Secretele frumoaselor biserici din centrul vechi al Hunedoarei

Cele mai vechi biserici din Hunedoara datează de peste cinci secole şi ascund o mulţime de secrete. Lăcaşele de cult sunt concentrate în zona centrului istoric al municipiului şi în vecinătatea Castelului Corvinilor. Impresionează prin povestea lor, însă nu au fost suficient de mult cercetate şi promovate ca obiective turistice.

Biserica Sfântul Nicolae din Hunedoara a fost ridicată în urmă cu aproape cinci seco­le, potrivit istoricilor, şi este cel mai vechi lăcaş ortodox din municipiul Hunedoara. Se află în apropierea Castelului Corvinilor, iar atestarea ei documentară este legată de un hrisov al regelui Matia Corvin al Ungariei, fiul lui Ioan de Hunedoara, prin care le era permis locuitorilor ortodocşi ai Hunedoarei, sârbi şi români, să construiască o biserică. În acea vreme, în Hunedoara locuiau sârbi, veniţi din Banat.

„Deşi în prezent nu mai există sârbi în Hunedoara, totuşi e uşor de admis prezenţa lor în vremea lui Matei, când imigrări însemnate din Banatul învecinat ne sunt semnalate pentru secolul XV, unde refugiaţi de urgia turcească sunt colonizaţi în diferite locuri, pri­mind teritorii şi permisiunea de a ridica biserici şi chiar mănăstiri”, scria Virgil Vătăşianu, în volumul „Vechi Biserici româneşti de piatră din judeţul Hunedoara”, publicat în 1930, de Editura Cartea Românească. Potrivit istoricului de artă Virgil Vătăşianu, documentul din 5 iulie 1548, păstrat în arhiva bisericii, arăta că regele permitea „Sârbilor şi valahilor care locuiau în Hunedoara să construiască o nouă biserică pe locul celei vechi”, dovedind astfel că în locul respec­tiv se afla în trecut un alt aşezământ religios.

Imaginea de profil a Bisericii Sfântul Nicolae indică destul de clar că aceasta a fost construită în trei epoci diferite

Rakoczi I nu suporta bocetul femeilor române la înhumări

Istoricul Nicolae Iorga data biserica, în starea ei actuală, ca fiind zidită între anii 1634 şi 1654, potrivit unei inscripţii descoperite deasupra uşii navei, şi consideră că ridicarea ei ar fi fost atribuită comercianţilor greci. „Biserica are o însemnătate deosebită şi trebuie să se numere printre cele mai vechi monumente de artă românească în Ardeal. Negustorii companiei greceşti, cuprinzând şi români, au înălţat-o la 1634, cum spune inscripţia care s-a păstrat încă, pomenind şi numele celor doi protopopi de atunci. Candelele de argint de la iconostas sunt tot din acea vreme şi una a fost dăruită de un sluger de la Munteni. Aceiaşi zugravi au împodobit şi catapiteazma şi toată biserica”, relata istoricul Nicolae Iorga, în volumul „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicat în 1906. Potrivit autorului, înainte de zidirea aşezământului de piatră, pe acelaşi loc din apropierea Castelului Corvinilor exista o biserică din lemn, întemeiată graţie lui Matia Corvin. „Folosinţa acelei biserici, după cum spune tradiţia, ar fi fost interzisă de principele Rakoczi I, care nu putea suferi plângerile şi bocetele femeilor române, cu ocazia înmormântărilor”, afirma istoricul de artă Virgil Vătăşianu.

Cripta nefolosită a lui Ioan de Hunedoara

Povestea construirii capelei Castelului Corvinilor începe la mijlocul secolului XV, în anii de glorie ai voievodului Ioan de Hunedoara. În prima fază a construcţiei, potrivit muzeografilor de la Muzeul Castelul Corvinilor, încăperea a avut dimensiuni mai mici şi era pardosită cu o podea de lemn. Ea purta hramul Sfintei Maria. Mai târziu, Ioan de Hunedoara a trimis papei Calixt al III-lea, la Roma, o scrisoare prin care a solicitat dreptul de a construi în castrul de la Hunedoara o nouă capelă, cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, patronul său spiritual. Astfel a fost amenajată capela lui Ioan de Hunedoara. Podeaua a fost acoperită cu cărămizi, de factură romană, iar capelei i s-a dat un aer maiestuos, după construcţia boltei. Capela a fost restaurată în anii 1950 – 1960, iar arheologii care au cercetat încăperea au desco­perit, sub altarul ei, o altă cameră, cu rol de criptă. Cel mai probabil ea urma să fie locul de veci al lui Ioan de Hunedoara, însă între timp el a devenit guvernator al Ungariei şi căpitan general al armatelor regatului. Fiind un personaj atât de important, înmormântarea lui nu a mai avut loc la Hunedoara, ci la Alba Iulia, capitala din acea vreme a Transilvaniei. 

„Dimensiunile acestei încăperi: lungime 2,55 m, lăţime 1,15 m, adâncime 2,40 m, descriu un spaţiu rectangular, neunitar din punct de vedere constructiv (tehnică, material). La momentul cercetării arheologice încăperea era astupată, în întregime, cu dărâmături şi moloz, formate din bucăţi de mortar, fragmente de pietre de construcţie (câteva cu profilaturi), fragmente de ţiglă şi cărămidă, fragmente ceramice etc. Această construcţie a deţinut, probabil, un rol funerar”, informau arheo­logii Cristian Roman şi Sorin Tincu, în lucrarea „Observaţii pe marginea complexului ecleziastic de la Hunedoara – Castelul Corvinilor”.

