Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 1,131 ori

TAXĂ.   Comercianţii ar trebui să plătească o taxă de 0,5% din cifra de afaceri anuală în scopul reciclării ambalajelor utilizate în activitatea lor, propune un proiect legislativ depus recent la Parlament. Conform proiectului, taxa va fi alocată primăriilor pentru ca unităţile administrative să poată achiziţiona containere şi implementa sisteme de reciclare selectivă a deşeurilor. Taxa de reciclare nu va putea fi impusă decât prin votul ambelor Camere ale Parlamentului şi promulgarea de preşedintele Klaus Iohannis..
AUTOSTRADA.   Traficul rutier pe lotul trei al autostrăzii Sibiu – Orăştie va fi deschis cu certitudine la sfârşitul lunii septembrie, a declarat, vineri, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Cătălin Homor, care a inspectat şantierul lotului respectiv. Lotul 3 a fost inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, în prezenţa premierului Victor Ponta, candidat la alegeri. În septembrie 2015, lotul a fost închis, iar o porţiune de câteva sute de metri a fost demolată, din cauză că au apărut fisuri şi denivelări grave pe carosabil. CNADNR a început lucrările, în regie proprie, în luna aprilie a acestui an
DACIA DIN MAROC.      Uzina Renault de la Tanger, principala concurentă pentru uzina Dacia Mioveni, are un an 2016 extrem de bun şi va produce peste 300.000 de maşini, spun oficialii Renault, citaţi de Les Echoes. Adăugând şi producţia uzinei marocane de la Casablanca ce produce mai ales Dacia Logan berlina, se poate trage concluzia că în premieră în Maroc francezii vor construi mai multe maşini decât în România. În plus, şi furnizorii din România vor simţi efectul Tanger, fiindcă Renault va dubla până în 2023 achiziţiile de piese din ţara nord-africană.
AJUTOR       Apicultorii vor primi un ajutor de minimis de 15 lei pe familia de albine, suma urmând să acopere o parte din pierderile de producţie înregistrate în acest an din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a declarat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii. Acesta a precizat că în 2016 costurile pentru susţinerea unei familii de albine au crescut cu 50 — 60 de lei pentru acordarea suplimentelor de hrană.

Tags:

About Administrator