avea legenda ei, iar, dacă nu are o poveste, imaginaţia poate zburda liberă. Şi tot aşa o ţin drumeţii până pe culme. “Uite aicea, codaşii!”, exclamă Dana Marcu, în timp ce copilele trag de paşi să o ajungă pe Alexandra, iar Dan încheie şirul. “Nu suntem codaşi”, strigă o fetiţă şi o ia la goană către vârf, în sunetul altei voci care se revoltă: “Ba da! Eu am ajuns prima”, iar mama Alexandrei completează “Cei din urmă, vor fi cei dintâi! Hai! Toată lumea la vârf!”, zice femeia privind către Alexandra, care a scos deja tricolorul şi îl flutură, timp în care micuţele se aliniază în jurul ei : “Am ajuns pe Vârful Ciucaş! Uuu!”, strigă Alexandra şi pleacă privirea ca să citească inscripţia de pe tăbliţa indicatoare: “1954 de metri!” şi Dan Marcu pufneşte în râs: “Zece la Bac, la geografie!”
Profă la pitici
Cei mici nu ies din cuvântul Alexandrei, tânăra care are deja un palmares impresionat de expediţii în toată lumea. Pentru ei, Alexandra şi Dan Marcu sunt profesorii de viaţă, iar Dana Marcu este “mama” grupului. Copiii învaţă astfel cum să meargă pe munte, ce trebuie să aibă la ei, cum se respiră şi chiar să folosească echipamentul de alpinist. Cu două corzi, Alexandra le arată copiilor cum pot face un nod trainic: “Se ia un capăt, se face o buclă, şi întorci firul prin ea, pe direcţia pe care mergea înainte, apoi faci la fel la celălalt capăt şi apoi tragi de fire şi gata nodul! Îi învăţăm cum să meargă pe munte, cum se fac tot felul de lucruri utile, chiar şi cum se respiră. Toate se pot dovedi utile de-a lungul vieţii – am lucrat şi la limba engleză, am făcut şi câţiva paşi de dans. Avem de toate în pregătire”, zâmbeşte tânăra. Ca să participi la o expediţie cu familia Marcu trebuie doar să ai bunăvoinţă şi să vrei să înveţi tainele muntelui. “Să fie zâmbăreţi!”, decretează Alexandra: “Să zâmbească şi să-şi dorească să înveţe. Termenul care ne defineşte până la urmă pe noi este “evoluţia”: vrem să avem în jurul nostru oameni care îşi doresc să meargă înainte, să înveţe mai multe şi să asculte. Dacă eu fac ceva ce nu am mai făcut niciodată, cu siguranţă o să ascult de cel experimentat, cel care mă învaţă. Aşa îmi doresc să fie oamenii care vin cu noi. Nu trebuie să aibă nu ştiu ce condiţie fizică – turele noastre gândite pentru părinţi şi copii sunt de un nivel mediu. Nu o să-i ducem într-o tură de Făgăraş cu patru zile de mers încontinuu”. Se sfătuieşte cu tatăl ei atunci când alege locaţia şi traseul: “Ne alegem locaţiile după vreme, după gradul de dificultate şi ce îşi doresc oamenii – dacă vor canioane sau un vârf, dar şi în funcţie de copiii care ne însoţesc. Dacă nu a mai fost pe munte, doar nu o să-l dus pe Vârful Moldoveanu, că nu mai vine”, este convins Dan Marcu.
Concept by Alexandra Marcu
Alexandra Marcu spune că ea a avut parte de un noroc fantastic, pentru că tatăl ei a urcat-o de mică pe munte. S-a gândit că alţi copii nu au şansa ei şi aşa s-a născut proiectul „Academia Curajului”: “Părinţii mei m-au dus cu ei pe munte de când eram mică, am făcut o mulţime de lucruri împreună, am studiat spaniolă, am călătorit… Ideea asta am vrea să o ducem mai departe. Şi aşa am pornit proiectul acesta numit “Academia Curajului” şi suntem deja la a patra tură organizată – am fost în Retezatul Mic, în Apuseni, în Ciucaş, acum în Buzău. Vrem ca un copil să-şi vadă propriul părinte drept un erou, un model şi un sprijin în viaţă. E fantastic să auzi un copilaş spunând „am fost cu mama şi cu tata…”. Nu în tabără cu copiii sau un profesor. Pentru ei să simtă aşa ceva, că aparţin cu adevărat unui grup, e minunat!” Dan Marcu şi-a dus copila pe munte încă de când Alexandra avea abia doi ani. Este impresionat de proiectul ei şi o ajută cu drag în expediţii. Îşi aminteşte şi acum ce a spus când Alexandra i-a povestit pentru prima dată de „Academia curajului”: “Că aşchia nu sare departe de trunchi! M-am bucurat fantastic când am văzut copilul că vrea să meargă înainte, să promoveze şi să ducă mai departe tot ce am învăţat-o noi! Este o evoluţie, un lucru care te leagă de comunitate, de familie, de ţară. O face din dorinţa de a-i învăţa şi pe alţii ce a aflat ea, să îi ajute să-şi găsească un echilibru, să cunoască munţii. M-a impresionat!”, dezvăluie Dan Marcu.
