Carmen Hărău şi Lucian Heiuş deschid listele PNL Hunedoara

Articolul a fost vizualizat de 1,384 ori

DUPĂ DISPUTE GRELE

aaaaaaaaa

Desemnarea candidaţilor şi ordinea pe listele liberalilor hunedoreni au ţinut capul de afiş pe agenda publică săptămâni la rând, iar forma finală a fost discutabilă până în ultimul moment. După votul final, Carmen Hărău ocupă locul unu la Senat, iar Lucian Heiuş este cap de listă la Camera Deputaţilor. Dorin Gligor a prins un loc eligibil la „camera inferioară”, deşi a ţintit primul post de senator.
Comitetul Judeţean Executiv al PNL Hunedoara s-a reunit marţi, 20 septembrie 2016, pentru a valida candidaturile pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Spre seară, după mai bine de două ore de proceduri, oamenii de comitet au stabilit locurilor pe listele electorale. „În urma votului exprimat, lista pentru Came­ra Deputaţilor va avea următoarea componenţă: 1. Lucian Heiuş; 2.    Dorin Oliviu Gligor; 3. Marcel Goia; 4. Oana Elisabeta Frânc; 5. Valeriu Butulescu; 6. Lucian Gherman; 7. Ovidiu Furdui; 8. Mihai Gabriel Irimie. Lista pentru Senat va fi deschisă de Carmen Eleonora Hărău, urmată de Adrian-Nicolae David, Dorin Ioan Petrui şi Vetuţa Stănescu”, informea­ză biroul de presă al PNL Hu­­nedoara. Listele vor fi depuse la Biroul Politic Naţio­nal, care urmează să le va­lide­ze la începutul lunii octombrie.

Gligor pe doi la „camera inferioară”
Lupta aspră s-a dat pentru locul unu de pe lista Senatului. Încă înainte de alegerile locale Dorin Gligor – co-preşedinte din partea PDL, la acea vreme – a revendicat locul ca şi cum i s-ar fi cuvenit de drept. (De altfel, fostul pedelist nici nu a optat pentru un loc pe lista „camerei inferioare” a parlamentului, tocmai din această pricină.) La vot, Carmen Hărău a câştigat detaşat în faţa lui Gligor, astfel că acesta a fost reintrodus în cărţi abrupt, datorită înţelegerii prin care „un loc eligibil pe listele parlamentare trebuie să revină, în mod obligatoriu, PDL-ului”.

Ţîmpău, orgolios până-n ultimul ceas
Cu fix 24 de ore înainte de votul pentru stabilirea candidaţilor pe liste, deputatul Bogdan Ţîmpău a trimis un comunicat de presă prin care anunţa că renunţă la candidatura depusă. Gestul fostului preşedinte interimar la PNL Hunedoara este demn, decent şi admirabil, doar că poşta electronică a rătăcit pe drum mesajul vreme de vreo trei luni. „Renunţ la candidatură pentru Camera Deputaţilor cu spe­ranţa că gestul meu va contribui la detensionarea situaţiei din cadrul organizaţiei PNL Hunedoara, organizaţie în mijlocul căreia s-a construit întreaga mea carie­ră politică”, scrie Ţîmpău în epistola către deveni. Imediat după eşecul alegerilor locale, mesajul deputatului liberal avea o noimă, dar cu o zi înainte de a se oficializa ceea ce era evident pentru toată lumea – anume că Bogdan Ţîmpău e în afara listei pentru Camera Depu­taţilor – gestul e doar o ultimă răbufnire de orgoliu, un strigăt de vitejie de genul celui doborât care urlă: „Ia-l de pe mine că-l omor”.
Din competiţie s-a retras, fără tam-tam, şi senatorul Dorin Păran, înainte ca să fie supus votului colegilor din Comitetul Judeţean Exe­cutiv.
ULTIMA Oră. Senatorul Păran a anunţat miercuri că s-a înscris în ALDE.

About Marcel Bot