Topul celor mai bizare cazuri medicale. Bărbatul fără creier şi femeia cu super-vedere

Deşi cred că cunosc corpul uman, unele descoperiri îi uimesc pe cercetători.
Indivizi care trăiesc o viaţă normală deşi le lipsesc părţi importante ale corpului ne dezvăluie incredibila abilitate de adaptare corpului  uman. Iată cinci oameni care sunt incredibili din punct de vedere medical.

Dacă te-ai întrebat vreodată ce influenţă au dimensiunea şi forma creierului asupra vieţii tale, află că aceste două lucruri nu contează aproape deloc când vine vorba despre buna funcţioare a organului care coordonează întregul nostru corp, potrivit studiilor citate de bbc.com.

O traumă craniană i-a schimbat personalitatea

Unul dintre primii oameni al căror caz a fost studiat în laboratoarele de cercetare medicală a fost Phineas Cage, un maistru de cale ferată. Viaţa lui s-a schimbat atunci când o bucăţică de fier din materialele pe care le folosea în munca de zi cu zi i-a perforat craniul şi a ieşit prin partea din spate, trecând direct prin creier. Materialul respectiv a aterizat câţiva metri mai departe, iar oamenii au observat că era murdar de un lichid gras, provenit din ţesutul său cerebral.
Phineas Cage a fost transportat imediat la spital. Medicii au constatat că trauma pe care o suferise îi provocase schimbări de personalitate, făcându-l mai nervos şi mai puţin capabil să-şi controloze impusurile. Astfel, medicii au admis că părţile superioare ale creierului sunt responsabile cu reglarea acestor impulsuri nervoase şi cu stăpânirea emoţiilor. În ciuda acestui fapt, Phineas Cage şi-a revenit şi a trăit o viaţă normală.
Cercetătorii au arătat, pornind de la cazuri de acest gen, că creierul uman este foarte maleabil şi are o putere de regenerare foarte mare, fiind chiar sporită în urma unor accidente.
Bărbatul care are doar 10% din creier

Un bărbat din Franţa trăieşte o viaţă normală, în ciuda faptului că îi lipseşte 90% din creier. Noile descoperiri i-au făcut pe cercetători să regândească ce este, dintr-o perspectivă biologică, conştiinţa.

Prima dată, cazul a fost  prezentat în revista The Lancet, în anul 2007.  Cazul i-a pus pe gânduri pe cercetători pentru aproape zece ani. Bărbatul avea 44 de ani în momentul publicării articolului. Deşi identitatea sa a fost păstrată secretă, cercetătorii au explicat cum şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă fără să realizeze că majoritatea creierului său dispărea.
Iniţial, bărbatul a vizitat medicul pentru că simţea o slăbiciune în piciorul stâng, însă ecografia craniană a dezvăluit o problemă mai gravă. O mare parte din creierul său era umplută de lichid, având doar un strat subţire de ţesut al creierului, părţile interne fiind erodate aproape complet.
Cercetătorii consideră că o mare parte din creierul bărbatului a fost distrus treptat, de-a lungul a 30 de ani, condiţie cunoscută sub denumirea de hidrocefalie. Bărbatul fusese diagnosticat cu această afecţiune când era copil şi a fost tratat cu un stent, însă la vârsta de 14 ani acesta a fost îndepărtat. De atunci, cea mai mare parte a creierului său a fost erodat. În cele din urmă, bărbatul rămăsese cu 10 la sută din creier,  lucra ca funcţionar pu­blic, era căsătorit şi avea doi copii.
Bărbatul care a trăit fără inimă pentru mai mult de un an  de zile

Un tânăr de 25 de ani a beneficiat recent de un transplant de inimă, dar până atunci el a trăit mai mult de un an fără o inimă în interiorul corpului său.
Până a beneficia de o inimă umană, Stan Larkin a purtat o “inimă artificială” într-un rucsac, 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, timp de 555 de zile. Acest motoraş pompa sângele în corpul tânărului şi l-a menţinut în viaţă. Succesul procedurii sugerează că dispozitivul ar putea fi folosit pentru a susţine alţi pacienţi cu insuficienţă cardiacă care se află în aşteptare unui donator.
În 2014, Stan a devenit primul pacient din Michigan care urma să fie conectat la dispozitivul de inimă artificială, cunoscut sub numele de “SynCardia”. După ce a petrecut ani de zile pe lista de aşteptare a donatorilor, Stan şi fratele său mai mic, Dominique, au suportat o îndepărtare a inimilor lor naturale. Tinerii au primit în schimb dispozitivul SynCardia. În timp ce alte dispozitive, precum defibrilatoarele implantabile, pot ajuta în cazul insuficienţei cardiace parţiale, SynCardia este utilizat atunci când ambele părţi ale inimii eşuează. Stan a primit inima lui de la un donator la data de 9 mai 2016, iar acum şi-a revenit complet după procedură.

