Convulsii interetnice. Mărturii despre Hunedoara anilor 1940, aşezată pe „butoiul de pulbere” al intoleranţei

Note secrete ale autorităţilor hunedorene de la începutul anilor 1940 aduc detalii despre una dintre cele mai întune­cate perioade din istoria Hunedoarei, vremea în care zona cosmopolită în care trăiau români, maghiari, germani şi evrei părea că stă pe un butoi de pulbere, gata să explodeze din cauza tensiunilor interetnice. Treptat, situa­ţia s-a calmat, iar după evenimentele din anii celui De-al Doilea Război Mondial au rămas relatările dramatice despre evenimentele care au marcat viaţa comunităţilor.

O serie de note informative secrete, păstrate în Arhivele judeţului Hunedoara, oferă detalii mai puţin ştiute despre si­tuaţia dramatică a comunităţilor de români, maghiari, germani şi evrei din judeţ, pe care războiul şi dictatura anilor 1940, precum şi ruperea Ardealului de Nord de România, le-a transformat pentru o perioadă, reciproc, în duşmani.

O notă informativă din 15 iunie 1942, a Poliţiei Deva, păstrată la Arhivele Naţionale, oferea detalii despre discordia apărută între românii şi saşii din Orăştie. „În rândurile populaţiei române din Orăştie se vorbeşte că saşii ar fi primit ordin să nu frecventeze cinematograful românesc şi nici restaurantele româneşti. În Orăştie sunt două cinematografe. Unul aparţine unui sas cu numele Oscar Schuleri, iar unul aparţine văduvei Malvi­na Blaga. Cinematograful românesc, de fapt, este evitat de populaţia minoritară. Ca dovadă este faptul că în zilele de 30 şi 31 mai a.c. rulând la cinematograful românesc filmul german Războiul din Jugoslavia au asistat abia şase tineri germani, care apoi au fost sancţionaţi pentru acest fapt. Comportarea saşilor creează în oraş un curent antigerman în rândul populaţiei române, fapt care nu poate fi considerat altfel decât foarte dăunător în momentele actuale, când soarta României este atât de strâns legată de cea a Germaniei şi când soldatul român luptă cot la cot cu soldatul german”, se arăta în nota adusă lui Ioan Berleanu, şeful Poliţiei Deva.

Drama bărbatului mort de foame
Relaţiile dintre comunităţile de români şi maghiari erau însă cu mult mai tensionate, iar unul dintre evenimentele care a dus la deteriorarea lor a fost cedarea Ardealului de Nord către Ungaria. Veştile din teritoriul care între 1940 şi 1944 a fost încorporat Ungariei erau cutremurătoare şi turnau paie pe focul mocnit al nemulţumirilor românilor. O notă secretă din 12 iulie 1942, a Poliţiei Deva, oferea mărturia unui refugiat ajuns pe meleagurile Hunedoarei, din Ardealul de Nord. „O persoană refugiată de curând din teritoriul cedat povesteşte că în hotarul unei comune din judeţul Sălaj a fost găsit pe câmp cadavrul unui ţăran român în vârstă de circa 45 – 50 de ani, având asupra sa o traistă care conţinea un pumn de grăunţe de porumb. Cu ocaziunea autopsiei ce i s-a făcut de către autorităţile ungureşti, constatându-se că a murit de foame, ţăranii şi ţărăncile române au erupt în plânsete de soarta conaţionalilor lor, afirmând disperaţi, chiar în auzul autorităţilor prezente, că românii sunt deposedaţi chiar şi de bunurile strict necesare existen­ţei lor”, se arăta în nota informativă, păstrată la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara.

Tensiuni interetnice erau înregistra­te şi în Valea Jiului. Detalii sunt oferite într-o notă informativă din 27 septembrie 1940. „În cârciuma din Aninoasa se găseau la o masă patru mineri. Aceştia discutau între ei despre atrocităţile maghiare contra românilor din teritoriile cedate Ungariei. Maghiarul Kovacs Carol, fost telefonist la Socie­tatea Petroşani, în prezent angajat la firma Pitini din Aninoasa, care se găsea la altă masă, vârându-se în discuţia celor patru, ar fi afirmat că bine le fac ungurii românilor. S-a iscat cearta care a degenerat în bătaie, terminându-se cu rănirea lui Kovacs Carol. Medicul evreu maghiarizat Eugen Ianoş, iredentist, fiind chemat pentru a da ajutor rănitului, l-a fotografiat în mai multe poziţii, afirmând că va trimite fotografiile la Consulatul Maghiar din Bucureşti, pentru a face propagandă, cum sunt bătuţi maghiarii din Ardeal de către români”, arătau informatorii Poliţiei Deva.

Nemulţumiţi de leafa evreilor
O serie de note secrete primite de Poliţia de reşedinţă Deva în 1941 şi păstrate la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, dezvăluie starea de sprit deprimantă a comunităţilor evreieşti din judeţ la începutul anilor 1940. „Ultimele măsuri luate din partea guvernului de a interna pe evrei au creat în sufletele lor o îngrijorare, fiindu-le teamă ca la o mişcare greşită pe care ar comite-o orareşcare evrei, evreii internaţi vor fi executaţi”, informa o notă din Iulie 1941, transmisă din Petroşani. „Toţi comercianţii evrei şi-au vândut magazinele lor creştinilor şi din cercetările noastre s-a constatat că o parte din populaţia evreiască intenţionează să emigreze în Basarabia, pentru care fapt au şi început pregătirile”, se arată într-o notă a Poliţiei Petroşani, transmisă în ianuarie 1941, Prefecturii Hunedoara.

Tensiuni între evrei şi români erau şi în rândul avocaţilor din Deva, românii arătându-şi indignarea că avocaţii evrei nu erau exluşi din Barou. „Unii dintre avocaţii din Deva discută cu indignare şi faptul că în timp ce avocatul evreu Laufer încasează sume enorme drept onorariu, neplătind niciun impozit, fiind camuflat de un avocat român, un alt avocat, român, ce a făcut politică legionară şi a fost condamnat şi care de la începutul războiului s-a aflat pe front, revenind, în ultimul timp este muritor de foame”, se arăta într-o notă informativă din ianuarie 1943.

Nici preoţii nu scăpau de bănuieli. Mai multe note informative din anii 1940 ale Poliţiei Deva prezintă cazul preoţilor acuzaţi că sprijineau grupările anti-româneşti din Hunedoara. Mănăstirea franciscană ar fi fost un loc de întâlnire al acestora. „Din sursă verificată suntem informaţi că preotul romano-catolic Laszlo Dionisie din comuna Govâjdie, regulat, în cursul săptămânii, de 3 – 4 ori, vine în oraşul Hunedoara la mănăstirea franciscanilor din localitate. Cel semnalat face oficiul de agent de legătură între organizaţia maghiară din localitate, al cărui preşedinte este dr. Hitterim­ber Rudolf, de la care primeşte toate informaţiile şi instrucţiunile la sediul mănăstirii franciscane, transmise prin intermediul preoţilor romano-catolici din localitate, şi Episcopia Romano-catolică din Alba Iulia”, se arată într-o notă informativă din 1943, păstrată la Arhivele Judeţului Hunedoara.