In memoriam Marinus Moraru!

Dorin Petresc

O Stea a plecat, dintre noi, la Cer! Pentru a întregi constelația marilor nume ale culturii noastre române și dramaturgiei universale: Maestrul Marin Moraru! Marinuș, cum l-am apelat noi, cei familiali!
Un gol incomensurabil, fără de preț, în suflet! Și simțământul că am devenit mult mai săraci, aici, pe Pământ, odată cu plecarea Lui Marinuș, în stele…
Familia noastră a avut șansa providențială de a-l avea, aici, între ai noștri, pe Omul Marin Moraru. O prezență nobilă, ca­racterizată de sensibilitate, iubire necondiționată și discre­ție.
„Trăirile profunde se consumă întru-n foc interior!”, așa credea Maestrul.
Venea, cu drag, în județul Hunedoara, împreună cu familia, la ai săi. La Deva, la Brad, la Hărțăgani – Băița.
Era înainte de 1989, când se consumau aceste „pelerinaje”.
A iubit mult meleagurile hunedorene.
Aici, a avut răgazul să arunce undița, în apele Crișului Alb, după scobari și cleni!
La Băița – Hărțăgani, îl impresionau oamenii, cu verticalitatea lor nesmintită – acei băieși trudiți, pentru care Lumina reprezenta supremul semn al supraviețuirii, la ieșirea din fiecare șut!
Vorbea mult, cu Ion Suciu, băieșul din Hărțăgani, priceput al aurului și Vâlvelor…
A umblat, la Bulzu, la Setrașul, la Duba, la Valea Arsului, la Ruda, pe Grelești, la biserica bătrână din Hărțăgani, la Masa lui Crai.
A mâncat „vișle”, sarmale și cartofi în spuza cazanului, apreciind vinarsul moților de la Băița. Îl impresionau profund obiceiurile secerișului, la Hărțăgani – Băița, de la Cununa Grâului, la batozat. Zicea că „Dumnezeu zmicură Iubirea Lui, către oameni, precum grâul desprins din spice!
Era mare amator de scovergi, de tocană, de sarmale, de lictari de prune și de cele îndătinate, după tăierea porcului. Dar, se înfrățise și cu Nero, dalmațianul nostru de la Hărțăgani. Într-un fel, tainic și ne­rostit, Marinuș Moraru se împământenise, aici, între moți, la ai săi, în județul Hunedoara.
A jucat țarina, între livezile Băiței. Dar a și convorbit, conspirativ, pe o luntre, în mijlocul tăului Făerag, cu Titi Cohîltir și Ladi Zeller, despre iminenta prăbușire a sistemului comunist.
La sfârșitul anilor 80, l-a însoțit pe confratele său, Radu Beligan, la Deva. Au venit, într-un turneu național, cu alte nume de renume… Din nou, oaspeți fiind, la casa familiei noastre, s-a discutat despre nihilismul sistemului comunist și despre racila înfometării populației! Era epoca aceea când Maeștrii, strecurau „șopârle” în piesele de teatru, un curaj echivalent celei mai îndrăznețe dizidențe! Însă, din păcate, deloc recompensate, după 89…
Nume de aur ale culturii române, care, în mod discret, au adus contribuții majore la deschiderea spre o lume liberă. Nume care nu au cerut titluri și privilegii, nimănui!!!
După 1989, în marasmul acela, Marinuș Moraru a mai revenit de puține ori, în județul Hunedoara.
În anii 90, se afla în turneu, cu piesa „Take, Ianke și Cadâr”, alături de George Dinică și Radu Beligan. În mijlocul sindrofiei, întreabă dacă există un teatru la Deva, deoarece ei au trebuit să evolueze pe scândurile unei „Case de cultură”! Și mai spunea că aceasta e o reminiscență comunistă: „Nu se poate institui cultura, printr-o casă a sa, atâta vreme cât ea, cultura, nu există ca un organism viu, apolitic!”. Cu alte cuvinte, să distingem cultura de propagandă!
Ultima oară, ne-am revăzut, în particular, cu toții cu prețul unei singure lacrimi, desprinse din colțul ini­mii Maestrului… Marinuș Moraru și blânda, tainica lui îmbrățișare, către noi…
Vorbeam la telefon, despre lucrurile realității culturale hunedorene. Și reflecta că nu avem „nerv”, ci, din păcate, actori culturali impuși politic! Acesta ar putea fi un veritabil „Manifest cultural hunedorean”!
Însă, dincolo de aparențe și patimi, Vă rugăm să ne permiteți să îngenunchem în fața memoriei Maestrului Marinuș Moraru!
Înainte de Nume, ne plecăm inimile în fața unui Om exemplar, cu un suflet cât Cerul, spre care s-a ridicat, în chip de Stea! Dumnezeu să vă aibă în Lumina Sa, dragul nostru Marinuș! (Titi – Mobi Dik, Jeni, Titiana, Dorin!).