Femeia cu super-vedere

Neurologii din Marea Britanie au anunţat, recent, că au desco­perit o femeie care are un nou tip de celule cu con în ochi. Studiile au durat 25 de ani.
Conform unor estimări, aceasta poate vedea cu 99 de milioane de culori mai multe decât restul persoanelor, cercetătorii consideră că ea este una dintre multele persoane cu super-vedere, pe care aceştia îi numesc ,,tetracromatici”. Majoritatea persoanelor sunt tricromaţi, ceea ce înseamnă că au doar trei tipuri de celule cu con în ochi.
Fiecare tip de con este capabil să distingă aproape 100 de nuanţe, combinate cele trei conuri pot distinge până la 1 mi­lion de culori diferite. Majoritatea persoanelor care nu văd culorile au doar două celule cu con funcţionale, de aceea pot vedea doar 10.000 de nunaţe, la fel ca majoritatea mamiferelor, precum câini.
Depistarea femeilor cu super-vedere în sine este o poveste interesantă. În 2007, neurologul Gabriele Jordan, de la Universitatea Newcastle, din Marea Britanie, a decis să încerce un alt tip de test pentru a detecta super-vederea. Aceasta a ana­lizat 25 de femei care aveau o a patra celulă cu con, punându-le într-o cameră întunecată. Un dispozitiv a propulsat către ochii femeilor trei cercuri colorate.
Pentru un tricromat, toate cercurile trebuiau să aibă aceiaşi culoare, dar Jordana a consi­derat că un adevărat tetracromat ar putea să distingă culorile cercurilor, mulţumită celui de-al patrulea con.
Una dintre femei a reuşit să distingă cele trei culori ale cercurilor în cadrul fiecărui test.
,,Ştim că tetracromaţii există, dar nu ştim ce permite funcţionarea celei de-a patra celule cu con,” a declarat cercetătoarea.
Culorile pe care industria din zilele noastre le utilizează sunt adaptate pentru persoanele tricromate, ceea ce înseamnă că cea de-a patra celulă cu con nu este niciodată forţată să funcţioneze.

Tânărul care are senzaţia continuă de deja-vu

Captiv într-o buclă a timpului, unde toate evenimentele se repetă la nesfârşit. Aşa se simte un tânăr din Marea Britanie, care suferă de o afecţiune extrem de ciudată: are aproape continuu senzaţia de deja-vu, adică impresia că a mai trăit acele momente.

De regulă, episoadele normale de deja-vu sunt de scurtă durată (câteva secunde) şi destul de vagi, iar peste 70% dintre oameni trec prin aşa ceva cel puţin o dată în viaţă.
Dar, în cazul unui tânăr din Marea Britanie, aceste stări sunt foarte persistente şi extrem de lungi.

Totul a început în primele zile de facultate, când pacientul a început să aibă foarte des impresia că a mai trăit deja momentele respective din viaţă. Un episod dura câteva minute sau chiar mai mult, spun cercetătorii care se ocupă de acest caz ciudat. Persoanele care au senzaţii de deja-vu au o puternică impresie de familiaritate a unor locuri necunoscute sau a unor evenimente pe care tocmai le trăiesc, ca şi când le-ar fi trăit şi în trecut.
Pacientul britanic spune însă că în cazul lui nu este vorba de asta, ci de convingerea fermă că a mai trăit acele momente, că îşi aminteşte de fapt ceva real din trecutul lui, nu că ar vedea lucruri sau întâmplări care îi sunt doar familiare.
Astfel, după 3 ani de la debutul acestor bizare crize, tânărul nu a mai putut să se uite la televizor sau că citească, pentru că avea mereu impresia că ştie ce urmează să vadă.
În scurt timp, a devenit convins că fiecare clipă din viaţa lui este de fapt o retrăire a ceva ce deja experimentase.
Şi mai greu de explicat este faptul că pacientul nu suferă de probleme neurologice, care apar de obicei la persoanele care au senzaţii frecvente de deja-vu.
Singura lui tulburare psihică este anxietatea, probabil ea fiind şi la originea bolii, cred experţii care au publicat acest caz medical în revista Medical Case Reports, pe 8 decembrie 2014. Prin urmare, episoadele de deja-vu şi anxietatea ar putea fi mult mai strâns legate între ele decât credeau până acum medicii.
Oamenii de ştiinţă nu au o explicaţie clară pentru această falsă impresie de familiaritate, dar este posibil să fie rezultatul unei erori care apare în activitatea de memorare, produsă în lobul temporal al creierului.
Christine Wells, psiholog la Universitatea Sheffield Hallam, unul din autorii studiului despre pacientul britanic, spune că este posibil să apară o conexiune greşită între neuroni, o eroare temporară în procesul de procesare a informaţiei.
Ea spune că responsabil de fenomenul deja-vu este cu siguranţă hipocampul, o structură din lobul temporal care asigură memoria.
Nu este surprinzător că pacienţii care au convulsii produse în lobul temporal au şi foarte multe episoade de deja-vu. De obicei, diagnosticul este epilepsie a lobului temporal.
În cazul studentului, medicii au căutat urme lăsate de eventuale convulsii, dar examinările neurologice ale creierului nu au arătat probleme de acest fel.
O altă posibilă explicaţie poate fi tulburarea de anxietate de care suferă în mod evident pacientul.
Episoadele de deja-vu au apărut în cazul studentului într-o perioadă în care anxietatea lui era aşa de puternică încât a fost nevoit să lipsească un timp de la facultate. Fenomenul i-a pro­vocat şi mai mult stres şi anxie­tate, formându-se astfel un cerc vicios, crede Wells.