Două eliberări notabile în politica judeţului Hunedoara: Hada şi Mărginean

Articolul a fost vizualizat de 866 ori

Ovidiu Hada a fost dat afară din puşcărie, iar Petru Mărginean din PNL Hunedoara. Ambii au fost primari de muncipiu un singur mandat şi au eşuat lamentabil în politică şi administraţie. Între cei doi există şi unele deo­sebiri: Hada a evadat din America să facă politică în România, în timp ce Mărginean obişnuia să dezerteze din politică pentru a se relaxa în America (Mexic).

ELIBERARI
Petru Mărginean a fost eli­berat din PNL Hunedoara la sfârşitul săptămânii trecute, iar Ovidiu Hada a fost dat afară din bulău la începutul acestei săptămâni.

Două cincinale în doi ani şi jumătate

Ovidiu Hada a fost trimis după gratii în octombrie 2013, după ce fusese condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. Hada a mai primit o condamnare de cinci ani de pârnaie într-un alt dosar, tot pentru corupţie. Cele două pedepse au fost contopite, astfel că Ovidu Hada a rămas cu un cincinal de puşărie, din care a executat efectiv doar fracţia obligatorie din pedeapsă, jumătate din anii de condamnare, adică doi ani şi jumătate. Ovidiu Hada a fost primar PNL al municipiului Hunedoara în perioada 2008 – 2012.

Duplicitate, ipocrizie şi blat

Petru Mărginean a fost dat afară din PNL Hunedoara pe motiv că joacă la două capete, a susţinut PSD-ul prin pârghiile mediatice pe care le controlează, şi şi-a a­tacat colegii de partid în mod repetat. „Ideea e că toţi colegii noştri vor trebui să înţeleagă următorul lucru: nu poţi să faci joc dublu. Nu poţi. Nu poţi să fii în Partidul Naţional Liberal, dar prin televiziunea care se leagă de familie să ai o singură ţintă şi anume Partidul Naţional Li­beral şi membrii partidului. Urmăresc şi postul respectiv de televiziune şi pagina de Facebook a domniei sale: niciun cuvânt rău despre PSD. O să-i oferim domnului Mărginean posibilitatea de a discuta la vedere cu prietenii din Partidul Social Democrat şi separăm foarte clar apele. Şi aşa se va întâmpla cu toţi colegii care cred că sunt şmecheri, jucând la mai multe capete.”, a comentat excluderea Florin Roman, preşedintele PNL Hunedoara. De asemenea, lui Mărginean i s-a reproşat şi că nu respectă votul devenilor, contestând – tot repetat – mandatul primarului Mircia Muntean. „După ceea ce s-a întâmplat la alegerile locale eu am avut o discuţie cu domnul Mărginean. I-am cerut la momentul respectiv, ca preşedinte, să oprească toate atacurile la adresa lui Mircia Muntean, nu pentru că suntem prieteni, ci pentru că am constatat, în urma depla­sărilor din judeţ şi a discuţiilor cu oamenii, că aceştia o percep ca o luptă pentru ciolan. I-am spus: domnule, ai pierdut, gata, du-te acasă. E pa! şi – la revedere”.
Mărginean a fost primarul Devei după alegerile din 2012, când a fost susţinut de USL. La PNL a trecut odată cu ordonanţa traseiştilor dată de guvernul Ponta.

About Marcel Bot