Muntele ca prieten
Pentru familia Marcu, muntele nu este o ţintă: “Dacă pleci cu ideea de cucerire, ai pornit greşit, din start. Muntele este o entitate în sine, una care te poate tolera, cu condiţia să îi oferi respectul cuvenit”, este una dintre lecţiile pe care le predă Alexandra la “Academia curajului”. Dacă îţi faci rucsacul, tot ei îţi vor spune de ce ai nevoie în expediţie şi cum să te îmbraci pentru a face faţă muntelui: “Trebuie să aibă bunăvoinţă şi dorinţa de a învăţa. Noi la toţi le spunem ce să-şi aducă, ce să-şi mai cumpere, îi susţinem de multe ori şi cu echipament, dar trebuie să aibă dorinţa de a ieşi din zona de confort, dorinţa de a încerca altceva, de a se regăsi în alt mediu decât cel în care sunt obişnuiţi. Este cu totul altceva şi vrem să aprecieze acest lucru”, spune Dan Marcu. În a doua tură, li s-a alăturat şi o familie din Suedia cu doi copii: “Acum câteva săptămâni am fost în Munţii Apuseni, cu o familie de suedezi. Băiatul lor este puţin mai timid, nu prea reuşeai să scoţi mare lucru de la el. Am tot încercat să aflu dacă i-a plăcut sau nu. La un moment dat, am întrebat-o pe mama lui şi mi-a răspuns: “Alexandra, mi-a zis mie că e cea mai tare experienţă din viaţa lui!” Eu cred că asta spune multe”, zâmbeşte alpinista. Ca să pleci cu ei te costă doar 30 de lei pe zi de persoană, iar turele ţin câteva zile. Practic, cei trei Marcu îţi oferă aventura vieţii tale cu costuri minime. Alături de ei, urcă muntele şi o fetiţă despre care România va vorbi în anii ce urmează. De fapt, la 10 ani micuţii a fost deja în Nepal şi acum se pregătesc cu Alexandra pentru a urca pe Kilimanjaro. În afară de lecţiile muntelui, Alexandra şi tatăl ei se străduiesc să le demonstreze copiilor că au de ce să fie mândri că sunt români şi le arată un alt fel de a trăi în România, iar credinţa Alexandrei e că: “Dacă pot să schimb un singur copil, e minunat.”
Peripeţii montane
Seara vine cu un foc şi cu poveşti de munte: “Eu sunt un clovn înnăscut şi celor din jur le place să mă asculte, Alexandra are şi ea despre ce vorbi, apoi, deşirăm amintiri de peste zi, cu ce au simţit cei din grup şi ce îşi doresc pentru ziua următoare. Îţi creşte inima să vezi că ni se alătură oameni care vor cu adevărat să cunoască muntele. Avem o familie care vine cu un copil de doi ani! Exact cum am plecat şi eu cu ea în spate la câţiva anişori, aşa vin şi ei! M-au tot întrebat dacă să îşi ia nu ştiu ce rucsac să-l aşeze şi nuuu! Peste un an, urcă singur. Avem o fetiţă pe care părinţii o trimit special din Bucureşti, la Deva, ca să vină cu noi! Să înveţe de la Alexandra echilibrul ăsta fantastic care ţi-l dă muntele şi dorinţa de a merge înainte”, spune Dan Marcu. Bineînţeles că au parte de tot felul de peripeţii atunci când în peisaj apar ciobăneşti de la stânele de pe munte, ori copiii se lasă furaţi de peisaj sau te miri ce suflet de animăluţ apărut în zonă. Doar cu urşii nu au avut mare lucru de împărţit, iar întâlnirile s-au transformat oricum în poveşti frumoase, numai bune de spus în campare: „Urşii sunt prietenii noştri, noi îi respectăm, ei ne respectă”, povesteşte Dan Marcu, gesticulând larg de parcă acum ar vrea să alunge dihania. „Nu am avut, niciodată, nicio treabă cu ei! A vrut unul odată să intre în cort la mine şi la doamna Dănuţa, dar am urlat şi a plecat! Dănuţa…”, glumeşte alpinistul. Îşi aminteşte de momentul petrecut la Sinaia, undeva în Valea Cerbului, unde erau bineînţeles tot cu cortul: „Lume multă, muzică, dar noi dormeam. Şi la un moment dat am simţit cum se cutremură tot după ce a tras cu gheara de întăritura cortului. Am urlat ca un turbat! Ca să ştie că-s acolo! Toţi au sărit de la locurile lor şi au venit la noi să ne ajute să mutăm cortul mai lângă foc. După aia ne-am dat seama că ursul a făcut o diversiune pentru că, în timp ce oamenii erau la noi, el a şutit lubeniţele puse la răcit, în apă.”
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.