Legenda balustradei

Potrivit istoricilor, după moartea lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Szilagyi, soţia voievodului, s-a implicat în amenajarea capelei castelului, dovada fiind blazonul acesteia, aşezat pe balustrada frumos împodobită a încăperii. Există o legendă potrivit căreia Elisabeta ar fi dat ordin ca, în cazul în care nu i-ar fi plăcut modul în care urma să arate balustrada capelei, meşterul care lucra la construcţia ei urma să fie decapitat. Speriat de cele auzite, arhitectul a fugit din castel înainte de a termina lucrarea, iar legenda spune că el a povestit tuturor celor pe care îi cunoştea despre do­rinţa doamnei şi niciun alt meşter nu a mai venit la castel pentru a continua construcţia. Balustrada capelei a rămas astfel neterminată.

Catedrala din Centrul Vechi

Catedrala ortodoxă din Centrul istoric al Hunedoarei impresionează prin frumuseţea ei. Construită în stil bizantin, ea seamănă cu un chivot ceresc, afirmă preotul Petru Marcel Suciu. Planul bisericii a fost întocmit de arhitectul Dumitru Berechet din Bucureşti, iar monumentul a fost zidit din cărămidă de Sântimbru şi plăci de piatră aduse din Banpotoc. Biserica a fost acoperită cu tablă aramată, iar crucile au fost aurite cu aur de 14 carate. Biserica a fost pardosită cu marmură de la cariera satului Alun, din Ţinutul Pădurenilor. Ridicarea bisericii a început în anul 1939, ea fiind finalizată în 1947 de către mitropolitul Nicolae al Ardealului. De atunci, ea este înscrisă pe lista monumentelor de artă. Catedrala poartă hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. De asemenea, coloanele şi intrările ei sunt împodobite cu piese de artă care înfăţişează corbul, simbol al oraşului în care a fost ridicată.

Biserica Popa Şapcă, loc de veci pentru întâiul primar al Hunedoarei

Biserica ortodoxă de pe Strada Popa Şapcă a fost ridicată între anii 1797-1801 de credincioşii ortodocşi pe cheltuiala lor, în locul unei bisericuţe de lemn, mai vechi cu un secol. În 1925 biserica a fost înzestrată cu tâmplărie nouă, cu icoane pictate de pictorul Henţa, precum şi cu mobilier nou, după modelul catedralei din Sibiu, lucrare executată în uzinele de fier ale Statului din Hunedoara, costul fiind suportat de Direcţia Generală a Uzinelor Bucureşti. Tot atunci i-a fost dăruit un clopot, de membrii Sindicatului Uzinelor de fier din Hunedoara. Din anul 1974 biserica este declarată monument istoric, prin stilul şi vechimea ei, informa preotul Ion Bălăşoiu. În cimitirul bi­sericii a fost înmormântat George Dănilă (1839 – 1912), primul primar al Hunedoarei. Numit de istoricul Nicolae Iorga „bunul bătrân Dănilă”, omul care a condus oraşul între 1870 şi 1912 a fost unul dintre puţinii primari români ai oraşelor transilvănene, într-o perioadă în care cele mai multe localităţi ale regiunii care aveau populaţie majoritar românească erau conduse de austro-ungari.

Biserica franciscană dispă­rută

În Hunedoara, existenţa primei mănăstiri franciscane a fost menţionată încă din secolul al XV-lea. Potrivit isto­ricilor, în 1453, Ioan de Hunedoara a cumpărat mai multe proprietăţi din posesiunea vecină Buituri, pentru a fonda o mănăstire. Guvernatorul Ioan de Hunedoara, prieten al celebrului călugăr franciscan Ioan de Capistra­no, a murit înainte de a fina­liza construcţia aşezării religioase. După moartea sa, domeniul Hunedoarei a intrat în administrarea soţiei sale Elisabeta Szilagyi, mama regelui Ungariei Matia Corvin. Elisabeta s-a îngrijit de construirea mănăstirii fondate de Ioan, care a fost mai târziu cunoscută cu numele Zarda.

La intervenţia fiului ei, Matia, Papa a aprobat ridicarea unei biserici alături de această mănăstire, în care mai apoi au fost instalaţi călugări franciscani observanţi, relata isto­ricul Joseph Pataki, în volumul „Domeniul Hunedoarei la începutul secolului al XVI-lea. Studii şi documente” (Bucureşti, 1973). Povestea mănăstirii francisca­ne Zarda se încheie o dată cu extinderea Uzinelor de fier ale Hunedoarei, la sfârşitul secolului al XIX-lea, însă ordinul franciscan şi-a continuat activitatea în Hunedoara, într-o altă mănăstire. În prezent, cei circa 2.000 de romano-catolici din Hunedoara se întâlnesc în biserica construită, începând cu 1910, în apropierea Primăriei Hunedoara, şi sfinţită de episcopul de Oradea Fetser Antal, la 26 mai 1912.

În vecinătatea Castelului Corvinilor poate fi vizitată şi Biserica Reformată, ctitorită în anul 1644 de Peter Bethlen, nepot al principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen.