Lecţia de reuşită. Cum să-ţi faci viaţa frumoasă: metoda Andy Hertz, maestrul revoltei paşnice

A vrut să fie liber şi, în ciuda faptului că a crescut numai cu mama sa, iar aceasta s-a prăpădit când Andy avea numai 13 ani, astăzi, băieţandrul de altădată este stăpân peste mai multe proprie­tăţi imobiliare şi autorul unui volum de acţiune, educaţie, dezvoltare personală şi în afaceri: „Viaţa, cel mai frumos cadou”. „Adoptat” de Hunedoara, Andreas Cristian Hertz a scris, deja, un al doilea volum şi îşi continuă investiţiile în proprietăţi, până când va ajunge complet indepen­dent financiar. Între timp, îşi caută o casă unde să poată trăi şi scrie liniştit.

A învăţat singur să stea în picioare în faţa vieţii, convins că nu trebuie nici să se ascundă, nici să fugă de ea. Un adevărat vânător de oportunităţi, Andy pa­re că îşi inventează singur vii­torul: s-a autoeducat, a învăţat şi s-a decis să se concentreze pe prezent, mai degrabă, decât pe partea tristă şi sumbră a trecutului, încercând să obţină bani din munca pe care o poate face cu pasiune. Povesteşte cum un coleg de-al lui a ajuns să conducă o fabrică, după ce, la primul interviu, le-a propus angajatorilor ca, vreme de trei luni, să îl plătească cu cât consideră ei. La finalul celor trei luni, dacă angajatorii ar fi fost mulţumiţi, ar fi urmat să-i ofere de zece ori mai mult! Ceea ce, desigur, s-a şi întâmplat. Rămas încă din adolescenţă fără sprijinul numărul unu în viaţă, mama sa, Andy a folosit experienţa personală, modelul celorlalţi şi întâmplările prin care a trecut, pentru a se construi pe sine, în cea mai bună variantă posibilă. „Acţiunile mele şi visul de a deveni liber, pe plan financiar şi spiritual, sunt, într-un fel, bazele unei revolte paşnice, venită din setea de schimbare. O revoluţie prin schimbarea sistemului care ne conduce către finalul vieţii, ca pe o turmă de necuvântătoare. Am nevoie să simt în plămânii mei aerul libertăţii”, nota Andy în primul său volum, publicat la editura Smart Publi­shing.

„Am scris cartea de care aş fi avut nevoie”

Andy Hertz

„«Viaţa, cel mai frumos cadou», scrie el, este cartea de care eu însumi aş fi avut nevoie, înainte de a fi făcut unele dintre cele mai importante alegeri din viaţa mea. Este o carte de dezvoltare personală şi în afaceri care se bazează pe întâmplări reale. (… ) Am trăit în mai mult de cinci locuri, până acum, pornind de la un loc minunat numit Săvârşin şi ajungând până în Southwark, Marea Britanie. Fiecare loc m-a învăţat câte ceva şi mi-a arătat viaţa în diferite forme. Aceasta este cartea sufletului meu, simplă şi sinceră, cartea ce mi-aş fi dorit să o fi primit în dar cu mult timp în urmă. (… ) Există o infinitate de căi dintre care poţi alege una pe care să o urmezi în călătoria ta prin viaţă, însă indiferent ce vei alege, tot acolo vei ajunge, la sfârşit. Din acest motiv, gândesc că e înţelept să alegi o cale a sufletului şi nu una a ego-ului. Să păşeşti curajos pe o cale demnă de tine, în loc să te laşi dus de viaţă. O aventură pe care să o alegi în aşa fel încât să dea sens vieţii tale şi să prevină părerile de rău de mai târziu. Eşti un marinar plecat, departe, pe marea vieţii şi poţi înfrunta cu pasiune furtuni sau diverse provocări spre locuri de vis ori poţi pluti fără ţintă, căutând mereu explicaţii pentru cauzele care te-au dus la eşec, blamând vântul, timpul sau stelele. Alege să trăieşti încrezător, frumos şi incitant, continuă Andy în cartea lui. Descoperă, iubeşte, îndrăzneşte şi acţionează, ştiind că nu ai nimic de pierdut, învaţă şi fă orice îţi doreşti, atâta timp cât nu faci rău oamenilor sau naturii, în atingerea ţelurilor tale.”

Tehnologie, confort şi recunoştinţă

Mai întâi, l-a învăţat să aprecieze oamenii, lucrurile şi întâmplările acestui secol la adevărata lor valoare bunica lui adoptivă, Babi. Privind-o pe ea, a învăţat să fie recunoscător pentru lucruri „mici”: faptul că nu mai trebuie să umbli pe jos kilometri pentru a-ţi cumpăra o pâine, că nu trebuie să încălzeşti apa pe foc pentru a spăla copiii sau să munceşti săptămâni în şir pentru a-ţi confecţiona o haină. Dispariţia prematură a mamei sale nu l-a transformat într-o persoană care să-şi plângă de milă: nu a vrut să fie o victimă, aşa că şi-a întors capul, dinspre trecutul lui de adolescent orfan, înspre acţiu­ne, frumuseţe şi bucurie: „Nu îmi plac mormintele, evit să merg în cimitir. Oricâţi copaci sau flori ai planta, oricâte cruci din marmură sau granit ai ridica, oricâte alei ai pava sau cu oricâte sculpturi cu îngeri le-ai împodobi, cimitirele tot urâte vor fi. Sunt locuri pline de tristeţe şi de amintiri dureroase. Cu ceva vreme în urmă, am vizitat un parc superb, în Welwyn Garden City, Marea Britanie. Pe marginea lacului, am găsit câteva bănci şi m-am aşezat, pentru câteva minute, pe una dintre ele, ca să mănânc. Mi s-a părut atât de frumos ce era scris pe o plăcuţă metalică de pe spătarul băncii – «Această bancă este făcută în memoria lui X, mamă şi soţie, pentru că ei îi plăcea foarte mult să se plimbe pe aleile din jurul acestui lac.» Atunci m-am întrebat de ce ai merge într-un cimitir să vizitezi pe cineva care, oricum, nu e acolo, când poţi merge într-un loc minunat, loc pe care acea persoană îl îndrăgea şi unde poţi să o găseşti. De aceea, privesc spre cer, îmi aduc a­minte şi scriu”. Zice că a avut şansa ca, după moartea mamei lui, unchiul şi mătuşa sa să-l crească, alături de verişoarele sale, ca şi cum ar fi fost băiatul lor. El, profesor de matematică şi fizică, director de şcoală, iar ea, profesoară de biologie şi geografie, mai întâi în judeţul Bistriţa-Năsăud şi mai apoi în Timiş. „Unchiul şi mătuşa mea au contat enorm în evoluţia mea şi le sunt extrem de recunoscător! Fără ei, totul ar fi fost gol… Abia atunci aş fi fost cu adevărat singur, pierdut…”

Cum să „alegi” realitatea

Pe la 25 de ani a început să se cunoască mai bine. A fost momentul în care o nouă lume i se deschidea: pătrundea idei noi, percepea cu totul diferit evenimente, întâmplări sau sentimente, dar şi învăţături, din propria experienţă sau din ceea ce trăiau ceilalţi. Privea, tot mai mult, partea bună a lucrurilor, aşa că ajunsese să trăiască într-o realitate mai frumoasă pe care, într-un fel, o construia el însuşi, tocmai purtând lentilele roz ale pozitivismului. „Dacă gândeşti că eşti nefericit, aşa trăieşti, aşa acţionezi, aşa te simţi. Realitatea nu este într-un fel anume: poţi alege unghiul din care să o percepi. (… ) Dacă eşti un om abuzat, dacă te pierzi în vicii, dacă nu ai bani destui şi niciun plan bun pentru a face atâţia de câţi ai cu adevărat nevoie, dacă ţi-ai distrus sănătatea prin gânduri negative şi stres, dacă te simţi singur, dacă priveşti spre fericire ca la ceva ce nu poţi atinge în lumea asta, poţi schimba totul, oricând, spre bine, pornind de la felul în care gândeşti. Nu lăsa trecerea timpului şi mediul în care trăieşti să îţi decidă soarta, pentru ca, în final, să te bazezi pe liniştea adusă de moarte, scrie Andy. Deşi totul a evoluat, la fel de mulţi oameni nefericiţi găseşti şi astăzi, ca în trecut.”

Un om educat este un om viu

Este convins de adevărul spuselor lui Aristotel, că „un om educat se deosebeşte de un om needucat, aşa cum un om viu se deosebeşte de un om mort”. Şi, tocmai de aceea, crede că lectura îmbogăţeşte mintea, ima­ginaţia, vocabularul, cu­noştin­ţele de tot felul şi, întocmai ca orice alt sport, pune creierul în mişcare. Tocmai de aceea, e necesar un plan pentru citit. Şi, pentru că omul e un animal social, Andy mai spune că o simplă discuţie poate genera idei care să ne schimbe, pentru totdeauna, viaţa. „Un bilet la teatru nu este mai scump decât două-trei sticle de bere, dar ceea ce-ţi rămâne, ca amintire, este inegalabil”. Însă, deşi e campion la planuri şi obiective atinse, Andy adaugă că, spre deosebire de sport, în educaţie nu există un scop final, o ţintă de atins. Ce contează cu adevărat e bucuria parcursului, în sine, plus o viaţă mai frumoasă şi mai bogată, cel puţin în plan intelectual.

„Norocul e prea puţin şi lumea prea multă”

O altă vorbă care îi place mult şi după care s-a ghidat, după cum o arată chiar faptele sale, e: „Norocul e prea puţin şi

Andy Hertz

lumea prea multă”. Da, el crede în întâmplări fericite, cum ar fi faptul că o persoană minunată îţi poate intra, într-un anumit moment, în viaţă. Însă mai crede şi că norocul şi-l face omul cu mâna lui. La 20 de ani îşi dorea să devină profesor. Avea, drept model, un om deosebit, fostul său profesor de electronică din liceu. Nu era absolvent de facultate, însă a îndrăznit să meargă la Inspectoratul Şcolar şi a vorbit cu inspectorul pentru personal. Avea un atestat profesional în electronică, luat cu 9.80, aşa că inspectorul l-a trimis spre una dintre şcolile de cartier. Spune că, în dimineaţa următoare, era profesor de liceu şi acoperea mai multe materii tehnice. A avut rezultate bune cu doi elevi la olimpiada de electronică, aşa că, în anul următor, a avut acces la un liceu mai bun. A renunţat, însă, la învăţământ, pentru că salariul era prea mic şi s-a angajat într-o fabrică, pe un post de operator pe calculator. Când în sectorul de producţie s-a eliberat un post de şef de secţie şi-a depus imediat CV-ul. Directorul a conside­rat că era prea tânăr pentru a conduce atâţia oameni, însă Andreas Hertz nu s-a lăsat: la următorul interviu a candidat, din nou. Convins de îndrăzneala şi perseverenţa tânărului, în cele din urmă, directorul i-a oferit acel post. Avea în subordine 150 de oameni, cinci linii de producţie, staţiile de testare şi sectorul de reparaţii-cablaje pentru maşini germane, la numai 23-24 de ani. Înainte să plece în Anglia, a dezvoltat o mică firmă: confecţiona şi vindea bijuterii din argint şi pietre semipreţioase şi-a învăţat că orice mică sumă e importantă şi că 0,5, înmulţit cu 1.000, dă o sumă considera­bilă. Apoi, şi-a continuat studiile în Marea Britanie şi a obţinut un atestat de electrical engineer (electrician). Are planuri detalia­te cu tot ceea ce intenţionează să facă şi, imediat ce rezolvă una dintre probleme, o taie de pe listă. Până acum şi-a îndeplinit o mulţime dintre obiective însă, an de an, Andy, un perfecţionist aflat în competiţie nu cu alţii, ci cu el însuşi, ţinteşte tot mai sus.

„Devino rege sau rămâi pion!”

Andy Hertz

S-a culcat sub cerul liber, într-un sac de dormit, într-o grădină din Londra, convins că astfel de experienţe fac viaţa mai plină şi mai frumoasă. O răpăială caldă de vară, nu i-ar fi adus, oricum, decât o amintire hazlie în plus. S-a obişnuit să facă planuri în detaliu, legat de tot ceea ce îşi doreşte, aşa că „vede” cu ochii minţii cum arată casa lui de vis, familia lui viitoare, ce splendoare se vede de la fereastra casei sale… Şi, pentru că el însuşi a trecut prin greutăţi, Andy se mai vede creând locuri de muncă ori implicat în activităţi caritabile şi, chiar în aceste zile, se pregăteşte să-şi lanseze un al doilea volum de dezvoltare personală şi în afaceri: „Devino rege sau rămâi pion!”. A încercat să scape de tot ce l-a împovărat: obiecte, multe şi inutile, pe care le-a vândut la târgul de duminică, în timp ce, pe altele le-a donat. Dar mai ales s-a scuturat de întâmplările mai puţin fericite, care l-ar fi putut trage înapoi. Lucrurile le-a dat cu credinţa că, din când în când, e bine să te desparţi de obiectele de care nu mai ai nevoie, dăruindu-le celor care le vor aprecia mai mult sau care au, cu adevărat, nevoie de ele. Şi-a mai învăţat ceva: să-i ascul­te pe oameni, înainte de a-şi face o părere proastă despre cineva, ştiind că a judeca greşit, dintr-o insuficientă cunoaştere, e una dintre capcanele în care atât de mulţi dintre noi cad, adesea. „Sufletul oamenilor e precum cerul nopţii. Atunci când înveţi să îl citeşti, realizezi că el ascunde un infinit de frumuseţi. (… ) Nu renunţa pentru nimic în lume la ceea ce îţi doreşti cu adevărat şi fă tot ceea ce poţi mai bine pentru asta. Pe măsură ce înaintezi, îţi creezi şi calea. Eşti, deja, pe drum…”